15.5 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăPoliticăComisia parlamentară pentru legile Justiției a respins desființarea instanțelor militare

Comisia parlamentară pentru legile Justiției a respins desființarea instanțelor militare

Comisia a respins cu majoritate de voturi acest amendament propus de Consiliul Superior al Magistraturii susținut și de UNJR.

Inițiatorul amendamentului propunea ca din textul legii în vigoare – „Justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: a) Înalta Curte de Casație și Justiție; b) curți de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanțe militare; f) judecătorii”, să fie eliminate instanțele militare.

Reprezentantul UNJR a precizat că susține desființarea instanțelor militare pentru că în cadrul acestora numărul personalului și al cauzelor este redus.

Comisia parlamentară pentru legile Justiției a început luni dimineață dezbaterile pe proiectul de modificare a legii 304/20004 privind organizarea judiciară. Următoarea ședință a comisiei va fi marți de la ora 9:00.

Cele mai citite

Trump vrea pacea „cât mai repede posibil” în Ucraina, dar nu va face concesii președintelui rus Putin

Președintele ales al SUA, Donald Trump, vrea să pună capăt războiului din Ucraina „cât mai repede posibil”, dar nu va face concesii președintelui rus...

AUR cheamă la proteste: 12 ianuarie, România se ridică!

Organizatorii anunță participarea a zeci de mii de persoane din toată țara și din diaspora România se pregătește pentru unul dintre cele mai mari proteste...

Președintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, sarcasm la adresa lui Donald Trump: America mexicană sună bine

Președintele mexican Claudia Sheinbaum a reacționat, miercuri, după ce președintele ales al SUA, Donald Trump, a spus că Golful Mexic va deveni "Golful Americii"...
Ultima oră
Pe aceeași temă