-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăPoliticăCNSU decide soarta Congresului PNL

CNSU decide soarta Congresului PNL

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că pe 25 septembrie, la Congresul PNL desfăşurat la Romexpo, vor participa 5.000 de persoane, iar organizatorii vor cere punctul de vedere al CNSU.

Precizările au fost făcute înaintea şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL, pe a cărei ordine de zi figurează o „mai bună” împărţire a atribuţiilor pentru vicepreşedinţii partidului şi convocarea Consiliului Naţional, pentru 26 septembrie.

„BPN-ul a fost convocat din două motive. Primul – modificările la statut. Al doilea motiv este convocarea Consiliului Naţional de a doua zi după Congres. Vom face şi această decizie în BPN. Modificările la statut sunt modificări cu care am fost de acord toţi în BPN-ul precedent. Ele vor fi votate astăzi în Consiliul Naţional. Este vorba de împărţirea atribuţiilor pentru vicepreşedinţi, mult mai bine. Vrem să fie un partid care să funcţioneze mai eficient după 25 septembrie. Şi erau câteva domenii care erau comasate şi nu aveau nicio legătură unul cu altul”, a afirmat Cîţu la Palatul Parlamentului.

Premierul a confirmat că la Congres vor participa 5.000 de persoane. Întrebat cum este posibil acest lucru, în contexul restricţiilor impuse din cauza pandemiei, Cîţu a răspuns că organizatorii congresului vor cere opinia celor de la CNSU.

„Organizatorii congresului vor cere opinia celor de la CNSU. Vom vedea care este opinia lor, pentru astfel de activităţi. (…) Nu luăm în calcul altă variantă în acest moment”, a spus el.

Florin Cîţu a menţionat că a doua zi după Congres, va fi convocat Consiliul Naţional, pentru stabilirea biroului executiv.

„A fost cererea mea expresă, în BPN-ul trecut, ca foştii preşedinţi, chiar dacă au fost interimari – deşi s-au opus unii – să facă parte din BEx, cu drept de vot. Dar să fie membri PNL”, a declarat acesta.

Biroul Politic Naţional al PNL a fost convocat pentru sâmbătă, la Palatul Parlamentului, de liberalii care îl susţin pe premierul Florin Cîţu la şefia partidului. Convocarea s-a făcut în temeiul alin. 3 al art. 85 din Statutul PNL, la solicitarea membrilor Biroului, se arată într-un mesaj al echipei lui Florin Cîţu.

Tot sâmbătă, la Palatul Parlamentului, de la ora 12,00, va avea loc Consiliul Naţional al PNL.

Pe ordinea de zi a Consiliului Naţional se află modificarea Statutului PNL. 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă