1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăPoliticăCL despre interzicerea cumulului pensie-salariu: Sunt încălcate drepturile constituționale

CL despre interzicerea cumulului pensie-salariu: Sunt încălcate drepturile constituționale

Politicienii rămân însă cu banii. Modificările nu îi afectează pe parlamentari, primari, consilieri locali, judecătorii de la Curtea Constituțională, pe membrii Curții de Conturi, etc. Avizul Consiliului Legislativ, insituția care se pronunță cu privire la constituționalitatea proiectului, dar și la respectarea normelor de legiferare, a fost unul negat și extrem de critic la adresa actului normativ.

Chiar și cu un aviz negativ, Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, proiectul de lege prin care angajații pot rămâne în câmpul muncii până la 70 de ani, la cerere, dar nu vor mai putea cumula pensia cu salariul de la stat. Proiectul va merge în Parlament pentru a fi dezbătut și adoptat ca lege, deși avizul Consiliului Legislativ este unul negativ.

Ceea ce nu au spus de la început reprezentanții Guvernului a fost că o serie de categorii vor fi exceptate, ministrul muncii, Raluca Turcan, spunând că era nevoie de aceste prevederi pentru ca legea să nu fie respinsă de Curtea Constituțională.

Astfel, potrivit proiectului, vor putea cumula pensia cu salariul:

·        persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție,

·        persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

·        personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora,

·        pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate,

·        membrii Academiei Române,

·        asistenții personali și asistenților personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

·        asistenții maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

·        îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

„Se pot pensiona oricând în intervalul de până la împlinirea vârstei de 70 de ani. În sectorul public, pensia nu poate fi cumulată cu salariul. Angajații din secotrul public au obligația ca în termen de 30 de zile să opteze. Au fost introduse câteva excepții: persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau a celor care au durata mandatului definită de Constituție. Am mers pe această variantă ca legea să fie constituțională. Interzicerea cumului pensie cu salariu este valabilă doar pentru cei care activează în sistemul public,” a mai declarat Raluca Turcan.

Proiectul mai arată că angajaţii din sectorul public care sunt şi în pensie au obligaţia ca în termen de 30 de zile de intrarea în vigoare a legii să opteze, fie îşi continuă activitatea până la 70 de ani, cu suspendarea pensiei, sau se suspendă contractul de serviciu şi intră în pensie.

Continuarea activității bugetarilor în câmpul muncii nu este condiționată de acordul prealabil al angajatorului.

Persoanele care au calitatea de pensionari şi continuă activitatea pot opta, la cerere, pentru reluarea plății pensiei şi încetarea raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu oricând, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Aviz negativ

Consiliul Legislativ a avizat negativ proiectul de lege, atrăgând atenția că se ajunge la situația în care persoanele trebuie să opteze între dreptul fundamental la muncă și dreptul fundamental la pensie.

„Interzicerea dreptului de a beneficia de pensie constituie o restrângere a dreptului fundarnental la pensie, în timp ce obligarea pensionarului/persoanei care îndeplinete condiţiile de pensionare de a opta între a continua raportul de muncă sau de a-I înceta în mod forţat constituie o restrângere a dreptului fundamental la muncă”, spune Consiliul.

„Atragem atenţia asupra faptului că, în expunerea de motive, raţiunile obiective pentru çacre persoanele în cauză ar putea fi obligate să opteze între dreptul fundamental la muncă i dreptul fundamental la pensie sunt prezentate de o manieră sumară și neargumentată juridic sau cu informaţii bugetare – „Având în vedere constrângerile bugetare şi reducerea costurilor suportate din bugetui de stat în privința cheltuieliior de personal, proiectul de lege propune o revizuire a legislaţiei aplicabile în cazul cumulului pensiei cu salariul şi o alternativă prin care un angajat din sisternul public poate exercita opţiunea între pensie și veniturile salariale aferente raportului de muncă. De aceea, în sistemul public, posibilitatea continuării activităţii este însoţită de suspendarea plăţii pensiei”, se arată în avizul Consiliului Legislativ.

Instituția mai arată că, în lipsa unei argumentări temeinice, soluțiile legislative preconizate sunt susceptibile „de a avea caracter arbitrar, cu consecinţa încălcării art. 1 alin.(3) din Constituţie, referitoare la statul de drept”.

Consiliul Legislativ mai arată că, din redactarea expunerii de motive, nu rezultă ca elaborarea proiectului să fi fost precedată, dată fiind importanţa și complexitatea acestuia, de o activitate de documentare și analiză știinţifică, pentru cunoașterea temeinică a realităţilor economico-sociale care urmează să fie reglementate, concretizată în prezentarea rezultatelor unor studii de cercetare și includerea unor trimiteri la sursele de informaţii suplimentare relevante pentru dezbaterea proiectului. Spre exemplu, nu sunt avute în vedere aspecte precum: speranţa de viată a românilor, îmbătrânirea populaţiei, migraţia forţei de muncă în alte state, și, în mod corelativ deficitul de forţă de muncă pe plan național, dar și lipsa de personal specializat.

Consiliul aduce și alte critici arătând că Guvernul, de fapt, nici nu cunoaște numărul pensionarilor care ar cumula pensia cu salariul de la stat. De asemenea, este rnenţionat un număr de persoane beneficiare de pensie care obtine venituri sałariale „5.509.379 persoane, din care: 102.375 persoane cu vârsta 65 ani” -‚ dar nu se precizează numărul pensionarilor cumularzi care obţine venituri salariale de la un angajator din sistemul bugetar sau din cadrul autorităţilor și instituţiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonorne, societăţilor naţionale, companiilor naţionale și societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-tertorială”, se arată în document.

Cîțu: Avizul e opțional

Întrebat de jurnaliști cu privire la avizul și argumentația adusă de Consiliul Legislativ, premierul a spus că acesta este consultativ. „Avizul Consiliul Legislativ este un aviz opțional. L-am luat în considerare. Noi credem că nu este adevărat, vom merge în Parlamentul României, care este forul legislativ în România, și acolo sunt sigur că proiectul de lege va putea fi îmbunătățit, deși eu cred că această formă este cea corectă pentru România în acest moment”, a răspuns Cîțu.

Pentru Executiv, se pare că și avizul Consiliului Economic și Social a fost opțional, din moment ce acesta nu însoțește proiectul, după cum arată Consiliul Legislativ. „Este de analizat dacă, prin soluţiile legislative preconizate, proiectul nu denaturează concurenţa, motiv pentru care ar fi indicat ca acesta să fie avizat și de Consiliul Concurenţei”, potrivit Consiliului Legislativ.

„Unde e reforma?”

Întrebat de jurnaliști despre categoriile exceptate de la interdicție și, dacă vorbim despre o reformă reală în condițiile în care persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau celor pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție sunt exceptate, premierul a răspuns: „Reforma este. Aici, dvs aţi trecut foarte ușor peste un cuvânt foarte important: durata mandatului definit de Constituție. Deci este vorba de aceste mandate, doar aceste mandate. Doamna ministru o să vă explice în detaliu, dar a fost o discuție. Nu putem să intervenim peste mandate definite de Constituție. Asta este o problemă pe care o avem și aceea sunt exceptate; doar acele mandate definite de Constituție. Ăsta este un prim pas. (…) nu sunt toate funcțiile și nu sunt toți bugetarii; este vorba de acele persoane care sunt alese și au mandatul definit de Constituție. Acestea sunt exceptate, atât. Este vorba doar de Constituție, ce regăsim în Constituție”.

 

Talonul de pensie electronic

O modificare binevenită, de data aceasta, la Legea pensiilor se află în dezbatere la Senat și a fost adoptată în unanimitate în Comisia pentru muncă. Potrivit proiectului aparținând fostului ministru al muncii, Violeta Alexandru, pensionarii care primesc pensiile prin card bancar, vor putea primi talonul în format electronic, dacă doresc acest lucru.  

Potrivit proiectului, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) transmite, la cerere, în format electronic, pe e-mail sau în contul on-line deschis în portalul CNPP, documentul de informare cu privire la sumele plătite beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plății drepturilor prevăzute (..) în cont curent sau în cont de card. Termenul de transmitere a acestuia este de 48 de ore după virarea drepturilor.

Documentul de informare cu privire la sumele plătite, în format electronic, este acceptat ca document valid în relația cu toate instituțiile și autoritățile publice. Instituțiile și autoritățile publice care îl solicită nu vor condiționa oferirea de informații sau de servicii de prezentarea documentului în format fizic.

„Mi-am susținut astăzi (nr – miercuri) în Comisia de Muncă de la Senat proiectul, depus alături de mai mulți colegi – deputați PNL, prin care talonul de pensie (cel mov) să poată fi primit/accesat, la cerere, prin mijloace electronice de către pensionarii care primesc pensia pe card. Sinceră să fiu, eu încurajez oamenii să opteze pentru plata pensiei pe card. Decizia aparține fiecărui pensionar, dar asta cred că va fi direcția pentru o bună parte dintre ei. Astăzi, 49% din pensii se primesc pe card”, a scris Violeta Alexandru, inițiatoarea proiectului, pe Facebook.

Ea a spus că nu este absurdă și nu crede că toți pensionarii, mai ales cei din mediul rural, vor dori să opteze pentru plata pensiei pe card sau vor solicita să le fie trimis talonul prin e-mail/vor accesa portalul Casei Naționale pentru a și-l descărca. „Totuși, ideea că sunt pensionari care folosesc astăzi tehnologia și care stau în casă, cu ochii pe poartă/pe interfon ca să aștepte poștașul să le aducă talonul mov, mi se pare că ține România pe loc. Dincolo de proiectele complexe de digitalizare, eu, între timp, aș vrea să facem și pașii mici care au impact direct asupra vieții oamenilor,” a completat Alexandru. Proiectul a fost aprobat cu unanimitate și va merge în plenul Senatului pentru vot și apoi la Camera Deputaților

 

Cele mai citite

China dezvăluie un nou avion de luptă cu performanțe uimitoare

Un nou avion de luptă chinezesc cu rază lungă de acțiune a fost observat în zborul său inaugural, atrăgând atenția lumii datorită designului său...

Studiu: Peste 27% dintre români sunt pesimiști în legătură cu viitorul

Conform unui sondaj realizat de Reveal Marketing Research, peste un sfert dintre români (27%) se declară pesimiști în privința anului 2025, o creștere de...

Accizele la carburanți cresc de la 1 ianuarie: Prețurile la benzină și motorină vor fi mai mari

Șoferii vor plăti mai mult pentru carburanți începând cu prima zi a anului, iar scumpirile ar putea continua în 2025. De la 1 ianuarie 2025,...
Ultima oră
Pe aceeași temă