5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCîțu, despre mesajul transmis de Iohannis către USR PLUS

Cîțu, despre mesajul transmis de Iohannis către USR PLUS

Premierul Florin Cîţu consideră că mesajul transmis USR PLUS de către preşedintele Klaus Iohannis, în contextul crizei politice din coaliţia de guvernământ, reprezintă un “apel la responsabilitate”.

„Este un mesaj sau un apel la responsabilitate. Sunt de acord cu mesajul preşedintelui, este un mesaj care spune că trebuie să fim responsabili într-un moment important pentru România. În acelaşi timp, eu citesc mesajul că în continuare putem să găsim soluţii, aşa cum spun de câteva zile, în interiorul coaliţiei de guvernare, nu în afară. Să nu ne uităm la soluţii alături de partide extremiste sau de socialişti, cei care au făcut rău românilor. Nu, soluţia este în interior, ne aşezăm la masă şi eu sunt dispus în continuare să discutăm, pentru că mult mai important pentru mine este ca această guvernare să continue, pentru că o guvernare care continuă face lucruri bune pentru români”, a declarat Cîţu, la Arad.

Șeful Executivului a făcut un apel la dialog între partenerii din coaliţie, pentru a fi găsite soluţii pentru ieşirea din criză.

„Este trist că am ajuns ca preşedintele să intervină, din păcate, dar preşedintele (…) ne prezintă o situaţie pe care o văd mulţi români, că am fost în stradă cu toţii, am luptat alături de USR împotriva celor de la PSD, împotriva extremiştilor şi astăzi vedem că cei cu care am fost în stradă şi am luptat pentru nişte idealuri (…) îşi bat joc de ele. Ar trebui să fim mai responsabili, pentru că avem în spate voturile românilor şi trebuie să ţinem această coaliţie unită. (…) Dacă ne aşezăm la masă, avem soluţii”, a mai spus Cîţu.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă