„Am încredere în candidaţii de miniştri. Sunt oameni bine pregătiţi, oameni integri, care cunosc situaţia existentă în fiecare domeniu, care pot să răspundă la orice fel de întrebare pusă din partea parlamentarilor din comisiile de specialitate care vor fi audiaţi. (…) Probabil o să fie un vot politic. Este important ca miniştrii propuşi de noi să arate foarte clar despre ce este vorba, că sunt stăpâni pe domeniu, că au soluţiile potrivite şi sunt convins că vor fi miniştri foarte buni”, a spus Orban, la Parlament.
El a subliniat că avizul în comisii este unul consultativ.
„Sper că parlamentarii nu o să voteze numai pe baza comenzii de partid, dar dacă va fi aşa un vot al unei majorităţi PSD împotriva unui candidat de ministru nu-mi va schimba opinia privitor la acest candidat de ministru şi vom merge în continuare în susţinerea candidaţilor de miniştri asupra cărora s-ar putea să existe un vot negativ în comisii, care va fi un vot politic şi în niciun caz dat pe baza pregătirii profesionale, pe baza experienţei, pe baza integrităţii şi pe baza calităţii soluţiilor pe care le propun”, a menţionat Orban.
Acesta a răspuns şi obiecţiilor formulate de UDMR în cazul lui Bogdan Aurescu, propus ministru de Externe.
„Important este programul de guvernare. Domnul Bogdan Aurescu este un candidat redutabil, cu experienţă vastă în domeniul relaţiilor internaţionale, care a făcut servicii foarte mari României şi care va gira cu foarte mult profesionalism şi dedicare portofoliul de la Ministerul Afacerilor Externe. (…) Nu pot să ţin cont de votul politic al unor parlamentari din PSD, care, având majoritatea, Guvernul şi care trei ani de zile au arătat lipsa lor de profesionalism, de discernământ în aprecierea soluţiilor de care are nevoie România”, a afirmat Orban.
Preşedintele PNL a mai spus că Ion Ştefan, propus la Dezvoltare, este „un manager desăvârşit, un om care a pus pe picioare o afacere pornită de la firul ierbii, o afacere eminamente privată, nu a avut niciodată contracte cu statul”.
„Este un om cu o expertiză deosebită, care poate să gireze cu profesionalism portofoliul de la Ministerul Dezvoltării. Este un parlamentar extrem de activ. Este la primul mandat în Parlamentul României şi cu toate astea a iniţiat foarte multe proiecte legislative şi a avut o activitate foarte serioasă la nivelul Parlamentului. Este un om care ştie să analizeze sistemele, care ştie să administreze bugete, care ştie să evalueze situaţii de lucrări, care are capacitatea de a prioritiza proiectele de investiţii către administraţiile locale”, a arătat Orban.
Despre ministrul propus la Cultură, Bogdan Gheorghiu, premierul desemnat a precizat că acesta are pregătire în domeniu. „A terminat actorie şi teatru, a lucrat în Direcţia de cultură o perioadă de timp, lucru care a fost omis în prezentarea biografiei domniei sale. A lucrat la Direcţia de cultură a judeţului Suceava. Este un om care a fost producător de emisiuni TV şi este un om care ştie să administreze bugete, ştie să asigure priorităţile în domeniul culturii şi mai ales un om deschis dialogului. E important ca la Ministerul Culturii să existe un om sensibil la toată problematica din domeniul culturii şi care are capacitatea să asigure alocarea resurselor către acele domenii care să fie prioritare”, a explicat Ludovic Orban.
Audierile miniştrilor propuşi în comisiile de specialitate vor avea loc marţi şi miercuri.