La 12 ani de la momentul aderării, încă nu se poate spune că țara noastră este integrată pe deplin în Uniunea Europeană pentru că nu suntem nici în Spațiul Schengen, nici în zona euro.
Dacă în privința trecerii la moneda europeană trebuie îndeplinite anumite standarde, calendarul fiind în curs, în privința Spațiului Schengen condițiile tehnice sunt îndeplinite, frontierele cu statele non-UE sunt securizate, aderarea depinzând de o decizie politică la nivelul UE.
De ce întârzie decizia liderilor europeni?
Reprezentanții tuturor forțelor politice, de la Putere sau din Opoziție, sunt de acord că aderarea la Spațiul Schengen este „prioritatea zero“; cel puțin declarativ, ar face tot ce le-ar sta în putință pentru a o realiza, dar opiniile se diversifică atunci când se pune problema explicațiilor acestui blocaj. Un obstacol este și Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), cu anexele sale, lupta anticorupție și modificarea legilor Justiției. Aici apele se despart. Opoziția este susținătoarea aplicării măsurilor din MCV, Puterea le contestă. În vizită la Galați, în contextul pregătirii campaniei partidului său pentru alegerile europarlamentare, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului și al ALDE, a abordat problema aderării la Schengen ca pe o prioritate.
Din punctul său de vedere, condițiile tehnice au fost îndeplinite odată cu securizarea frontierelor, realizată în mare parte în perioada în care era premier, MCV-ul nefiind o condiție pentru aderare: „Știm bine că sunt o serie de țări care au făcut o legătură improprie între Spațiul Schengen și MCV. În realitate, conform tratatelor, România are obligația să îndeplinească o serie de criterii tehnice de aderare la Schengen, pe care le-a îndeplinit și acum intervin chestiunile politice. Nu o dată, în trecut, mi s-a întâmplat să stau de vorbă cu oameni politici, lideri din UE, care mi-au spus «Știți, e un moment delicat, avem alegeri, nu vrem să deschidem acest subiect, mai amânăm cu un an». În anul următor era altă țară din UE care avea alegeri interne, parlamentare sau locale, și așa tot au amânat“, ne-a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Olanda, principalul obstacol
Printre statele care deocamdată nu sunt de acord cu aderarea României la Spațiul Schengen se află Olanda, care pare să fie și principalul adversar al acestei decizii politice. „În rândul acestor țări excelează Olanda, și o spun fără niciun fel de reținere, stau de foarte multe ori și mă întreb ce interese sunt în spatele acestui refuz permanent al Olandei”, spune președintele Senatului.
În septembrie, premierul olandez Mark Rutte a fost în vizită la București, s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Viorica Dăncilă, iar după aceste întâlniri declarațiile sale au fost descurajatoare în privința aderării noastre la Spațiul Schengen. „Nu suntem de acord pe toate punctele, cum este Schengen, dar e adevărat că suntem de acord pe multe alte chestiuni“, declara Mark Rutte.
Călin Popescu Tăriceanu nu a pierdut prilejul de a-l critica pe președintele Iohannis pentru modul în care s-a desfășurat această vizită: „Vizita în România a prim-ministrului olandez Mark Rutte, care s-a întâlnit cu președintele țării, mi s-a părut surprinzătoare prin declarațiile pe care le-a făcut referitor la aderarea României la Spațiul Schengen. Nu știu de ce președintele României a fost atât de indiferent, aproape nepăsător la ceea ce spunea prim-ministrul Olandei. Eu cred că această vizită și-ar fi avut rostul numai în cazul în care Mark Rutte ar fi venit și la sfârșitul vizitei ar fi spus: «Da, cred că a sosit momentul ca Olanda să nu mai aibă niciun fel de reținere în privința aderării, pentru că nu sunt motive care să justifice o astfel de atitudine». Eu, dacă aș fi fost președinte, nu l-aș fi primit pe prim-ministrul Olandei decât în aceste condiții“.
Daunele din cazul „Rostock“, motiv de divergențe
În ultimii ani, reprezentanți diplomatici sau membri ai Guvernului Olandei au transmis o serie de semnale ce sugerează că există unele probleme în relațiile bilaterale. În urmă cu patru ani, un astfel de semnal era dat în cadrul unui interviu acordat Realitatea TV de ambasadorul Olandei la București la vremea aceea, Matthijs van Bonzel. Întrebat dacă Olanda susţine sau nu aderarea României la Spațiul Schengen, ambasadorul declara că „aderarea nu e susţinută de Parlamentul olandez pentru că nu consideră că România a implementat toate cerinţele iniţiale pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene“.
Acesta adăuga că „o altă nemulţumire a parlamentarilor olandezi este că statul român nu a plătit daune companiei olandeze care a recuperat epava unei nave eşuate, deşi există şi un verdict al Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris“. Matthijs van Bonzel nu a intrat în detalii, dar noi o vom face. Este vorba despre cazul scoaterii la suprafață a epavei navei „Rostock“, realizată de Rostock Wreck Removal Consortium (RWRC), format din firmele Multraship BV (Olanda), Titan (SUA) şi Deltacons Tulcea. După scoaterea epavei, liderul consorțiului, Multraship BV, a solicitat statului român, prin Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, daune de 12,5 milioane euro, pentru că în caietul de sarcini nu fuseseră trecute unele condiții în care urmau să fie executate lucrările și care ar fi generat cheltuieli neprevăzute.
Statul român a refuzat plata, s-a ajuns la un litigiu judecat de Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, care a hotărât că România trebuie să achite consorțiului reprezentat de firma din Olanda cele 12,5 milioane euro. Guvernul României a ignorat și decizia Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris și în continuare a refuzat să plătească daunele.
Demersuri ale Guvernului Olandei, ignorate la Palatul Victoria
Reprezentanții Guvernului Olandei au făcut mai multe demersuri pentru plata acestor daune. Ca urmare, într-o ședință din mai 2013 Guvernul Ponta a luat notă de pierderea, de către AFDJ Galaţi, a procesului de la Curtea de Arbitraj de la Paris în dosarul arbitral ICC nr. 1431/AVH/FM/GZ, privind litigiul cu consorţiul RWRC, referitor la contractul „Ranfluarea epavei Rostock din Canalul Sulina, curăţarea canalului navigabil şi refacerea apărării de maluri“.
În nota Guvernului se arăta că „în urma arbitrajului internaţional a fost emisă o decizie finală în disputa dintre AFDJ Galaţi şi consorţiul RWRC, conform căreia, la data de 30.04.2013, suma datorată de AFDJ Galaţi consorţiului RWRC era de 11.925.935,91 euro şi 471.540,30 dolari SUA“. În 2014 (când ministru al Transporturilor era Dan Șova) a efectuat o vizită la București ministrul Comerţului Exterior din Olanda, Lilianne Ploumen, care a discutat cu Șova despre interesul Autorităţii Portului Rotterdam de a investi în zona de sud a Portului Constanţa, dar a abordat şi subiectul daunelor către RWRC. „Ministrul olandez i-a cerut sprijinul ministrului Dan Şova în achitarea datoriei rezultate din litigiul între consorţiul RWRC şi AFDJ Galaţi, referitor la contractul «Ranfluarea epavei Rostock din Canalul Sulina, curăţarea canalului navigabil şi refacerea apărărilor de maluri». Suma ce ar trebui achitată este de 12 milioane euro“, se spunea în comunicatul Ministerului Transporturilor. Daunele nu au fost plătite nici astăzi, iar faptul că Guvernul României ignoră de 6 ani demersurile Guvernului Olandei nu poate rămâne fără urmări, cel puțin în atitudinea mediilor politice din Olanda.
În 2016, corvetele urmau să fie construite la Damen Galați
Se pare că Guvernul Olandei este foarte sensibil la problemele cu care se confruntă companiile olandeze ce derulează afaceri sau dețin capacități de producție în alte țări. În acest context, a mai existat un caz ce ar putea fi considerat în mediile politice din Olanda drept o lezare a intereselor acestor companii care investesc în alte țări. Este vorba de Grupul Damen, care deține Șantierul Naval din Galați. În toamna anului 2016 era aproape sigur că cele 4 corvete vor fi construite la Șantierul Damen Galați, specializat în construirea de nave militare. Jumătate din navele militare ale Flotei Marinei Regale Olandeze au fost construite la Galați.
Specialiștii în tehnică militară au evaluat 13 proiecte de corvete, dintre care doar patru s-au calificat în faza finală, acestea satisfăcând cerințele Forțelor Navale. A fost aleasă corveta clasa SIGMA. În documentația tehnică erau trecute și două argumente ce au stat la baza deciziei ca acele patru corvete SIGMA 10514 să fie construite la Șantierul Naval Galați. În primul rând, faptul că la Galați au mai fost construite astfel de corvete. „Se poate realiza şi integra la Şantierul Naval Damen Galaţi SA, care face parte din Damen Shipyards Group, ce a mai construit nave din această clasă“, se spune în documentul citat. În documentație se menționa că acest contract se realizează „în vederea furnizării de către Damen Shipyards Group, prin Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, a patru corvete din clasa SIGMA, construite şi dotate în Şantierul Naval Damen Galaţi SA“.
Schelde Naval Shipbuilding BV are sediul în Vlissingen (Olanda). Menționarea șantierului din Olanda ține de procesele interne ale Grupului Damen, care deține peste 40 de șantiere navale în întreaga lume și poate avea un colectiv de proiectare specializat la o anumită companie. Dar din moment ce în documentele oficiale se vorbea despre 4 corvete „construite şi dotate în Şantierul Naval Damen Galaţi SA“, evident că cele 4 nave ar fi fost construite efectiv la Galați. Proiectul era avansat și urma să fie dată o hotărâre a Guvernului Cioloș.
În campania electorală proiectul a fost blocat
Însă în noiembrie 2016 era campanie electorală pentru alegerile parlamentare, iar cazul celor 4 corvete a fost printre puținele subiecte pe care politicienii s-au contrat prin schimburi dure de replici. Liderii PSD și ALDE au cerut blocarea proiectului Guvernului Cioloș, fără o motivație clară, dar lăsând să se înțeleagă că la mijloc ar putea fi o afacere discutabilă, fiind cheltuite 1,6 miliarde euro pentru construirea a 4 nave, deși concret construirea corvetelor reprezenta doar 10%, adică 160 milioane euro, din alocarea bugetară, restul banilor fiind destinați echipării cu armament, achiziției muniţiilor şi instruirii echipajelor.
Din discursurile lui Dragnea și Tăriceanu nu a lipsit mesajul populist, proiectul fiind criticat pentru că o mare parte din banii alocați ar ajunge la un alt șantier al Grupului Damen, din Vlissingen (Olanda) și în consecință nu s-ar da de lucru navaliștilor gălățeni, ci celor olandezi. Acum, la peste doi ani de la acel moment, licitația a fost ratată și s-a ajuns la un dosar penal pentru că există suspiciuni privind derularea procedurilor.
Tăriceanu: „Nici eu, nici Dragnea nu avem un rol la nivel executiv“
Întrebat dacă astfel de cazuri nu ar fi de natură să motiveze o atitudine oarecum ostilă în mediile politice din Olanda, iar asta să determine și refuzul Parlamentului Olandei de a aproba aderarea României la Spațiul Schengen, președintele ALDE a dat un răspuns în care s-a referit doar la cazul corvetelor, afirmând că nu a avut niciun rol în blocarea primelor proceduri: „Să o luăm puțin invers. Nici eu, nici Dragnea nu avem un rol la nivel executiv. După cum știți, această problemă este de resortul Ministerului Apărării, unde sunt o serie de filtre premergătoare, nu este o decizie politică, este o decizie care ține de Statul Major, de Comisia de evaluare a ofertelor, care trebuie să răspundă în primul rând criteriilor tehnice. Dacă mă întrebați cât de lungă trebuie să fie corveta, cât de lată, câți cai-putere, habar n-am, nu mă pricep. Nu e treaba mea și nu vreau să mă amestec în această chestiune. Dar din punct de vedere politic nu știu cum se face că numai cu Olanda avem probleme. Cu alții parcă nu avem probleme“, a spus Tăriceanu.
Olandezii au o problemă pe care noi n-o înțelegem, iar ei n-o explică
Poate nici cazul „Rostock“, nici cazul corvetelor nu au atâta greutate încât să justifice atitudinea nefavorabilă a Parlamentului Olandei, dar e foarte posibil ca acestea să fi contribuit la crearea unei percepții negative privind autoritățile de la București, care ba nu respectă decizii ale Curții Internaționale de Arbitraj, ba deturnează proceduri de atribuire a unor contracte stabilite de specialiști care nu au legătură cu politica.
Președintele Senatului spune că a observat unele reticențe în atitudinea Olandei față de România încă din 2002, când se discuta despre aderarea României la UE: „Îmi aduc aminte că nu aveam nicio funcție în ierarhia statului român, eram vicepreședinte în PNL, și în anul 2002, când se discuta despre aderarea României la UE, am fost în Olanda într-o misiune politică mai largă, cu mai multe partide. Am fost în Parlamentul olandez și acolo am avut discuții cu colegii mei olandezi, dar și cu alții. Am răspuns la întrebările ce ne-au fost adresate în comisiile de specialitate ale Parlamentului Olandei. Și atunci exista o reticență. Nu știu, Olanda are o problemă pe care ori nu o înțelegem noi, ori nu vor ei s-o spună foarte deschis. E regretabil, pentru că altfel Olanda este o țară pe care eu o privesc cu foarte mare admirație. Este o țară cu oameni extrem de muncitori, este o țară care a reușit să performeze cu mult peste potențialul ei de resurse naturale. Și-a valorificat resursa umană. Dârzenia olandezilor e proverbială, sunt foarte buni oameni de afaceri, navigatori, au făcut un imperiu colonial. Au multe merite, dar în privința relației cu România, nu știu, «scârțâie» ceva de multă vreme. Mie mi se pare că e un deficit partajat între noi și Olanda, că nu reușim să depășim aceste divergențe și mi se pare că e de făcut ceva în acest sens“, a adăugat Tăriceanu.
Campania pentru europarlamentare ar putea fi prilejul unor discuții în legătură cu ceea ce ar trebui făcut pentru clarificarea relațiilor bilaterale cu Olanda, dar e greu de crezut că va fi un subiect de dezbateri.
