3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăCCR a amânat, Meleșcanu a scăpat! Rămâne șef la Senat

CCR a amânat, Meleșcanu a scăpat! Rămâne șef la Senat

Conform acestora, amânarea a fost decisă pentru aprofundarea dezbaterilor.

Sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor hotărârii pentru alegerea preşedintelui Senatului, formulată de 33 de senatori, a fost luată prima dată în discuţie în şedinţa din data de 16 octombrie, când CCR a dispus continuarea dezbaterilor la 30 octombrie.

Pe 10 septembrie, senatorul ALDE Teodor Meleşcanu a fost ales, în plen, preşedintele Senatului cu 73 voturi „pentru”, Alina Gorghiu, de la PNL, obţinând 59 de voturi.

Pe 11 septembrie, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, anunţa că mai mulţi parlamentari din Opoziţie au semnat o sesizare către CCR privind modul în care Meleşcanu, fost ministru de Externe şi membru al ALDE, a fost ales la conducerea Senatului, având şi susţinerea social-democraţilor la acel moment.

Biroul Politic Executiv al ALDE a luat act, două zile mai târziu, de pierderea calităţii de membru în cazul lui Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi al lui Alexandru Ştefan Băişanu.

Ulterior, Meleşcanu a declarat că va depune acţiune în justiţie privind excluderea sa din ALDE.

Cele mai citite

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...
Ultima oră
Pe aceeași temă