Useristul a calculat că, în perioada iunie – septembrie, au fost alocate 3,36 miliarde lei pentru plata acestora.
„Risipa de bani continuă, în timp ce clasa politică îşi acordă noi privilegii. Nu trece săptămână fără să mai auzim de un nou vot pentru a acorda noi sporuri sau beneficii celor apropiaţi de centrii de putere. Între timp, lupta pentru a le păstra pe cele vechi se dă la cel mai înalt nivel. De aproape cinci luni aşteptăm un verdict de la CCR legat de impozitarea pensiilor speciale. Evident că aşteptăm un răspuns de la cei care ei înşişi beneficiază de pensii speciale, unii chiar multiple. Ce înseamnă asta pentru români? Ei bine, peste 3 miliarde de lei s-au dus în plină pandemie în pensiile speciale. Asta doar în ultimele 4 luni de zile, de când a trecut votul de impozitare în Parlament. Imediat se vor face 5, astfel că specialii vor mai încasa o pensie, în timp ce noi aşteptăm răspunsul CCR”, a scris deputatul USR, pe Facebook.
Năsui a menţionat că una din priorităţile USR este „eliminarea acestor clase de privilegii”. „În timp ce angajaţii pe salariul minim plătesc printre cele mai mari taxe din UE pe muncă, avem categorii de pensionari speciali care încasează mii de euro lunar, nu în baza contribuţiilor, ci doar în baza privilegiilor pe care unii şi le-au votat cu mâna lor”, a adăugat Năsui.
Deputatul USR a ataşat un tabel, conform căruia dintre cele 3,36 miliarde lei destinate pensiilor speciale 1,491 miliarde lei au fost pentru Poliţie şi Jandarmerie; 1,221 miliarde lei pentru militari; 298 milioane lei pentru magistraţi; 245 milioane lei pentru angajaţi ai SRI, STS, SIE şi SPP; 43 de milioane de lei pentru piloţi şi personal navigant; 19 milioane lei pentru angajaţi din justiţie și 10 milioane lei pentru diplomaţi.
CCR a amânat atât pe 14 iulie, cât şi pe 3 septembrie dezbaterile pe marginea sesizărilor făcute de Avocatul Poporului şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Următorul termen este 4 noiembrie.