„Da, este posibil să fie. Noi avem o apreciere deosebită pentru domnul Călin Popescu Tăriceanu. Dumnealui e un candidat redutabil, indiferent dacă din partea ALDE sau a coaliţiei. Nu ştiu ce vom hotărî. Noi deocamdată ce am hotărât, şi este public acest lucru, e că în momentul în care vom stabili alegem opţiunea, ori merge şi PSD cu un candidat şi ALDE cu un candidat, ori vom alege un candidat comun, care se va stabili la ora respectivă cine este”, a declarat Doina Pană, duminică la Antena 3.
Reacţia vicepreşedintelui PSD vine în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seara, că se „gândeşte serios” la o candidatură la alegerile prezidenţiale din acest an. El a mai spus că nu a fost luată o decizie dacă va candida din partea alianţei PSD-ALDE sau dacă va candida din partea formaţiunii pe care o conduce.
Tăriceanu a adăugat că PSD şi ALDE vor face sondaje care să permită o analiză socio-demografică solidă şi care să permită luarea unei decizii bune, cu şansele cele mai mari de câştigare a alegerilor.
Coaliţia PSD-ALDE încă nu a stabilit dacă va avea un candidat unic pentru alegerile prezidenţiale de la finalul acestui an.
Secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu a declarat, sâmbătă, întrebat fiind dacă Liviu Dragnea va face la CEx al partidului de duminică un anunţ legat de o candidatură la prezidenţiale a liderului social-democrat, că pe 15 sau 20 februarie va fi luată o decizie în urma analizei interne.
Referitor la subiect, pe 27 decembrie 2018, Liviu Dragnea a afirmat, întrebat despre o candidatură la alegerile prezidenţiale, că nu respinge nicio variantă, „nici cu mine, nici cu domnul Tăriceanu, nici cu altcineva”.