Dragoș Soare(în foto în partea dreaptă), PNL, s-a impus la Slobozia după ce Ciprian Bocioacă, candidatul USR-PLUS, a renunțat la candidatura sa pentru funcția de primar al municipiului pentru a-l susține pe liberal.
Echipa PNL-USR-PLUS, singura la nivelul județului Ialomița, a făcut ca după 30 ani în care Slobozia a fost condusă doar de stânga, cu primari din FSN, PDSR și PSD, dreapta să aibă primar în reședința de județ.
Diferența față de Alexandru Potor, candidatul PSD, a fost de doar 112 voturi iar ca vot, cartierele mărginașe au mers pe mâna social-democratului în timp ce la secțiile de votare din centru s-a impus liberalul.