Premierul Nicolae Ciucă anunță că se vor face modificări pentru pensiile speciale, în special, pentru ca țara noastră să nu piardă fonduri europene din PNRR.
,,Modificarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu, aflat în dezbaterea Parlamentului, este necesară pentru ca România să poată beneficia în continuare de cele aproape 30 de miliarde de euro din PNRR. Printr-o serie de amendamente pe care coaliția de guvernare și le asumă, corectăm aceste inechități și introducem reformele asupra cărora ne-am angajat pentru ca România să beneficieze de fondurile europene disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență.”, a declarat premierul.
Pensiile magistraților vor fi recalculate
,,Se corelează vârsta standard de pensionare cu sistemul public de pensii pentru a elimina excepțiile. Pentru diplomați și personalul auxiliar din instanțele judecătorești vârsta standard de pensionare va crește la 65 de ani. Același principiu se va aplica personalului militar, în mod etapizat, până în 2035. De asemenea, se majorează eșalonat, până în ianuarie 2034, vechimea minimă în specialitate la 25 de ani pentru mai multe categorii de salariați – diplomați, funcționari parlamentari, angajații Curții de Conturi.”, potrivit premierului.
OUG pentru veniturile magistraților
,,Printr-o altă propunere se elimină mecanismul de actualizare a pensiilor magistraților odată cu creșterea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor aflați în activitate. În plus, se va iniția la nivelul Guvernului un proiect de lege privind plafonarea veniturilor din pensie pentru magistrați, având în vedere că celelalte pensii de serviciu au veniturile plafonate din septembrie 2017. De asemenea, se va reveni cu o inițiativă privind recalcularea pensiilor magistraților, aflate în plată, pentru a elimina inechitățile generate de diferențele de venituri.”, a mai
Numărul pensiilor speciale va fi redus
Se reduce numărul beneficiarilor pensiilor de serviciu prin excluderea personalului asimilat, respectiv a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, angajaților încadrați pe funcții de execuție specific în cadrul misiunilor diplomatice, mai arată premierul.
Veniturile din pensie trebuie să fie proporționale contribuției la sistemul public și nicio pensie de serviciu nu va depăși venitul obținut în perioada de activitate.
Se propune Parlamentului modificarea bazei de calcul pentru alinierea la sistemul public, începând cu anul viitor. Dacă în prezent erau avute în vedere veniturile din ultimele 12 luni, această perioadă va crește eșalonat la 300 de luni.
Se reajustează procentul aferent unei baze de calcul de la 80% la 65% pentru toate categoriile de beneficiari.
Impozitarea pensiilor mai mari de 7.000 de lei
Pentru pensiile aflate în plată, se are în vedere aplicarea unui impozit de 30% pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și excede aplicării principiului contributivității. Sunt prevăzute unele corelări pentru a respecta principiul contributivității, esențial în legea pensiilor publice.