„Ce performanţă se reținem? Hai să fim serioşi. Practic PNL, ca de altfel şi PSD, aceste două partide mari, de asta este nevoie de un al treilea, de un PMP, au ajuns să guverneze cu linia a patra, a cincea dintre specialiştii pe care îi au pentru că această linie a ajuns acum linia întâi. Gândiţi-vă ce miniştrii aveau în trecut, ce miniştri au acum şi PSD şi PNL. Deci guvernează acum cu analfabeţii funcţionali care au ajuns în funcţii înalte, iar doamna Anisie, fie ea şi profesoară, este în această categorie, pentru că nu înţelege ministerul ei. Degeaba citeşte despre educaţie, pentru că nu înţelege. Dacă ar fi înţeles primul lucru pe care l-ar fi anunţat doamna Anisie era – «dragi părinţi şi copii, având în vedere situaţia de pandemie, pentru că totuşi este necesară şi predarea faţă în faţă cu profesorul, dar am selectat ce este esenţial pentru copii, pentru viitorul lor, şi am făcut o reducere consistentă a curriculei»”, a afirmat Traian Băsescu, întrebat sâmbătă, la evenimentul ocazionat de prezentarea programului politic, despre cum vede performanţa Monicăi Anisie şi dacă aceasta ar trebui remaniată de la conducerea Ministerului Educaţiei.
Băsescu a criticat Ministrul Educației poentru că nu a luat măsurile pentru reducerea timpului pe care un copil îl stă la şcoală, în contextul pandemiei de COVID-19 şi a dat exemplul unei şcoli din Capitală.
„Uitaţi-vă, program la o şcoală din Bucureşti, program de după-amiază. Acesta e un program de după-amiază care este prevăzut a se putea întinde pe 7 ore. E o şcoală din Bucureşti. Ore reduse la 50 de minute la 40 de minute, dar copilul să facă cele 7 materii. Cât de întregi putem fi la minte ca şi conducători ai Ministerul Educaţiei să lăsăm o asemenea monstruozitate să funcţioneze în sistemul de învăţământ pe timp de pandemie, când ne punem problema să reducem cât mai mult statul copiilor în şcoală, în colectivitate? Este un posibil program pentru gimnaziu cu şapte ore. Deci pot fi şi zile cu 7 ore. De ce? Ca să ţinem catedrele la toţi cei care la testările de vară iau 2 sau 3, dar sunt buni să predea. Din cauza asta, la evaluarea sistemului de educaţie din Bucureşti, Comisia Europeană ne-a situat pe locul 27 din 28 de capitale”, a conchis fostul președinte.