6 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăPoliticăBarna: Am mai mare încredere în DNA

Barna: Am mai mare încredere în DNA

De asemenea, el face apel la membrii USR şi la simpatizanţi să nu mai atace jurnaliştii de la Rise Project, pentru că ”adeversarul este vechea clasă politică şi partidele care încearcă să blocheze oameni noi să candideze”.

”Îmi este foarte clar astăzi că obiectivul campaniei pe care PSD o desfăşoară împotriva mea este să mă înfăţişeze ca pe un politician cu probleme cu legea asemeni lor. Au început cu contractele cu statul, apoi cu paginile fake pe Facebook, iar acum folosesc articolul Rise ca să implice DLAF – un organism aflat în coordonarea directă a contracandidatei mele, Viorica Dăncilă.Dar finalul nu este aici. S-a ieşit din dezbaterea asupra unei anchete jurnalistice legitime. Intuiesc acum că următorul pas al campaniei lor este să mă ducă la DNA. Doar că eu am multă încredere în DNA, o instituţie care, fără a fi perfectă, şi-a demonstrat de multe ori profesionalismul şi independenţa. De aceea solicit DLAF să trimită de urgenţă documentele la DNA pentru că ştim că asta e comanda politică pe care au primit-o”, scrie Barna pe Facebook.

El remarcă faptul că de câteva zile există multă emoţie şi multă isterie, multă frustrare şi multă revoltă, o exacerbare de reacţii şi de limbaj din toate direcţiile. Barna admite că e dreptul fiecărui jurnalist, deci şi al jurnalistilor de la Rise, să producă material de presă şi dispună asupra folosirii după propriile credinţe şi valori. Nimeni nu are dreptul să conteste asta şi că e datoria instituţiilor publice cu atribuţii de control şi a instanţelor de judecată să aprecieze fapte şi să pronunţe decizii. 

”Mă doare însă să văd membri ai familiei şi oameni grozavi şi oneşti, alături de care am muncit peste 10 ani şi alături de care aş merge până la capătul lumii, cum sunt afectaţi şi suferă pentru că sunt batjocoriţi din cauză că: „aşa e în campania electorală””, spune Dan Barna.

”Dar cum pot să cred în corectitudinea DLAF de care se ocupă, azi, Toni Greblă, omul de incredere al lui Liviu Dragnea? Instituţie condusă de Andrei Chendi, suporterul lui Dragnea, cel care s-a angajat în 2014, printr-un protocol, să-l informeze când deschide vreun control? S-ar da în lături de la comenzi subordonaţii lui Dăncilă, dintr-un guvern al cărui ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a ordonat companiei de stat TAROM să ţină avioanele la sol în ziua moţiunii, ca să nu ajungă parlamentarii opoziţiei la vot? Aşadar, cer guvernului, premierului demis şi DLAF să înceteze circul. La fel tuturor actorilor politici care instrumentează această mizerabilă campanie. Cel mai simplu e să trimită informaţiile către DNA, una dintre instituţiile care nu sunt controlate politic”, afirmă prezidenţiabilul USR- PLUS..

El acuză PSD că încearcă o ultimă manevră murdară pentru a intra în turul doi al prezidenţialelor, ceea ce convine de minune sistemului actual. Le garantez că nu se va întâmpla!

”Fac un apel la membrii de partid şi susţinători să nu mai atace jurnaliştii de la Rise. Nu Rise este adversarul, ci vechea clasă politică şi partidele care încearcă să blocheze oameni noi să candideze”, spune el.

Departamentul de Luptă Antifraudă anunţă că face verificări în legătură cu trei proiecte pe fonduri europene în care este implicat Dan Barna, informaţia regăsindu-se într-un răspuns transmis jurnaliştilor de la Rise Project, care au făcut o investigaţie pe acest subiect.

Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) afirmă, într-un răspuns transmis Rise Project că ”desfăşoară o acţiune de control” vizând proiectul ”Punţi Comunitare”, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Alba.

De asemenea, DLAF face verificări preliminare cu privire la proiectele “SES-am Deschide-te”, tot cu CJ Alba beneficiar şi  “Biblioteca Bunelor Practici”, beneficiar Grupul de Consultanţă şi Dezvoltare – DCG, fondaată de Dan Barna,

Dan Barna, şeful USR, partidul care a iniţiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude şi conflicte de interese cu fonduri UE. Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eşecuri care au costat aproape şase milioane de euro, afirmă jurnaliştii de la Rise Project, care prezitnă o investigaţie privind câteva dintre proiectele cu fonduri UE supervizate de prezidenţiabilul USR – Plus.

Proiectele ”îngropate” de Grupul de Consultanţă şi Dezvoltare – DCG, compania fondată de Dan Barna, s-au numit “Punţi Comunitare”  (social), “SES-am Deschide-te” (social)şi “Biblioteca Bunelor Practici”(antreprenorial).

”În centru se află candidatul Alianţei 2020 USR PLUS, consultant pe fonduri europene, apoi fost secretar de stat în guvernul tehnocrat la Ministerul Fondurilor Europene. Barna, 44 de ani acum, a ieşit din firmă de îndată ce a intrat în minister. L-a avut asociat pe Dragoş Jaliu, 50 de ani, conferenţiar la SNSPA, unde predă chiar cursul de Managementul proiectelor şi programelor internaţionale – Dezvoltare regională şi fonduri structurale”, relatează Rise Project.

 

Cele mai citite

Ciucă acuză PSD de decizia de la BEC ce l-ar avantaja pe Simion: Nu pot ei conspira cât putem noi vota!

Candidatul la alegerile prezidențiale Călin Georgescu va fi obligat să șteargă de pe internet toate materialele de promovare electorală. Este o decizie fără precedent...

Tinerii români economisesc mai puțin: doar 6% au depozite la termen, iar valoarea medie a unui depozit este mult sub media europeană

Doar 6% dintre tinerii români sub 25 de ani aleg să economisească prin depozite la termen, acest lucru fiind influențat de resursele financiare limitate,...

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...
Ultima oră
Pe aceeași temă