„Vreți să schimbați Avocatul Poporului, pentru că a avut dreptate de foarte multe ori. Probabil CCR va fi ultimul bastion”., au transmis reprezentanții opoziției.
„Lucrurile s-au schimbat fundamental și foarte repede. Am avut în 2019 un număr total de 1.507 audiențe, s-au primit peste 14.000 de petiții, s-a răspuns la 10.000 de apeluri telefonice și s-au făcut 1.300 de sesizări din oficiu. Ceva ce s-a schimbat fundamental a fost ideea de a face un număr mare de anchete, deci de a nu mai rezolva situațiile din birou, ci de a trimite colegii pe teren, pentru a arăta autorităților și oamenilor prezența oamenilor instituției noastre și puterea de a convinge este mai mare”, spune Renate Weber, în ședința comisiilor juridice reunite în care discută rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului.
Weber amintește și de redactarea a trei rapoarte speciale, care au fost trimise Parlamentului.
„Au fost trimise CCR 13 excepții de neconstituționalitate, cinci obiecții de neconstituționalitate, puncte de vedere 26, și trei au fost recursuri în interesul legii, din care două le-am câștigat”, adaugă Renate Weber.
Audierea Avocatului Poporului a fost precedată de o dispută între liberali și social-democrați.
„În numele grupului PSD, vă solicit pe cutumă amânarea rapoartelor și prezentarea acestora în comisiile reunite având în vedere că au fost într-un timp relativ scurt puse la dispoziție și nu am avut timpul necesar pentru o analiză complexă și a ne face o idee asupra votului pe care trebuie să-l dăm. (…) Eu am propus pe cutumă, nu pe regulament. Dacă vreți să nu respectați cutuma, să ne spuneți să știm cum ne raportăm”, a cerut Nicușor Halici (PSD).
El a solicitat amânarea pentru a săptămână.
Steluţa Cătăniciu, PSD, a cerut, la rândul său, amânarea discutării rapoartelor de activitate ale Avocatului Poporului.
„E evident că nu doriţi să respectaţi această cutumă, pentru că altfel eraţi de acord cu propunerea de amânare.(…) Termenul de trei minute, cel puțin pentru mine, e insuficient pentru dezbaterea sau prezentarea unui asemenea raport în baza căruia vor fi menținute sau revocate persoanele care sunt audiate”, a afirmat Cătăniciu.
Nicușor Halici a anunţat că grupurile PSD se retrag din sală.
„Este un simulacru de ședință comună. Vreți să schimbați Avocatul Poporului, pentru că a avut dreptate de foarte multe ori, dreptate dată de CCR. Probabil va fi ultimul bastion Curtea Constituțională. E un obstacol Avocatul Poporului în a vă respecta obligațiile pe care le aveți pentru terțe părți, nu față de români”, a spus Halici, după o pauză de consultări.
De aemenea, parlamentarii AUR s-au retras și ei de la audieri, catalogând situația ca fiind „rușinoasă”.
Comisiile juridice reunite discută rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului.