3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăPoliticăAniversarea aderării la NATO. Iohannis a atacat PSD și a fost huiduit...

Aniversarea aderării la NATO. Iohannis a atacat PSD și a fost huiduit de parlamentarii Puterii

Klaus Iohannis a caracterizat drept ”condamnabile” acțiunile PSD care ”prin asaltul fără precedent în ultimii 30 de ani la adresa statului de drept riscă să fragilizeze statutul țării noastre în NATO și UE”. El a continuat pe același ton. ”Modificarea legilor în folosul unor persoane, demagogia, arbitrariul și lipsa de profesionalism sunt realele politici ale guvernării PSD”, a acuzat președintele. El a afirmat că ”guvernarea PSD vulnerabilizează România” și a dat un exemplu chiar din domeniul militar. PSD eșuează să se ridice la importanța acestui moment strategic.

”Lipsa de respect manifestată de PSD față de Armată a culminat prin demersul de a contesta în justiție decretul de prelungire a mandatului șefului statului major al Apărării”,a menționat șeful statului. De asemenea, președintele a acuzat ”o incapacitate cronică de a gestiona un domeniu vital, cum este înzestrarea armatei”. ”Incompetența guvernanților riscă să afecteze chiar miodul în care ne îndepinim atribuțiile în NATO”, a mai spus șeful statului.

Pe parcursul discursului, el a fost aplaudat de parlamentarii opoziţiei. Parlamentarii puterii au huiduit de câte ori preşedintele a fost critic la adresa guvernării.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea a afirmat, în schimb, că este al treilea an de guvernare PSD-ALDE în care bugetul are 2% din PIB pentru apărare, a menţionat creşterea salariilor militarilor şi a aprecuat că ar fi fost necesar un pact politic pe această temă. El a mai spus că ar fi vrut să-i propună o temă de reflecţie preşedintelui Iohannis, dar îşi dă seama că ar fi un demers inutil, după discursul în care preşedintele a atacat dur guvernarea. Premierul Viorica Dăncilă a declarat că regretă că acest eveniment important a fost transformat de preşedintele României într-un eveniment de campanie electorală.

Înainte de ședință, președintele a fost întâmpinat de liderii de grup ai PNL, însă nu de șefii celor două Camere Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Mai mult, la intrarea în plenul Camerei Deputaților, Liviu Dragnea și premierul Viorica Dăncilă s-au intersectat cu șeful statului, însă nu au interacționat deloc.

La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO, prin depunerea instrumentelor de ratificare. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Energia nucleară, soluția marilor companii pentru inteligența artificială

Alimentarea centrelor de date necesită cantități uriașe de electricitate, investiții pe măsură, dar și riscuri semnificative Creșterea explozivă a inteligenței artificiale (AI) determină giganții tehnologici...

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă