Pandemia nu a trecut, iar primele luni ale noului an se anunță dificile, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.
Acesta a avertizat că pentru a depăși perioada dificilă este nevoie de solidaritate, responsabilitate și empatie unii față de ceilalți.
Ministrul Sănătății a scris: „Primele luni ale noului an se anunță dificile, pandemia nu a trecut, iar pentru a le depăși avem nevoie de solidaritate, responsabilitate și empatie unii față de ceilalți”.
De asemenea, el a precizat că pregătește o strategie care va permite trecerea prin pandemie și, ulterior, refacerea sistemului medical.
În plus, a subliniat că Guvernul se străduiește să mențină școlile deschise.
Alexandru Rafila a transmis: „Lucrez împreună cu colegii mei să depășim această perioadă cât mai repede și, ulterior, să trecem la reclădirea sistemului nostru medical. Accesul la servicii medicale de calitate ne va face viața mai bună. Dorința mea cea mai puternică este să găsim calea pentru o viață fără constrângeri, pentru a putea călători și participa la evenimente culturale și sportive în siguranță. Ne străduim să menținem școlile deschise, acestea sunt fundamentul pentru a avea noi generații sănătoase și instruite”.
Totodată, ministrul sănătății a ținut să le mulțumească angajaților din sistemul medical pentru efortul făcut în cei doi ani de pandemie.
„Contez în continuare pe profesionalismul, generozitatea și altruismul vostru. Numai împreună putem reuși”, a încheiat Alexandru Rafila.
Acesta a urat în mesajul său sănătăte tuturor românilor, dar totodată a avertizeat că urmează o perioadă dificilă.
Citiți România Liberă și pe Google News!