2.1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăPoliticăAlexandru Muraru cere măsuri pentru membrul AUR care a cerut executarea „trădătorilor”

Alexandru Muraru cere măsuri pentru membrul AUR care a cerut executarea „trădătorilor”

Cezar Victor Năstase a publicat o listă a „trădătorilor de țară”, care ar trebui să primească „pedeapsa maximă”, dacă s-ar „putea reintroduce pedeapsa capitală”.  

„Un membru AUR a publicat pe o reţea de socializare, un spaţiu public, conform deciziilor instanţelor judecătoreşti, o listă cu intelectuali publici, politologi, jurnalişti, istorici şi cercetători pentru care solicită ‘pedeapsa cu moartea’. Este încă un caz din multele din ultima perioadă în care discursul extremist este promovat în spaţiul public, ceea ce reprezintă o ameninţare la adresa drepturilor şi libertăţilor câştigate în ultimii 30 ani”, a declarat Alexandru Muraru, potrivit unui comunicat.

Deputatul, care a subliniat că proliferarea ameninţărilor cu moartea şi a discursului instigator la ură sunt inacceptabile într-o societate democratică, a adăugat că este nevoie ca intervenţia autorităţilor să fie „fermă”, „imediată”, pentru ca „descurajarea” unor atitudini de acest fel să fie un exemplu.

„Există un principiu valabil de când lumea: foarte puţini pot să facă foarte mult rău. În momente de criză, cum a fost Al Doilea Război Mondial, de exemplu, nu majorităţile paşnice au făcut diferenţa, ci grupurile fanatizate şi ideologizate care au promovat ura şi intoleranţa. E greu să lupţi cu fanatismul, pentru că nu e vorba de raţional, ci de o ură aproape mistică. Dar, e important ca, la nivel public, să existe o condamnare a manifestărilor extremiste, să existe linii de demarcaţie morale. România a făcut progrese mari în ultimii ani în privinţa combaterii xenofobiei, antisemitismului, negaţionismului şi altor forme de extremism prin iniţiative legislative şi instituţionale. De aceea, e nevoie ca intervenţia autorităţilor să fie fermă, imediată, pentru ca descurajarea unor atitudini de acest fel să fie un exemplu de reacţie a autorităţilor şi de investigare rapidă a celor care promovează discursul instigator la ură şi creează prejudicii la adresa drepturilor şi libertăţilor civile, precum nondiscriminarea şi demnitatea umană”, a declarat Muraru.

Potrivit acestuia, România, în concordanţă cu normativele europene democratice şi cu cele trans-atlantice privind politicile memoriei, şi-a asumat la cel mai înalt nivel apărarea drepturilor omului, promovarea toleranţei, a alterităţii şi a respectului pentru drepturile civile, combaterea formelor diverse de xenofobie, antisemitism şi şovinism.

Cele mai citite

Semnale din Est: Numărul companiilor listate la bursa din Singapore, la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii

Bursa din Singapore a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de companii listate, ajungând la 617 în octombrie 2024, cel mai scăzut nivel din...

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...

Creștere moderată a creditării private în noiembrie: Împrumuturile în lei și valută, avansuri diferite

Conform datelor BNR publicate vineri, creditarea privată din România a atins în noiembrie 2024 un sold total de 418 miliarde lei, reprezentând o creștere...
Ultima oră
Pe aceeași temă