Închis a doua oară la Văcărești, la plângerea Academiei Române și cu mare zarvă în presă, pentru că aș fi ultragiat morala publică prin Poemul invectivă, plachetă de versuri tipărită în două sute cincizeci de exemplare, am tot felul de aventuri, printre care și o convorbire cu Berilă.
Într-o zi, faimosul asasin care a ucis într-un sfert de oră șase oameni, lovindu-i cu un sifon în cap pentru a-i jefui de două sute șaptezeci de lei, își opri asupra mea ochii lui albicioși. Și măsurându-mă din creștet până în tălpi, cu o ironie masivă:
– Da’ tu pentru ce ești aici, mă?
– Pentru o femeie…
– Hă, hă!… Mama ei de femeie! Ce i-ai făcut, mă?
– Am ultragiat-o.
– Ce ziseși, mă?
– Am ultragiat-o. Articolul 262 Cod penal.
– Aha! Câte lovituri i-ai dat?
– Două sute cincizeci.
– Câte zici, mă?
– Două sute cincizeci.
– Asta-i crimă pasională! A mierlit-o pe loc?
– Nu, e la spital.
– Ei, a dracului! Cum o cheamă, mă?
– Academia.
– A-ca-de-mia? Mă, ce nume și la ea! Avea gologani?
– Are moșii.
– Păi atunci?
– De, nu știi cum se întâmplă…
– Aha, înțeleg! Era bătrână și te-ai legat de alta mai tânără.
– Așa spun și ziarele.
– Și asta cine e, mă?
– Una grozavă, Pornografia.
– Ei, pă dracu! Por-no-gra-fia! Dar zurliu mai ești, mă. Unde le găsiși cu numele astea? Se vede că-s niște grecoaice…
– Cam așa, măi Berilă…
– Să nu te mai încurci cu grecoaice că-s parșive al dracului. Am pățit-o și eu cu una, la Brăila. Dar las’ că și tu! Auzi! Academia!… Pornografia!… Zurliu mai ești, mă! se minunează el, în timp ce ironia din ochi-i albicioși se schimbă rapid în simpatie uluită.
Geo Bogza (Fișe de închisoare, 1937)
