„Testul decisiv pentru Ponta este mai aproape decât se aşteaptă”, scriam săptămâna trecută. Astăzi, premierul se află deja în faţa lui. Modul în care va reacţiona liderul PSD faţă de deciziile de incompatibilitate şi abuz în serviciu pronunţate de Agenţia Naţională de Integritate în privinţa a trei miniştri din cabinetul său şi a secretarului general adjunct al Guvernului ar putea tranşa nu doar soarta alegerilor parlamentare, componenţa viitorului Guvern şi arhitectura coaliţiei care îl va susţine, ci şi viitorul său politic.
Preşedintele ANI, Horia Georgescu, i-a pus în braţe lui Ponta o bombă. Premierul are două opţiuni. Să o arunce mai departe, să se salveze şi poate chiar să câştige de pe urma situaţiei sau să o lase să-i explodeze în faţă.
Prima variantă ar presupune să-i revoce pe toţi cei declaraţi incompatibili. Indiferent de opinia personală a premierului asupra gradului de vinovăţie a miniştrilor Dezvoltării, Transporturilor, Dialogului Social şi a secretarului general adjunct al Guvernului, decizia ANI nu reprezintă un anunţ de începere a investigaţiilor, ci un verdict de încălcare a legii ce nu poate fi ignorat.
Ce ar câştiga din asta? În primul rând, şi-ar mai spăla un pic imaginea şifonată după scandalul de plagiat şi atacurile de astă-vară îndreptate împotriva statului de drept şi a partenerilor strategici ai României.
Cel mai important câştig de imagine ar fi, fără îndoială, cel pe plan extern. Câtă vreme ţările UE şi SUA îşi mai pun nădejdea doar în câteva instituţii-cheie din zona justiţiei şi a siguranţei naţionale, o decizie a lui Ponta care ar demonstra nu doar că nu le mai este ostil acestora, dar şi că respectă recomandările europene şi americane în ceea ce priveşte controlul integrităţii demnitarilor nu ar trece neobservată.
În mod cert, nu le-ar şterge oficialilor vestici din memorie mineriada din iulie, dar cu siguranţă pasul său înapoi ar fi privit ca un prim gest de înţelepciune al unui politician mai degrabă necopt decât nărăvit la rele.
Dacă în continuare nu-i pasă ce cred marile capitale occidentale despre el şi nici nu are vreo jenă la gândul că, în cazul în care va rămâne premier după 9 decembrie, ar putea fi tratat la masa liderilor europeni ca un proscris din Estul sălbatic, atunci Ponta ar trebui să se gândească măcar la votanţii săi din Târgu Jiu.
Pentru că o ignorare a deciziilor ANI cu siguranţă îi va şifona imaginea chiar şi în rândul admiratorilor săi necondiţionaţi. Şi poate nu ar fi prudent să-şi asume un astfel de risc exact acum, când se pregăteşte de confruntarea cu cel ce l-a umilit în timpul scandalului de la Oltchim, Dan Diaconescu, mai ales ca acesta nu ar fi chiar exclus să repete încă o dată performanţa, la parlamentare.
Liderul PSD a încercat chiar din primele zile după desemnarea sa ca premier să-şi şteargă pantofii cu deciziile sau avertismentele ANI. Şi de fiecare dată, în final, a fost nevoit să le respecte.
Primul său eşec s-a numit Victor Alistar. După ce a susţinut timp de câteva zile că tânărul pe care îl dorea ministru pentru strategii guvernamentale, transparenţă şi relaţii cu societatea civilă nu are nici o interdicţie de a deţine o funcţie publică, Ponta a fost nevoit să admită că s-a înşelat şi l-a retras de pe lista de nominalizări.
La fel a păţit şi cu propunerea iniţială pentru portofoliul Educaţiei, Corina Dumitrescu. Chiar dacă în prima fază a susţinut că aceasta nu prezintă nici un risc de incompatibilitate, deşi era în acelaşi timp şi rector la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, şi membru al CSM, într-un târziu Victor Ponta a renunţat la nominalizare.
Şi pe Mircea Diaconu l-a apărat până în pânzele albe. Spre deosebire de ceilalţi doi, pe acesta l-a şi numit în fruntea Ministerului Culturii. De unde a plecat doar după ce instanţa a demontat bucată cu bucată pseudo-argumentele nevinovăţiei şi a dat dreptate Agenţiei Naţionale de Integritate.
Specificitatea cazului Diaconu, care se aplică astăzi şi miniştrilor Eduard Hellvig, Ovidiu Silaghi şi secretarului general adjunct Dan Mihalache, este cea care face misiunea lui Ponta foarte dificilă. Aproape imposibilă, de fapt, chiar şi dacă doreşte să facă o demonstraţie de onestitate şi profesionalism.
Nici Diaconu şi nici cei trei menţionaţi mai sus nu sunt din partidul său. Sunt miniştrii lui Crin Antonescu, partenerul său la şefia USL, tovarăşul său de luptă împotriva tiraniei băsesciene.
Revocarea din funcţie a lui Hellvig, Silaghi şi Mihalache i-ar aduce multe bile albe, o ştie foarte bine, în ochii unor forţe interne şi externe de care ştie că depinde în mare măsură viitorul său politic, dar ar însemna şi sfârşitul tovărăşiei cu Antonescu şi sponsorul acestuia, Dan Voiculescu.
Există două motive, egale în importanţă, pentru care o eventuală decizie a lui Ponta de a-i revoca pe cei trei liberali de vârf ar echivala nu doar cu o ruptură definitivă de tandemul Voiculescu-Antonescu, ci chiar cu o declaraţie de război deschis.
Primul: banii. Cei doi miniştri, plus secretarul general adjunct al Guvernului, controlează domenii care s-au dovedit în ultimii 22 de ani extrem de profitabile pentru politicienii şi partidele care le-au controlat. Ministerul Dezvoltării, Ministerul Transporturilor şi Secretariatul General al Guvernului, stăpânul RA-APPS şi nu numai, au fost, şi în timpul guvernării PSD, şi a celor PDL-PNL, PNL-PSD, PDL-PSD, şi a celei actuale, adevărate maşini de sifonat bani spre buzunarele stăpânilor politici.
Dintre toţi cei patru de pe lista ANI, Eduard Hellvig, urmaşul Elenei Udrea la şefia Ministerului Dezvoltării, este indispensabil pentru complexul politico-industrial al imperiului Voiculescu. Îndepărtarea sa din rolul de dispecer al fondurilor consistente de care dispune această instituţie, după doar cinci luni de activitate în slujba partidului şi a şefului suprem, ar echivala cu un dezastru atât pentru averile lui Voiculescu, Antonescu, Dragnea şi ale altor lideri USL, cât şi pentru bugetul de campanie al PNL.
Chiar şi revocarea ministrului conservator al Agriculturii, Daniel Constantin, i-ar putea-o ierta Voiculescu lui Ponta, la o adică, dar nu pe a lui Hellvig. De altfel, în special pentru decizia de incompatibilitate dată ministrului Dezvoltării a fost linşat mediatic Horia Georgescu, şeful ANI, în studiourile Antenelor lui Felix, seară de seară, în ultimele două săptămâni.
Al doilea motiv: scoaterea lui Hellvig, Silaghi şi Mihalache din Guvern ar fi considerată un gest de trădare din partea lui Ponta – trecerea definitivă şi irevocabilă în tabăra politicienilor, dar mai ales a înalţilor funcţionari care văd în gruparea Voiculescu-Antonescu-Dragnea un pericol mortal atât pentru instituţiile pe care le conduc, cât şi pentru viitorul pro-occidental al României.
După cum scriam şi săptămâna trecută, este greu de anticipat ce va face Victor Ponta. Riscul cel mai mare în cazul în care va alege să-şi asume războiul ce va urma scoaterii celor mai importanţi miniştri liberali din Guvern este acela de a pierde şefia PSD.
Atacul la Voiculescu şi Antonescu ar însemna şi un atac la secretarul general al propriului partid, Liviu Dragnea. Dacă mai exista un dubiu că baronul de Teleorman joacă de partea partenerilor săi din PNL şi PC, acesta a fost spulberat în clipa în care Antonescu a anunţat că el şi Dragnea vor candida în tandem.
Riscul lui Ponta de a pierde şefia PSD derivă din influenţa pe care Dragnea o are asupra a numeroşi baroni locali ai partidului. Această influenţă, canalizată pe ideea că Ponta face jocul ANI, DNA, SRI, al lui Băsescu etc., s-ar putea dovedi fatală pentru liderul partidului dacă se ajunge într-o situaţie de vot deschis.
Şansa lui Ponta de a supravieţui unui astfel de moment vine din faptul că partidul a intrat în campanie electorală şi nimeni nu va sacrifica şansa unei victorii iminente pentru a răzbuna orgoliile rănite ale lui Voiculescu şi Antonescu. Oricât de mult ar detesta ideea că şeful lor este un fel de agent sub acoperire al celor ce îi controlează la averi şi le ascultă telefonul ori de câte ori negociază o şpagă.
Momentul răfuielii va fi amânat aproape sigur după 9 decembrie, dar şansele lui Ponta de a ieşi cu bine din ea vor creşte semnificativ dacă partidul câştigă alegerile şi vor pune mâna pe mai multe funcţii prin marginalizarea sau chiar eliminarea aripii liberal-conservatoare.
Calculul acesta nu îi este străin lui Ponta. Dovadă că, spre deosebire de situaţiile anterioare, reacţia lui la deciziile ANI a fost mult mai temperată. Chiar dacă lovitura primită a fost devastatoare – trei miniştri din cabinetul său şi un demnitar cu rang de secretar de stat prinşi în ofsaid!!! -, Ponta s-a mărginit să mormăie ceva de genul „faptele sunt vechi şi destul de dubioase”, după care a emis o judecată destul de tranşantă: „Dacă acuzaţiile ANI se vor confirma, cei trei miniştri nu vor mai face parte din Guvern”.
O poziţie în contrast evident cu declaraţia lui Antonescu: „Cei trei nu trebuie să demisioneze, pentru că sunt, până la proba contrarie, nevinovaţi…”. Probă, probe contrarii care tocmai fuseseră prezentate opiniei publice de către ANI cu doar câteva ore în urmă.
Un alt semn important că Ponta şi-ar putea asuma totuşi revocarea celor trei demnitari liberali, plus a ministrului PSD Liviu Pop (cel care i-a ţinut spatele cu loialitate pentru a bloca verdictele de plagiat), cu toate consecinţele ce vor decurge de aici, a fost dat cu ocazia întâlnirii de la Cotroceni cu Traian Băsescu.
Cei doi nu au găsit un punct de vedere comun doar în chestiunea reînnoirii acordului cu FMI (pe care Ponta l-a înfierat cu sârg în trecutul nu foarte îndepărtat), ci şi în cea referitoare la votul din Senat împotriva încetării mandatului de parlamentar al lui Mircea Diaconu. Ponta a recunoscut un adevăr banal, dar contestat vehement de colegii săi din USL şi de fostul luptător pentru democraţie şi integritate Cristian Pârvulescu: „o hotărâre judecătorească, chiar şi nedreaptă, trebuie aplicată”.
Având în vedere dezmăţul antidemocratic şi antioccidental la care Victor Ponta s-a dedat în primele luni din mandatul său de premier, nu ar fi deloc exclus ca, în final, să meargă tot pe mâna celor alături de care a pus bazele USL. Să aleagă continuarea parteneriatului cu Antonescu şi Voiculescu şi să lase miniştrii declaraţi incompatibili de ANI să-şi continue misiunea importantă pe care le-au încredinţat-o partidele şi finanţatorii lor.
Cu toate acestea, este evident că liderul PSD este pe deplin conştient de consecinţele pe care o astfel de alegere le-ar avea asupra viitorului său politic. Cea mai importantă – renegarea sa de către toţi cei ce l-au sprijinit în speranţa că, într-un final, va alege să fie de partea celor pentru care interesul naţional nu este o vorbă goală.
