În vreme ce marile puteri europene reconfigurează viitorul continentului, parlamentarii români îl acuză pe Klaus Iohannis de „abuz de drept“, se răfuiesc cu justiția și pregătesc grațierea corupților. Mereu ocupați cu interesele lor, mereu frământați de cum să-și consolideze avutul și să se salveze din calea procurorilor pentru imprudențele mai vechi, politicienii români rămân insensibili la viitorul țării. România nu a fost niciodată un jucător la masa liderilor europeni.
Recunoscătoare că a fost primită înainte să fi meritat în UE, România a stat mereu deoparte la marile discuții. Ca o rudă de la țară care, de teamă să nu spună ceva greșit, mai bine tace, România s-a mulțumit cu ce i s-a dat, fără să-și dorească mai mult, fără să-și imagineze vreodată că ar avea ceva de făcut, fără să fie împinsă de la spate.
Acest complex al provincialului nu ține doar de istoria unui stat aflat deopotrivă la periferia Occidentului și a Orientului, ci și de o elită lipsită de aspirații, care cultivă ignoranța deliberată și care se uită de un sfert de secol încoace prin partea greșită a telescopului. Zilele trecute, la Versailles, acolo unde au început în decembrie 1918 negocierile pentru stabilirea noilor granițe europene și unde au fost create premisele celui de-al Doilea Război Mondial, cele patru mari puteri din UE au decis că au nevoie de o Europă cu mai multe viteze. Franţa, Germania, Spania şi Italia consideră că în acest fel Uniunea Europeană își va reveni după Brexit și va putea găsi soluții mai rapide și mai bune pentru viitor, fără să aibă de-a face cu est-europenii recalcitranți (Polonia, Ungaria, Cehia) sau leneși și înapoiați (România, Bulgaria).
La București, nimeni nu se grăbește să ia în seamă
minisummit-ul de la Versailles și nimeni nu are la îndemână un scenariu potrivit pentru România, în afara celui care se ocupă de vociferări. Ce argumente ar putea avea Klaus Iohannis la întâlnirea cu ceilalți lideri europeni pentru a introduce România în primul cerc concentric? Propunerile legislative pentru scăparea politicienilor cu dosare penale sau condamnați pentru corupție? Un buget ficțional, care mărește salarii și pensii fără să aibă de unde? Declarația adoptată de Parlament la propunerea lui Tăriceanu prin care se consideră „neconstituționale și inacceptabile judecățile“ pe care șeful statului sau reprezentanții Parchetului General le „formulează“ la adresa Executivului și, prin extrapolare, chiar la adresa Parlamentului? Pentru căutarea pretextelor de suspendare a președintelui?
În România, elita politică din arcul guvernamental, și poate nu numai, ar prefera parcă să rămână la margine, să-și regăsească liniștea și confortul din regimul Iliescu, fără procurori anticorupție, fără Mecanismul de Cooperare și Verificare al Bruxelles-ului, fără stresul că vine cineva din afară să-i învețe pe cei aflați la putere cum să-și facă treaba, fără Iohannis. O Europă cu mai multe viteze i-ar salva pe Dragnea și ai lui de toate piruetele nevrotice pe care le fac pentru a pune piedică Justiției fără ca acest lucru să se vadă, ar da avânt discursului anti-occidental practicat de Dragnea, Tăriceanu & Co. și ar putea reîntoarce țara spre Est, potrivit pragmatismului clamat deja de șeful Senatului și de ministrul de Externe.
