Sângerosul atac de la Nisa s-a putut produce pentru că francezii nu au luat aminte la vechea zicală românească „să nu zici hop, până nu sari gardul”, dar și pentru că amenințarea teroristă vine chiar din inima Europei, din spațiul Schengen.
Toate forțele de securitate au fost mobilizate pentru ca la Campionatul European de Fotbal să nu se întâmple vreo nenorocire, așa cum amenințaseră teroriștii de la Daesh. Slavă Domnului!, nu s-a întâmplat nimic, așa că francezii au răsuflat ușurați și, pesemne, s-au culcat pe o ureche.
Iar nenorocirea i-a lovit chiar de Ziua Națională, într-un oraș simbol al Franței, Nisa, în inima Coastei de Azur. Și nu i-a lovit numai pe ei, pentru că printre morți și răniți se află cetățeni de toate naționalitățile, ba chiar și doi români.
Teroristul și-a ales momentul cu calcul rece: pe Promenade des Anglais se strânseseră localnici, dar mai ales turiști, dornici să vadă focurile de artificii de 14 Iulie. Dincolo de faptul că se pune legitim întrebarea cum a fost posibil ca un asemenea atac criminal să se producă, atâta vreme cât în Hexagon era încă în vigoare starea de urgență (cu câteva ore mai devreme, președintele François Hollande, cuprins de exuberanța Zilei Naționale, anunțase că nu o va mai prelungi), trebuie să ne uităm la identitatea atacatorului. Acesta era deja sub control judiciar, deci sub atenta supraveghere a poliției franceze, cel puțin teoretic.
Și, mult mai important, era cetățean francez, adică era posesorul unui pașaport Schengen, ca de altfel și toți ceilalți teroriști care au însângerat Franța și Europa. Frații Kouachi, autorii teribilei execuții de la Charlie Hebdo, erau născuți și crescuți în Franța. La fel și Salah Abdeslam, unul dintre autorii atacurilor sângeroase de la Paris din 13 noiembrie.
Frații Khalid și Brahim El Bakraoui, care au detonat trei bombe la Bruxelles – două la Aeroportul Zaventem și una la stația de metrou Maelbeek, în apropierea instituțiilor europene – erau și ei posesori de pașapoarte Schengen, din moment ce erau cetățeni belgieni. Deci erau chiar acasă la ei.
Și de aici vine, cel puțin în parte, misiunea imposibilă a serviciilor de informații occidentale. Din cauza politicilor de azil și, apoi, de acordare a cetățeniei care decenii la rând au fost extrem de relaxate în țările din Europa de Vest, acestea sunt pur și simplu înțesate de musulmani. Cei mai mulți dintre ei sunt cetățeni respectabili, care plătesc taxe la stat și își văd de treabă. Însă iată că radicalizarea a apărut la a doua sau chiar a treia generație de imigranți, la cei care au trăit exclusiv într-o societate liberă occidentală.
În atari condiții, să previi un atac terorist pare o luptă cu morile de vânt, pentru că nu-i poți monitoriza 24 din 24 de ore pe toți cetățenii dintr-o țară. Când însă, cum a fost cazul teroristului de la Nisa, acesta era o persoană aflată deja sub control judiciar, iar poliția se mulțumește (ca la noi, de altfel!) să-l cheme să dea cu subsemnatul o dată sau de două ori pe săptămână, lucrurile devin și mai simple pentru jihadiști. În plus, în toate cazurile de atacuri teroriste, serviciile occidentale fusesră prevenite de oficiali de la Ankara în legătură cu potențialul celor care le-au comis, dar turcii nu au fost băgați în seamă.
Revenind la cetățeniile tuturor teroriștilor enumerați, se vede treaba că amenințarea nu vine din afara Europei, ci chiar din inima ei, din țările care fac parte din spațiul Schengen de liberă circulație. În acest context, poate că oficialii de la București nu ar trebui să mai bată atât din picior pentru acceptarea țării noastre în Schengen. Să nu ne trezim, Doamne, ferește!, cu vreun terorist venit bine-mersi cu trenul de la Budapesta, fără să-l verifice nimeni la graniță.
