Un articol pe care l-am publicat recent în acestǎ paginǎ („Ţiganii, o problemǎ pe care toatǎ lumea o vrea a altora”, 16 sept. 2010) a stârnit o serie de reacţii legate de utilizarea etnonimului „ţigan” în locul celui de „rrom”. Mǎrturisesc cǎ eu însumi am oscilat, de-a lungul timpului, între utilizarea unuia dintre cele douǎ apelative.
Principalul argument împotriva utilizǎrii termenului „ţigan” este presupusa conotaţie peiorativǎ a acestuia. Într-un articol mai vechi, d-na Delia Grigore, una dintre cele mai avizate persoane în materie, scrie: „In limba rromani, cuvantul „ţigan” nu existǎ. Termenul nu are nicio legǎturǎ cu autoidentificarea în limba rromani a etniei rromilor, ci este un cuvânt profund peiorativ folosit de alteritate/nerromi pentru a insulta rromii” (De ce e corect „rrom” şi nu „ţigan”, Acum.TV, 13-7-2008). Nu cred cǎ este relevant faptul cǎ în limba etniei existǎ sau nu cuvântul cu pricina. Din câte ştiu, în limba germanǎ nu existǎ cuvintele „neamţ” şi „german” şi nici în limba maghiarǎ – „ungur”. Cu toate astea, reprezentanţii etniilor respective nu se simt jigniţi atunci când îi desemnǎm prin termenii menţionaţi. La urma urmelor, este vorba de termenul utilizat în limba românǎ, care nu e obligatoriu sǎ aibǎ aceeaşi rǎdǎcinǎ cu cel din limba etniei pe care o desemneazǎ. Ca român, nu m-am simţit niciodatǎ ofensat de termenul „valah”, deşi în originea sa germanicǎ el înseamnǎ „strǎin”.
Cât despre etimologia lui „rrom”, care se origineazǎ (conform articolului citat) în apelativul pentru „om” din limba rromani – mi se pare cel puţin la fel de xenofobǎ: la rigoare, ar trebui sǎ înţelegem cǎ doar cei desemnaţi prin acest cuvânt ar fi oameni ! Oricum, cuvântul „rrom” a început sǎ fie folosit în limba românǎ abia în urmǎ cu vreo douǎzeci de ani, deci, afirmaţia cǎ termenul „ţigan” ar fi utilizat doar pentru a insulta pe cineva e gratuitǎ, din moment ce timp de câteva sute de ani nu a existat decât acest etnonim. Mǎ îndoiesc cǎ Budai-Deleanu sau, mai de curând, Foarţǎ şi Ujicǎ au vrut sǎ insulte pe cineva. Important mi se pare sǎ stabilim în ce mǎsurǎ termenul „ţigan” este, în sine, peiorativ. Etimologia face referire la „athinganos”, care în greaca medie ar însemna pǎgân, eretic, impur – dar aceastǎ rǎdǎcinǎ este incertǎ şi extrem de îndepǎrtatǎ, mai probabil este cǎ în limba românǎ – ca şi în alte limbi europene – cuvântul a intrat pe filiera slavǎ („ciganinŭ”), unde era pur şi simplu un etnonim. Mǎ îndoiesc cǎ marea majoritate a vorbitorilor de românǎ care utilizeazǎ termenul „ţigan” cunosc etimologia greacǎ (DEX nici nu o menţioneazǎ).
Este adevǎrat cǎ circulǎ o serie de expresii derivate în care cuvântul respectiv are un cert înţeles peiorativ (a se ţigǎni, ţigǎnealǎ etc.). Numai cǎ acestea sunt reflexul stereotipurilor negative legate de etnia respectivǎ, stereotipuri a cǎror existenţǎ nu o putem nega, dar împotriva cǎrora putem lupta. Problema nu e lingvisticǎ, ci culturalǎ. Schimbarea unui apelativ cu altul nu eliminǎ atitudinea xenofobǎ – dimpotrivǎ, sunt şanse ca aceleaşi stereotipuri sǎ se adapteze noii terminologii (de pe site-ul Romani CRISS aflu cǎ existǎ anunţuri de micǎ publicitate de tipul „Caut tinichigiu. Exclus rom”). În locul consumului de energii pentru schimbarea dicţionarului limbii române, aş milita mai degrabǎ pentru renunţarea la utilizarea expresiilor de genul celor de mai sus.
Un alt argument utilizat împotriva termenului „ţigan” este acela al practicii europene. Se face referire la recomandarea nr.3 din 1998 a Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei ca „denumirea utilizatǎ oficial pentru diferitele comunitǎţi de Roma/Ţigani [Gypsies] sǎ fie aceea sub care comunitatea respectivǎ doreşte sǎ fie cunoscutǎ”. Remarcând cǎ documentul utilizeazǎ încǎ din titulaturǎ ambii termeni (Roma şi Gypsies), trebuie sǎ ne întrebǎm în ce mǎsurǎ este evident cǎ, într-adevǎr, comunitǎţile în cauzǎ doresc utilizarea apelativului „rrom”. Eu unul cunosc destui reprezentanţi ai acestor comunitǎţi care se recomandǎ drept „ţigani”. Oricum, la 12 ani dupǎ apariţia acestei recomandǎri, trebuie sǎ constatǎm cǎ practica europeanǎ este departe de a fi unitarǎ. Este suficient sǎ amintesc aici utilizarea termenului „ţigan” în studii sociologice de referinţǎ (de exemplu, Emmanuel Todd, Le Destin des Immigrés) şi chiar în titulatura unor publicaţii de prestigiu (Etudes Tsiganes). Exemplele pot continua, simpla utilizare a unui motor de cǎutare pe internet vǎ va convinge. În sfârşit, ceea ce mǎ deranjeazǎ la termenul „rrom” este de ordin practic: pur şi simplu este dificil de utilizat în limba românǎ: pe lângǎ cǎ nu are o ortografie unitarǎ (cu unul sau doi r), nu se declinǎ uşor (habar nu am cum ar trebui sǎ fie genitivul feminin). Pânǎ la urmǎ, limba este o convenţie, dar şi un organism viu: el acceptǎ sau respinge în mod natural cuvintele a cǎror utilizare este dificilǎ pentru utilizatorul comun.
