Care sînt şansele ca orice profesor din România pe care îl faci ministru să se dovedească un plagiator? Răspuns: mari. Ba chiar în creştere, dat fiind că noile exigenţe introduse în educaţie au dus la impunerea unor standarde inadecvate multor impostori cu patalama de profesor în România. Ce au reuşit echipa David-Miclea-Funeriu cu revistele lor ISI şi altele este să oblige pe toţi mediocrii şi submediocrii din educaţia superioară, care sînt majoritatea în multe discipline, cvasiunanimitatea în unele şi minoritatea în altele, mai selecte să treacă pe scară şi mai largă la comportamente fraudulente ca să facă faţă. Pe vremea mea era normal că noi, tinerii, să scriem lucrările profesorilor noştri care le semnau. Unul din profesorii mei m-a pus să traduc o lucrare despre alcoolism (numai eu ştiam englezeşte rezonabil din catedră în acel moment), care era de o găunoşenie maximă (alcoolismul nu e e bun), plagiat semnat de el, ca şef de catedră cu şeful încă unei catedre, şi pe care i-a trecut în plus şi pe omul nr. 2, 3 şi 4 fiindcă şi aceia îl treceau pe lucrările lor. Mi-am spus că eu nu o să fac niciodată aşa când o să fiu mare şi am trecut în extrema cealaltă, am semnat pentru încurajare pe lucrările mele oameni foarte tineri dintre colaboratorii mei, deşi nu e vreuna să nu fi fost scrisă de mine integral, cu ajutor de la ei doar la documentare. Am făcut bine? În acest fel mulţi oameni tineri au o lucrare ISI, dar numai urmărind, în timp, dacă reuşesc pe cont propriu să o scrie şi pe a doua ne putem da seama dacă a servit la ceva. Cert nu a servit la a-I convinge că generozitatea intelectuală e un model demn de urmat: văd în multe forme un comportament de un egoism extrem al unei generaţii care consideră că i se cuvine să primească, dar în materie de dat caută reciprocitatea, acest blestem al societăţilor clientelare, nu altruismul. S-a creat la noi o generaţie foarte flămândă, care consideră că a pierdut rămânînd acasă faţă de cei plecaţi în Occident şi e hotărîtă să se despăgubească prin orice mijloace. Poţi face orice pentru generaţia asta, de exemplu să o promovezi la televiziune, unde este spaţiu suficient, şi tot va considera că orice dar e un drept, care devine imediat capital personal. Mă şochează că multe din cazurile de plagiat semnalate pe Romaniacurata.ro sînt foarte asemănătoare cu cele din tinereţea mea, includ de la şeful de şcoală consacrat la tinerii lectori care scriu texte de opinie pe contributors. Aş vrea să recomand colegilor mei studenţi de la romaniacurata.ro să publice pe noul site ARC student mai multe asemenea cazuri, oricîte trebuie. Eu nu o să apăr pe nimeni, cum nu am făcut-o niciodată. Şi pe lîngă plagiat acuma avem pseudocitări, cărţi integral scrise pe ideile altor cărţi, proiecte copiate de la alţii fără vreo jenă, şi mai nou publicaţii în reviste româneşti acreditate temporar ISI pe şpagă. În continuare există licenţe.ro şi lucrări-licenţe.ro care oferă să scrie dizertaţia sau lucrarea dacă studentul nu are timp, imaginaţie sau idei- care mai e traficul lor nu ştiu, dar fenomenul e încă de masă. Scrieţi comisiei de etică din universitatea dvs să vedeţi câte cazuri au fost semnalate şi rezolvate– când a făcut asta CUC a găsit doar vreo două universităţi unde sistemul funcţiionează.
Să nu creadă cineva că îl scuz pe dl. nou prim ministru cumva cu aceste reflecţii mai generale, m-am lăsat furată de gînduri triste, că văd pe fereastră studenţii de la Washington State intrînd şi ieşind din bibliotecă, pe o zi cu soare, toţi cu ochii strălucind de dorinţa de a aduce o contribuţie personală, a lor, de a spune cuiva ce au găsit ei original în cercetarea lor- în seminarul de state building pe care îl ţin fiecare poveste e fascinantă, pentru că aceşti studenţi doctorali sînt pasionaţi de ce fac. Şi studenţii mei de la SNSPA, mulţi din ei, erau la început foarte curaţi şi entuziaşti- greu însă să îţi păstrezi aspiraţiile în viaţă dacă începând cu propria universitate modelele de succes sînt Victor Alistar şi compania. Cu toate astea, PSD nimereşte cam frecvent peste plagiatori şi falsificatori în acte când desemnează miniştri, nu e prima dată. Şi acesta ar trebui să fie un subiect de reflecţie serios.
Sînt două motive principale pentru care PSD a avut probleme .şi încă are- să găsească intelectuali, chiar atunci când face eforturi vizibile, şi demne de toată lauda, de a numi oameni mai puţini controversaţi. Nu e ironic că din guvernul numit acum, la care văd şi apreciez efortul de a scăpa de marii baroni, exact cei care trebuiau să fie bomboana pe colivă, intelectualii, au adus cele mai mari probleme? Şi totuşi e clar de ce se întâmplă aşa. Primul motiv ţine de istorie: în 1990 când apele s-au separat, cu dl Iliescu au rămas numai o anumită categorie de intelectuali, cei cu rădăcini în vechiul regim, chiar dacă adesea obscure sau pe faţă arse cu dosarul. Al doilea motiv ţine de antreprenoriatul personal, poţi fi sigur la noi când e ceva de dat că se vor băga în faţă mai ales cei cu interese în zona respectivă, e un moment greu pentru universităţile private, era clar că lobbyul lor va încerca să ia ministerul. Ambele cauze pot fi rezolvate, prima e chiar în curs de rezolvare. E foarte bine că dl Ponta, ca şi Mircea Geoană înaintea lui, întinde mina peste prăpastia de acum 20 de ani şi recrutează oameni ca Dan Dăianu, Liviu Voinea, Lucian Isar, etc. Nu se poate ca să poţi etern prezice că dacă un intelectual e la principalul partid de stînga d ela noi e pentru că a avut angajament la Securitate, asta trebuie să devină de domeniul trecutului. A doua cauză e mai greu de rezolvat, ţine însă direct de dl Ponta. Atunci când vrei să numeşti pe cineva într-in domeniu, e mult mai bine să iei nişte referinţe indepedente care sînt mizele acolo şi să ceri o listă întreagă de resurse umane. Dacă dai TVR, de exemplu, exact ălora din TVR care vor să îşi maximizeze ei profitul pe acolo, ai exact reţeta conflictului de interes plantat din pornire, şi nu ai de ce, când ai totuşi şi alte resurse umane, un Hurezeanu, de exemplu. Sînt multe alte lucruri pe care dl Ponta trebuie să le mai înveţe, că îşi arată tinereţea, cum ar fi că dacă te serveşti de ticăloşi nu le mulţumeşti niciodată în public, dîndu-le o funcţie. Dar începutul nu e rău, mai ales înţelegerea cu FMI, şi pesimismul la adresa guvernului Ponta nu e justificat. E vorba însă de a construi partidele astea, şi cele de la guvernare, şi cele din opoziţie, şi pentru asta trebuie şi ajutor, şi presiunea opiniei publice, cum a fost în aceste cîteva zile. De noi depinde să o ţinem la acest nivel.
Haideţi să vă spun ce o să fac eu: o să mai încerc o dată, mă jur că ultima dată, să pun umărul la formularea obiectivă şi raţională a politicii publice la noi. Împreună cu fundaţia Ebert şi colegi de la Hertie School şi Banca Mondială o să facem un seminar de vară pentru a ajuta pe tinerii tehnocraţi din partide şi ministere să pregătească pentru decizia superiorilor lor cîteva opţiuni fundamentale din domeniul educaţiei, sănătăţii, creării de slujbe şi prioritizării proiectelor de dezvoltare regională- ştiu că mai există nevoi şi în alte domenii, dar mai mulţi voluntari nu găsesc anul acesta dintre profesori să îi trag încoace. Ca să explic exact principiul, acest seminar e metodologic şi profesorii sînt resurse pentru participanţi, care trebuie să vină la seminar déjà cu problema pe care o au de rezolvat, să o conceptualizeze corect şi să deseneze cu îndrumare opţiunile fundamentale, urmînd ca după seminar preţ de 90 de zile să documenteze complet acele opţiuni aşa cum ar trebui totdeauna făcut, prin analiză cost eficienţă, astfel ca ministrul sau primul ministru să poată lua decizia politică în mod adecvat. Profesorii vor acţiona ca mentori, adică vor ajuta la articularea opţiunilor şi analiza finală. Totul e pe gratis pentru participanţi, numai engleză şă ştie (vor scrie lucrarea finală în română, dar trebuie să înţeleagă bibliografia). Cei interesaţi, că sînt şefi care vor să îşi antreneze oamenii sau tineri care vor să avanseze în carieră să scrie la Daniela.marinache@sar.org.ro sau Victoria.stoiciu@fes.ro.
Ajunşi aici, ştiu ce urmează, strigăte de scepticism. Chiar îmi imaginez eu că asta serveşte la ceva, că oameni astfel educaţi vor avea o carieră mai bună şi nu vor fi călcaţi în picioare în chiar partidele lor de cei mai ticăloşi şi mai proşti? Aşa este, investiţiile mele anterioare, de la şeful compartimentului de politici publice trimis la Harvard la ultimul student Hertie care ar face orice doar ca să nu se întoarcă în guvernul României nu sînt încurajatoare, văd şi eu că problema nu se poate rezolva dacă şeful guvernului, sau al partidului nu iau ei decizia să creeze şi o pârtie mai meritocratică. Avînd în vedere marile probleme pe care le au de rezolvat ar fi absolut inconştienţi să nu o facă, măcar în parte. Aici e singura parte bună a celor şase luni, că ele pot fi ca o şcoală de guvernare. Eu cred că dl Ponta a ajuns prim ministru pentru că a învăţat enorm, spre deosebire de mulţi oameni politici care au considerat că e o insultă să primeşti lecţii şi să înveţi mereu (cum facem toţi), şi aştept de la el să promoveze acest spirit la noua guvernare.
Comentariile la textele Alinei Mungiu Pippidi au fost desfiintate la cererea autoarei si vor fi reintroduse dupa alegerile din 2012. Puteti comunica cu Alina Mungiu-Pippidi pe alinamp@sar.org.ro. Puteti da o nota articolului AICI.
