Este uimitor cât de multe persoane de bună-credință se pot lăsa induse în eroare de circul pe care Sebastian Ghiță îl face sub pretextul că denunță lucruri foarte grave. Asta, deși toată campania de imagine pe care a gândit-o patronul RTV este, de fapt, o altă variantă a telepatiei lui Voiculescu.
Teoretic, oamenii ar trebui să învețe din experiențele deja consumate, pentru a interpreta mai bine experiențe similare actuale. Practic, multă lume se lasă indusă în eroare cu aceleași metode.
Exact ca Felix, Ghiță e ferm convins că prin scandal și șantaj public poate să-și aranjeze o situație judiciară mai bună. Este exact același model de gândire și acțiune, sunt aceleași atacuri împotriva unor procurori, judecători sau alte personaje importante, pe care Ghiță crede astfel că le intimidează, pentru a-l ajuta în vreun fel sau altul.
Felix și Ghiță seamnă până și în modul de comportament în dosarele din Justiție.
Amândoi au făcut tot posibilul să se sustragă proceselor. Este o atitudine tipică celui care se știe vinovat de comiterea faptelor pentru care a ajuns în fața instanței. Felix s-a jucat cu imunitățile și demisiile din Parlament, pentru a-și plimba cât mai mult dosarul. Ghiță a fugit pur și simplu din țară când a constatat că rămâne fără imunitate.
Amândoi au fugit, de fapt, de lupta din instanță pentru aflarea adevărului.
Când cineva știe că este nevinovat și mai are mulți bani care îi pot permite cea mai bună apărare posibilă într-o țară, de ce s-ar sustrage judecății?
Răspunsul e simplu și el explică de ce face circ Sebastian Ghiță și de ce acest circ e tot un fel de telepatie à la Felix. Ghiță nu a inventat o rețetă nouă pentru circ, deși, în aparență, vine cu un scenariu diferit prin fugă și telenovela video în care face monologuri puerile.
Folosește, de fapt, rețeta aplicată deja de Dan Voiculescu din momentul în care Felix a devenit inculpat în dosarul în care a încasat 10 ani de închisoare.
Telepatia lui Ghiță are, însă, puțin mai mult succes la public, din două motive mari și late.
Primul motiv este faptul că Ghiță, spre deosebire de Voiculescu, a reușit să-și creeze un păienjeniș de canale prin care își promovează mesajele. Pentru cine nu cunoaște legăturile din culise, se produce aparența că telenovela lui Ghiță e credibilă, din moment ce e preluată dincolo de granițele cunoscute ale trustului controlat de acesta.
În realitate, aceste granițe sunt extinse pe ascuns asupra unor canale al căror public nu știe că tot Ghiță trage sforile, din spate. În plus, dramoleta e preluată acum inclusiv de propaganda lui Felix, care crede că astfel își validează povestea cu Telepatia și folosește prilejul pentru a mai ține captiv o parte din publicul tot mai puțin numeros.
Al doilea motiv pentru care Ghiță e mai eficient în manipulare decât Voiculescu îl reprezintă faptul că acesta spune că își atacă foștii parteneri de afaceri; aparent îi atacă pe cei care l-au inventat.
Când face asta însă, cu scopul să inducă publicului impresia că Justiția nu acționează corect, Sebastian Ghiță demonstrează că nu este foarte inteligent.
Dacă avea puțin mai multă minte, pricepea că tot ce face el poate arăta lumii și faptul că nimeni nu mai scapă de Justiție, nici chiar personaje inventate de servicii secrete pentru treburile lor murdare. Asta e o veste bună.
Eu zic să ne dorim ca prietenia generalului Florian Coldea cu Sebastian Ghiță să fie reală și mult mai strânsă decât lasă Ghiță să se înțeleagă, ca să-l șantajeze pe adjunctul șefului SRI să-l ajute cumva să scape de dosare.
Asta ar însemna că Justiția a ajuns într-un punct în care șmecherii din ”servicii” nu mai pot să-și ajute prietenii. Dacă din treaba asta scăpăm și de prietenii inculpatului, din SRI, este și mai bine. Dar să ajungem la adevărații prieteni ai inculpatului fugar, nu doar la cei pe care îi arată el acum cu degetul, crezând că astfel scapă.
Pentru cei care știm mai mult decât spune acum Sebastian Ghiță, năduful cu care acesta se lipește de generalul Coldea este foarte amuzant.
Asta pentru că Ghiță nu suflă o vorbuliță peltică despre cel care era director plin al SRI, când susține că făcea concedii cu Coldea. Despre George Maior, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii este vorba, personaj care ar trebui luat la întrebări înaintea lui Coldea, în legătură cu relațiile SRI cu Sebastian Ghiță.
Mă gândesc că șeful unei instituții este ceva mai blamabil decât orice adjunct al lui, pentru presupuse legături ilegale și imorale ale instituției cu un inculpat fugar. Desigur, asta dacă acel șef nu e un fazan care era folosit ca idiot util de subalternii săi. Din propaganda pe care televiziunea lui Ghiță și a prietenilor lui o făceau lui Maior, acum câțiva ani, am înțeles că fostul șef al SRI era un personaj de o inteligență sclipitoare, de o cultură monumentală, de o perspicacitate surprinzătoare.
Este posibil, totuși, ca un șef al SRI descris astfel să fie un paravan total naiv după care se făceau, fără știrea lui, potlogăriile pe care le invocă Ghiță acum?
Să sperăm că procurorii care anchetează telenovela video a lui Sebastian Ghiță îl vor întreba de sănătate și pe domnul Maior, cel mai bun prieten al lui Ghiță din SRI. Eu cred că se lămuresc astfel foarte multe lucruri.
Sunt câteva aspecte amuzante și în legătură cu ”dovezile” pe care le invocă Ghiță, dar și amici din gașca lui.
Unul dintre ei, inculpat și el într-un dosar DNA, susține că a ținut șapte ani într-un sertar, acasă, un bilet de avion folosit. Omul nu duce însă procurorilor ”beletul” pentru a se verifica autenticitatea lui și pentru a-și asuma consecințele juridice ale inducerii în eroare a Justiției, dacă biletul e un fals.
Caragiale e mic copil!
Fascinant este că cei de bună-credință, care își pierd vremea să urmărească dramoleta lui Ghiță, o fac după ce Justiția a închis cercetările în cazul bufințelor mov, pentru simplul motiv că acuzele inculpatului fugar nu au fost însoțite de nicio probă.
Nici acum, Sebastian Ghiță nu aduce vreo probă palpabilă și verificabilă.
Flutură niște acte care nu se pot verifica, strânge la piept pliante turistice al căror conținut e necunoscut și prezintă câte o secundă fotografii a căror autenticitate e imposibil de verificat. Este exact ca Dan Diaconescu, care privatiza Oltchim arătând pungi din plastic în care susținea că sunt bani, dar nimeni nu știa ce este acolo, de fapt.
Ghiță este, printre altele, o persoană care controlează câteva site-uri mari din România. Nimeni nu știe de ce nu sunt ”dovezile” acestuia strânse în galerii foto pe toate aceste site-uri. Ghiță flutură ceva prin înregistrări, dar nu oferă nimănui posibilitatea să verifice aceste ”dovezi”, pentru a le contesta autenticitatea, de aceea spun că până acum avem în față doar un circ ieftin și fără valoare.
Din punct de vedere legal, lucrurile sunt banal de simple. Ghiță trebuie să se prezinte la Parchet cu o plângere penală în care să indice infracțiuni concrete și elemente constitutive ale comiterii lor, alături de probele care susțin plângerea.
Faptul că nu o face, ba chiar a ales să fugă spune multe și, din acest motiv, e zero credibilitatea lui și că ne cam pierdem vremea să ne uităm la el. E la fel de inutil ca emisiunile lui Dan Diaconescu, din perioada de glorie a OTV.
PS: SRI a comunicat ca face verificari interne pe aceasta tema. Cam tarziu. Trebuiau începute din momentul cand Ghita a dispărut, după ce a fost la petrecerea SRI. Decizia este una normala la acest nivel.
Trebuie verificate legaturile lui Ghiță din sistem și suspendarea este o condiție strict necesara, pentru a nu exista ulterior suspiciuni că generalul Coldea a influențat rezultatul ei, dacă rezultatul îi este pozitiv.
Daca generalul Coldea a încălcat proceduri legale legate de tot ce a însemnat colaborarea lui Ghiță cu SRI, este evident că nu putea să rămână pe funcție în timpul anchetei și e foarte bine că se face curațenie în serviciile secrete.