La sfârşitul anului trecut, Coaliţia pentru Familie a început strângerea de semnături pentru revizuirea Constituţiei, în sensul modificării definiţiei familiei (art.47) prin înlocuirea termenului “soţi” cu “bărbat şi femeie”. Scopul evident al acţiunii este de a zădărnici orice încercare viitoare de legalizare a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Trebuie precizat că asemenea căsătorii sunt şi acum interzise prin Codul Civil, care, la art.258(4), precizează: “În sensul prezentului Cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie”. Dar, nu-i aşa?, o lege e mult mai uşor de amendat decât Constituţia.
Iniţiativa cetăţenească a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 25 noiembrie 2015, aproape simultan cu înregistrarea la Comisia Europeană a unei iniţiative (“Mama, tata şi copiii”), de data asta europene, cu obiectiv şi argumentaţie aproape identice. De menţionat că demersul european este iniţiat de un comitet cetăţenesc de orientare catolică, şi că printre membrii acestuia nu se numără niciun român.
Iniţiativele civice vin în contextul în care, în ultimii ani, căsătoriile între persoane de acelaşi sex au devenit legale în mai multe state europene, cel mai recent în Franţa, dar şi în Statele Unite ale Americii. În prezent, cuplurile homosexuale au drepturi egale cu cele heterosexuale în 10 state europene. La fel de adevărat e că există opt state ale căror Constituţii precizează că o căsătorie poate avea loc doar între un bărbat şi o femeie.
Cele două iniţiative au la bază argumente similare. La noi, Coaliţia pentru Familie spune: “Familia, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, este singura relație interumană ce asigură mediul propice nașterii, creșterii și educației generațiilor viitoare”. Catolicii de la „Mama, tata şi copiii“ spun: “Dacă Statul recunoaşte căsătoria, nu este pentru că îi pasă de sentimente, ci pentru că reînnoirea generaţiilor şi creşterea copiilor garantează viitorul naţiunii”. Aşadar, ambele texte pornesc de la ideea că familia ar fi legitimată exclusiv de funcţia reproductivă (în sens biologic, căci e greu de susţinut că un cuplu homosexual nu poate educa copiii la fel de bine ca unul heterosexual). Urmând această logică, un bărbat şi o femeie care nu pot sau nu doresc să aibă copii nu ar avea dreptul să se căsătorească, iar căsătoria ar trebui desfiinţată după ce copiii ajung la maturitate, devenind independenţi.
Totuşi, familia are şi alte rosturi, în afara celor reproductive. A recunoscut-o în repetate rânduri, cel mai recent în vara trecută, Curtea Europeană a Drepturilor Omului: “Relaţia de coabitare în cupluri de acelaşi sex care trăiesc într-un parteneriat de facto stabil se încadrează în noţiunea de «viaţă de familie», în înţelesul Articolului 8 [al Convenţiei europene a drepturilor omului]”. În acelaşi timp, CEDO precizează că nu este obligatoriu ca statele membre ale Consiliului Europei să legalizeze căsătoriile homosexuale, această decizie rămânând la latitudinea statelor. Dar e important că, prin decizia respectivă, argumentul adus în favoarea celor două iniţiative cetățeneşti este invalidat.
Autorii iniţiativei de revizuire a Constituţiei, susţinuţi activ de Biserica Ortodoxă, ne anunţă că au strâns deja peste 800.000 de semnături (minimul legal este 500.000) şi că le vor depune în Parlament în martie. Cel mai probabil, procedurile parlamentare vor duce dezbaterile până în sesiunea din toamnă, astfel încât este de aşteptat ca tema să devină principalul subiect al campaniei electorale pentru Parlament, nefiind exclus să avem un referendum simultan cu alegerile. Având în vedere că majoritatea populaţiei este ostilă drepturilor homosexualilor1, politicienilor aflaţi în goana după voturi le va fi extrem de greu să se poziţioneze împotriva amendării Constituţiei.
Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă (căci despre ea este vorba, în proporţie covârşitoare, când discuţi în România despre “biserică”) cunoaşte un proces lent, dar constant, de pierdere a încrederii în rândul populaţiei. De la nivelul de 80% înregistrat de regulă în anii ’90 s-a ajuns acum la oscilaţii în jurul a 60%, iar comunicarea lamentabilă din perioada tragediei de la Colectiv i-a adus o pierdere suplimentară de 5 puncte procentuale2. Era nevoie de o acţiune spectaculoasă de recâştigare a punctelor pierdute. Or, plasarea în centrul dezbaterii publice a unui subiect care întruneşte adeziunea unei majorităţi substanţiale pare să fie cel mai bun mijloc de atingere a acestui scop.
Note:
1. Conform Eurobarometrului realizat în mai 2015, doar 36% dintre concetăţenii noştri consideră că “persoanele homosexuale, lesbiene şi bisexuale ar trebui să aibă aceleaşi drepturi ca persoanele heterosexuale”.
2. Conform sondajelor INSCOP din 10-15 septembrie, respectiv 26 noiembrie-2 decembrie 2015, încrederea în Biserică a scăzut de la 61% la 56%.
Mircea Kivu este sociolog
