4.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialCât de disidenţi sunt “disidenţii” din PNL?

Cât de disidenţi sunt “disidenţii” din PNL?

Nu-mi place eticheta de “disidenţǎ” aplicatǎ luǎrilor de poziţie ale liberalilor Chiliman, Moisescu, Tǎriceanu şi, uneori, Orban. Termenul (de origine francezǎ, de la “dissidence”, deci nu “dizidenţǎ” cum vǎd adesea ortografiat) implicǎ sciziunea, schisma, separarea. Ori, criticile celor de mai sus au venit întotdeauna de pe poziţiile asumate de cǎtre Partidul Naţional Liberal.

În iulie, Andrei Chiliman trimitea o scrisoare deschisǎ preşedintelui intrerimar al partidului, exprimându-şi dezacordul cu protocolul încheiat cu aşa-zisul Consiliu Naţional al Societǎţii Civile (condus de un colonel), în care se stipula desfiinţarea unor instituţii precum Curtea Constituţională, CNSAS, DNA şi ANI. Argumentele ţineau de principiile înscrise în statutul partidului; evident, scrisoarea a rǎmas fǎrǎ rǎspuns.

Mai târziu, “disidenţii” au protestat faţǎ de primirea în partid şi înscrierea pe listele de candidaţi pentru parlament a lui George Becali, un personaj cu notorii vederi xenofobe, bigote şi misogine, contrare valorilor promovate de Partidul Naţional Liberal. Se pare cǎ au avut dreptate, mǎcar prin prisma faptului (de altfel, previzibil) cǎ, în urma demisiei din partid a personajului, PNL s-a ales cu un parlamentar în minus. A rǎmas cu o poziţie în Comisia juridicǎ ocupatǎ de un infractor.

Andrei Chiliman şi Vlad Moisescu au fost demişi, pe rând, de la şefia organizaţiilor PNL-Bucureşti şi sectorul 1. Lui Moisescu i s-a reproşat colaborarea cu PDL în timpul campaniei referendumului de demiterere a lui Traian Bǎsescu, dupǎ ce tocmai în sectorul 1 se înregistrase cea mai mare prezenţǎ la vot dintre sectoarele Bucureştiului.

Cea mai recentǎ “aroganţǎ” a primarului sectorului 1 o constituie lista de 10 propuneri de modificare a statutului partidului. Cele mai multe vizeazǎ descentralizarea deciziei: alegerea membrilor Biroului Politic Central prin vot uninominal, trasferul către Delegaţia Permanentă a PNL a atribuţiilor de numire a Comisiei Permanente pentru Statut şi Regulamente şi a altor funcţii, transferul integral al atribuţiilor de desemnare a candidaţilor la alegerile locale către structurile teritoriale, statuarea expresă a independenţei Curţii de Onoare şi Arbitraj. Sunt propuneri de bun simţ, cu atât mai mult într-un partid liberal. Oricine poate observa cǎ, începând de la ultimul congres, în care funcţiile de conducere au fost adjudecate pe baza votului pe listǎ, toţi cei care nu fǎceau parte dintre apropiaţii lui Crin Antonescu au fost îndepartaţi de la adoptarea deciziilor importante.

Una dintre modificǎrile propuse se referǎ la introducerea criteriului de integritate pentru membrii de partid aspiranţi la o demnitate ministerială. Cu alte cuvinte, cei care au pe rol un proces penal nu ar trebui desemnaţi pentru funcţia de ministru – deci Relu Fenechiu ar trebui sǎ plece de la Ministerul Transporturilor. Acest principiu – al eliminǎrii din executiv a celor asupra cǎrora planeazǎ suspiciuni solide de corupţie, pânǎ la dovedirea nevinovǎţiei, este acceptat în toate statele Uniunii Europene, iar ultimul raport MCV a arǎtat cu degetul cǎtre cazul respectiv.

Un alt set de propuneri pune indirect în discuţie atât mandatul lui Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al partidului (limitarea la douǎ mandate succesive – de discutat în ce mǎsurǎ s-ar putea aplica retroactiv) cât şi desemnarea acestuia drept candidat la Preşedinţie, aceastǎ desemnare urmând a fi fǎcutǎ pe baza votului tuturor membrilor partidului. Probabil cǎ aceste propuneri au deranjat cel mai mult şi l-au determinat pe Crin Antonescu sǎ-i califice pe autorii propunerilor drept “propagandişti cu zurgǎlǎi”.

Fondul problemei mi se pare însǎ mǎsura în care membrii unui partid (nu mǎ refer doar la PNL) pot pune în discuţie starea de fapt din organizaţie. Cu alte cuvinte, mǎsura în care partidul trebuie sǎ se comporte ca o armatǎ disciplinatǎ aflatǎ în permanentǎ stare de combat, sau trebuie sǎ fie un for colegial. Între cele douǎ extreme, fiecare are avantaje şi dezavantaje. 

Prima este mai eficientǎ din perspectiva câştigului electoral şi, implicit, de putere. S-a dovedit în PNL, care sub conducerea autoritarǎ a lui Crin Antonescu a obţinut cele mai multe funcţii alese şi demnitǎţi publice din perioada post-comunistǎ. Dar cucerirea puterii n-ar trebui sǎ fie scopul ultim al unui partid, ci mijlocul prin care sǎ promoveze un anumit proiect, un set de valori. Ori, din perspectiva promovarii politicilor şi a valorilor liberale, PNL a rǎmas dator electoratului sǎu.

Cele mai citite

Acuze de transfer pe bani al parlamentarilor de la opoziție la putere. În ce condiții s-ar duce Marcel Ciolacu la POT

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a afirmat, luni, imediat după votul de învestitură, că oricine are dovezi că social-democraţii ar oferi sume de...

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă