Poate că nu vă mai miraţi de ce doar anumite posturi de radio sau tv, de ce o serie de influenceri induc în societate ideea că avem un sistem medical corupt? Că medicii români nu te tratează dacă nu le oferi şpăgi? Că spitalele noastre sunt un dezastru? Justă ar fi doar întrebarea de ce scandalul Hexi Pharma s-a închis atât de curând?
Avem unul dintre cele mai bine coordonate sisteme naţionale de urgenţe. Oare atacurile repetate, concertate şi atent dozate împotriva lui Raed Arafat nu lămuresc lumea că altul e interesul decât cel trâmbiţat?
România are cea mai calificată şcoală de medicină din Europa de Est şi din Balcani.
Transplantologia românească, una dintre cele mai de succes din lume, este ţinta predilectă a unor agenţi de eroziune. Cine nu ştie că Eurotransplantul e un consorţiu de miliarde de euro şi că cineva a pus ochiul pe fabrica de salvare de vieţi e fie naiv, fie agent de contagiune.
Sistemul naţional de urgenţă nu face cumva cu ochiul unui “investitor strategic?”
Cine nu-şi mai aminteşte de “Moartea doctorului Lăzărescu?” Oare premiile luate la fel de fel de festivaluri cu sponsori necunoscuţi, dar bănuiţi, nu a creat nimănui un declick? De ce doar dezastrul culege medalii? Faptul că Centrul Naţional al Cinematografiei finanţează doar filme în care pacienţilor li se refuză aspirina nu miră pe nimeni?
Azi, un film despre Iulius Haţieganu, părintele medicinei moderne, ascetul de la Cluj, cum i s-a mai spus, nu face rating, dar nici n-ar primi finanţare.
Factorii de control social nu vor modele umane, doar vinovăţii colective. Cât de adânc ne e înfiptă ţeapa în spate, iar mulţi dintre noi o cred o sculă de îndreptare, nu e asta perversiune maximă?
Sănătatea nu ţine de siguranţa naţională?
Un anumit cercetător scoate din când în când de la naftalina serviciilor câte un nume de mare profesor.
Sistemul de sănătate ar trebui să fie ocrotit de CSAT, dar este lovit tocmai de cei care sunt însărcinaţi să aibă grijă de siguranţa naţională.
Gestapoul SRI-DNA s-a prăvălit cu arme şi muniţii asupra medicilor cu aproape zece ani în urmă, ca o fiară turbată. Doctorii erau marii duşmani? Ai cui? Ai suferindului, al celui cu boli grave, nu. Corpul medical a fost o ţintă în planul tactic al serviciilor doar pentru ne demonstra nouă, încă o dată, misiunea lor anti-naţională.
Când strănută deputaţii nosoi ai USR în faţa sistemului de sănătate e clar că structurilor din umbră le e foame.
Canalele de propagandă ale sistemului bat zilnic darabana “managerilor corupţi.”
Un sistem bolnav, ros din interior, poate fi mai repede dat la măritat pe miliarde de euro.
Un popor sănătos e un popor apt să lupte. Iar serviciile secrete, care demult nu mai lucrează în interesul naţional, au vrut doar să decimeze o elită socială, pentru a le arăta celor slabi că cine nu se predă, o va păţi. Mesajul era clar. Ori colaborezi, ori te distrugem.
Mulţi medici celebri din România au fost scoşi din joc prin nişte acuzaţii stupide de către procurorii DNA. Cui îi mai pasă că leziunile sociale sunt irecuperabile, că trauma se menţine şi după ce Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie a dat verdictul: nevinovaţi?
Care sunt terapeuţii doctorilor răniţi?
Mari vindecători de boli şi de suflete au fost scoşi din sistem în cântec de fanfară. Câţi ascultători au priceput că li se fredonează chiar şi lor, ca spectatori, Recqviem-ul?
Crima a fost comisă. O imensă neîncredere s-a amuşinat în societate.
Nimeni nu răspunde pentru campania de decredibilizare a unui sistem ce ţine de adevărata siguranţă naţională.
Mari profesori ai medicinei româneşti au fost târâţi prin tribunale, hărţuiţi de serviciile secrete, acuzaţi de procurori pe baza probelor false. În acelaşi timp, spitalelor li se livrează aceeaşi dezinfectanţi de apă şi săpun, produşi de firmele statului subteran.
Asta ce explică?
Achitarea pe bandă rulantă a multor doctori acuzaţi nu cutremură societatea, aşa cum a zăpăcit-o la zornăitul cătuşelor şi a aţâţat-o când victimele erau târâte sub reflectoare. Propaganda urla “şi medicii sunt corupţi”. Mulţimea, momită cu făgăduinţa fericirii, urla, ca pe timpuri la eşafod, O, sancta simplicitas! (sfântă naivitate), să-i spunem de-a dreptul prostie.
Lumea e intubată de ură, nu mai poate judeca onest. Oamenii simpli nu văd ce miză uriaşă e în spatele scandalurilor permanente.
Serviciile care au orchestrat cea mai teribilă acţiune de distrugere din interior, probabil unică în istoria României, pot raporta misiune îndeplinită.
Doar într-un colţ de ziar a apărut ştirea că dosarul medicului Monica Pop, directorul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti, a fost clasat de DNA. Când au pus-o sub acuzare toţi orbii vedeau corupţia şi în smocul ei de păr. Cazul Monicăi Pop face parte dintr-un film absurd în care, în mod ciudat, singurul erou negativ a ieşit sistemul naţional de sănătate.
Cere cineva iertare eminentului doctor ieşean Vasile Astărăstoaie pentru cei nouă ani de suferinţă? A fost preşedintele Colegiului Naţional al Medicilor. Un procuror – ce s-a dovedit de a fi el adevăratul corupt – i-a făcut un dosar cu probe false. Îi pasă cuiva că o instanţă l-a considerat nevinonat? Cine îi repară onoare pierdută? SRI-ul l-a ascultat şi urmărit ani de zile pentru ce? Pentru o vină care nu există. Poate că dacă s-ar fi predat sistemului şi le-ar fi împlinit marilor zilei vrerile astăzi era un erou naţional. Aşa nu e decât victima lor, iar generalii exultă şi-şi mai iau câte o stea, aşa din sictir ca să moară neamu’, la apelul de seară al preşedintelui.
„Mami, uite-o pe tanti aia ce mutră de coruptă are !” Am auzit recent într-un spital din glasul unui copil. În ce hal am ajuns.
Nu asta este maxima lovitură a băieţilor? Le-au insuflat tinerelor generaţii că balaurul nu mai e ca cel din poveste, acum urâţenia pământului este coruptul. Ce mai contează că acel medic i-a tratat boala?
În urmă cu o sută de ani, un copil mergea pentru prima oară la Viena. Jurjac pe numele lui de acasă. A întrebat-o pe mama lui dacă poate să le spună vienezilor că e român. “Sigur, de ce să nu le spui,” a replicat ea. “Mă gândeam, să nu creadă că mă laud.” Aşa a răspuns micuţul care avea să uimească lumea: George Enescu. Pe vremea noului miracol al muzicii, România era un model de dezvoltare. În clinicile lui Davilla se tratau mari bogaţi ai Europei. Ana Aslan a rămas un nume de referinţă în lupta pentru nemurire. Azi, cioclii medicinei de renume sunt procurori europeni, tristeţea are fard şi moartea maximă grandoare.
Perfid, multor copiii li se insuflă anacronic sentimentul revoltei şi al justiţiarismului. Nu vi se pare că experimentul social, anticorupţia în România, s-a copt?
Nu aici e biruinţa maximă?
Zece ani de luptă a sistemului cu elitele patriei nu arată decât că ne-am înfrânt. Dar cine câştigă din acest experiment?
Pe deoparte, laboranţii sistemului care verifică rezistenţa unei naţiuni la terapia stigmatului indus şi pe de altă parte cei ce vor să ia pe nimic o resursă imensă. Procurorii sunt simple instrumente ale Gestapului care a ucis până acum 15 oameni.
Ce e de făcut?
Mai sunt naivi care cred că fericirea va fi adusă de împieliţaţii în salvatori. Orice creştin ştie că doar Satana promite binele şi fericirea celui obişnuit să nu facă nimic.
Ce mai e de făcut? Iluminarea întunericului şi mintea de pe urmă. Ceasul istoriei e măsluit. Doar mintoşenia învinge prostia şi pe marele duşman nevăzut care vrea să ia sistemul naţional de sănătate pe nimic. Cum le sclipesc unora ochii după cei 10 miliarde de euro, bugetul anual…
