-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiAșezați-vă comod în fotolii, urmează telenovela „wow, ce prezidențiale!“

Așezați-vă comod în fotolii, urmează telenovela „wow, ce prezidențiale!“

Fiecare va cristaliza în jurul lui circa 30 la sută din opțiunile de vot. Vor urma luni de precampanie electorală presărate cu dosare penale, proteste de stradă, trădări politice și, evident, scandaluri. Pe lângă războiul politic anul acesta presimt că vom avea parte și de mult divertisment electoral, de proastă factură.
De doi ani de zile lui Dragnea nu i-a ieșit niciun pro­iect politic serios.

Circul cu Iohannis, scandalul continuu pe Justiție și maneaua politică a remanierilor au pigmentat o guvernare în care s-a vorbit de diminea­ța până seara, un efluviu de vorbărie fără rezultate, un concurs de bătut apa în piuă. Este suficient să te gândești la sutele de emisiuni dedicate pensiilor și recalculării lor, de au ajuns bieții pensionari experți în statistică, formule de calcul și ecuații. Din care nu au înțeles mare lucru, iar la final s-au trezit că inflația le mănâncă pensia în timp ce se uitau la planșele desenate la tv.

2019 va urma același scenariu. Ne paște o mare telenovelă menită să ascundă un mare război politic dus pentru supraviețuirea celor doi masculi alfa: Iohannis și Dragnea. Cioloș beneficiază de relaxarea personajului care nu are nimic de pierdut. Oricând găsește un job de zeci de mii de euro pe lună la Bruxelles. Cei doi, Dragnea și Iohannis, sunt obligați să se arunce voluptuos într-un concurs mediatic de seducție electorală.

Liviu Dragnea a furat startul și se pregătește de însurătoare. Nunta în sine va fi un episod necesar al telenovelei politice în care jupânul PSD va juca în acest an. Seducerea electoratului trebuie neapărat să conțină în rețetă și ingredientul cancan-ului televizat: evenimente mondene de orice fel, nunțile, botezurile, tă­ierile de moț, cumetriile fac parte din imaginarul colectiv al publicului care moțăie cu telecomanda în mână în timp ce Capatos prezintă ultimul „scandal țigănesc“.

Dacă va avea din nou inspirația, la fel ca la nunta lui Ștefan Jr., să-i contracteze „serviciile“ lui Florin Salam, și să îl aducă și pe Dani Mocanu (90 de milioane de vizualizări pe YouTube) Dragnea va putea vorbi pe înțelesul alegătorilor săi care încă nu au aflat de existența „statului paralel“. Iar dacă ar afla nu le-ar păsa. Audiențele televiziunilor generaliste indică existența unui public de circa 3 milioane de români care consumă produse media manelizate sub forma unor așa-zise live show-uri. Kanal D anunța recent noul format de emisiune matrimonială: Casa dragostei. Este clar că românii au intrat într-o fază superioară de manelizare, și anume „căsătoreala“ în public cu sclipici.

Dragnea vrea să candideze la președinția țării cu verigheta la inelar, cu nevasta tânără drept dovadă irefutabilă a virilității și cu imaginea omului dintr-o bucată, din popor, care ascultă o manea la șpriț și, de ce nu, mănâncă „carne la garniță așa cum se face la noi și caltaboș“, după cum chiar el declara înaintea sărbătorilor de iarnă.

De cealaltă parte Iohannis probează în cabina electorală un costum deja folosit în trei tururi de alegeri. Vede și el că pantalonii anticorupției au făcut burlane, iar coatele sacoului pro-Justiție sunt roase. De la înălțimea celor 200 de centimetri Iohannis și-ar dori pentru alegeri un costum nou, de lider european regional, la doi nasturi, pardon, două mandate. Prea mult ștaif și aroganță însă s-ar putea să strice, așa că președintele în funcție și-a tras adânc pantalonii anticorupției peste șpilhozen și atacă furibund guvernarea și pe Dragnea. Și bine face, pantalonii anticorupției or fi ei murdari de abuzurile portocalii ale DNA, dar măcar sunt recunoscuți de public. Alegătorii PNL vor să fie conduși de un băiat care „bate PSD“ și se murdărește pe pantaloni, conform zicalei „bate la ei ca la fasole“. Aici poate fi recunoscută o anumită nostalgie pentru Băsescu, venită de la liberalii PD-L-iști.

Așadar, Iohannis va îmbrăca sacoul european cu batistuță, va trage vechii pantaloni anticorupție și va încerca să iasă cât mai des cu bicicleta, la un ski de sezon, să facă drumeții montane, și orice altceva cât de cât cool. Poate se apucă de mers la stand-up comedy în Centrul Vechi. Se vor evita, normal, vacanțele de lux, Madeira, Canare, adio, Miami anul acesta. Recomandabil, Vama Veche sau puțin, dar foarte puțin Neptun, Costinești…

Mutra lui Dacian Cioloș nu îți inspiră niciun fel de eroism sau determinare necesare unui actor politic. Cioloș este scremut. Greu de crezut că îl emoționează ceva. Poate un câmp de ceapă roșie. De aceea omul nici nu prea apare la televizor. Cioloș nu vorbește, el scrie pe rețele sociale și intră prin telefon la Digi, unde confirmă ce spune moderatorul. În general îi lasă pe alții să facă propagandă în numele lui. Și are o liotă întreagă de propagandiști. Cred că și el este convins că are carisma unui ficus de pe holurile administrației financiare.

Rolul lui Cioloș în telenovela politică prezidențială este simplu: el este „băiatul- rățușcă urâtă“ de la serviciu care visează la colega fotomodel măritată cu patronul cam absent. Dacă soțul absent ar ieși cumva din peisaj, musai că băiatul o va consola pe miss. Să nu cumva să pună mâna pe ea rivalul în afaceri al soțului, un ticălos cu mustață și fără scrupule.

Strategia lui Cioloș este ca Iohannis să se curețe cumva politic și în mod natural să îi ia locul, electoratul anti-PSD îngrămădindu-se la vot pentru el. Încă nu este clar cum crede Cioloș că Iohannis va ieși din scenă. Cert este că tânăra speranța de pe internet nu pare dispusă să se bată cu PSD decât prin postări. La nivel de prestanță publică Iohannis e cu siguranță mai impunător. Cioloș e genul de politician care parcă îți cerșește votul. Genul „milostiv“ dar periculos. Punctul lui forte îl reprezintă vectorii de influență de care spuneam, care îl promovează în ­mediul online punându-l în antiteză cu Iohannis.

Dacă Iohannis nu recâștigă internauții, zona hipsterilor, a celor care de dimineață până seara butonează smart phone-urile există șanse ca Cioloș să intre în turul doi al prezidențialelor. Cioloș joacă și el într-o telenovelă a hipsterilor cool unde speră să câștige concursul de simpatie în fața lui Iohannis.
În concluzie, va fi un an distractiv. România care se uită la „Noră pentru mama“, la televizorul din bucătărie, în timp ce se prăjesc chiftelele va merge la vot împotriva României care comandă pizza cu Uber Eats.

Cele mai citite

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă