Fostul premier Dacian Cioloș a anunțat, joi dimineața, într-un interviu acordat RFI, că organizația nonguvernamentală pe care o va lansa alături de alți membri din fostul Executiv va avea „obiective politice”.
Dacian Cioloș susține că organizația dorește să coopteze mai mulți membri ai fostului Executiv pe care l-a condus, cu care să colaboreze pentru implementarea unor proiecte pe care le-a început când era la guvernare.
„E o organizaţie neguvernamentală cu obiective politice, în măsura în care politică înseamnă să fi preocupat de viaţa cetăţii, de ceea ce se întâmplă în societate. Aş vrea în primul rând şi am vrea în primul rând, pentru că vor fi parte a acestei asociaţii, în momentul în care o vom lansa, mai mulţi dintre membrii fostului Guvern, la nivele diferite, aş vrea să continuăm să lucrăm pe anumite proiecte pe care le-am început cât am fost la guvernare şi care nouă ni se par importante ca ele să fie implementate şi în domeniul economic şi în domeniul social, în domeniul educaţiei, în domeniul sănătăţii şi aşa mai departe”, a spus Dacian Ciolo.
El a continat precizând că formațiunea se va concentra pe competența „tehnică, specifică, politică” pe anumite domenii.
„Vom veni cu propuneri, inclusiv cu propuneri legislative, care să poată să fie susţinute de partide care sunt în Parlament. Vă amintesc că această platformă iniţial când am lansat-o şi când eram prim-ministru, ea a fost susţinută de Partidul Naţional Liberal, de Uniunea Salvaţi România, care sunt în Parlament, cu care ne dorim şi în perioada următoare o colaborare deschisă, onestă, sigur, nu numai cu cele două partide, orice partide care pornind de la principiile şi valorile pe care le-am susţinut în această platformă vor fi gata să lucreze cu noi, ca să facem aceste propuneri, să promovăm aceste propuneri, vom fi deschişi la acest gen de colaborare. Deci vom coagula, vom concentra competenţă tehnică, specifică, politică pe anumite domenii, pentru a veni atât cu propuneri care pot face obiectul unor propuneri legislative în Parlament, prin intermediul partidelor membre în Parlament, dar şi cu propuneri de proiecte care pot fi implementate în colaborare directă cu mediul de afaceri, cu alte organizaţii neguvernamentale care lucrează pe anumite domenii şi care au nevoie de această expertiză, pentru a putea implementa proiecte”, a mai precizat el la RFI.
În ceea ce privește o potențială colaborare cu PNL, Dacian Cioloș a precizat că, pentru moment, nu s-a decis o colaborare cu formațiunea condusă de Raluca Turcan și nici cu cea condusă de Nicușor Dan.
„Luăm în calcul foarte serios inclusiv un proiect politic nou, deci un proiect politic, o mişcare politică sau un partid politic. Indiferent de opţiunea pe care o vom avea, obiectivul nostru este să putem contribui la un proiect politic credibil sau o alternativă politică credibilă pentru viitoarele alegeri, dar care să nu aştepte viitoarele alegeri, pentru a veni cu anumite propuneri care să poată să fie implementate până atunci”, a conchis el.