10.7 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăOpera & Classical Music„Târgul Vrăjitoarelor” la OCC – trei weekenduri de magie și vrăjitorii pentru...

„Târgul Vrăjitoarelor” la OCC – trei weekenduri de magie și vrăjitorii pentru întreaga familie

În această toamnă, Opera Comică pentru Copii (OCC) dă startul unei serii de evenimente tematice, transformând Grădina OCC într-un tărâm al fanteziei și creativității. Începând cu 18 octombrie și până pe 3 noiembrie, „Târgul Vrăjitoarelor” îi așteaptă pe cei mici și pe părinții lor cu activități inedite, spectacole captivante și experiențe memorabile, astfel: vinerea, în intervalul 16-21, sâmbăta și duminica, între 10-21.

„Târgul Vrăjitoarelor” este un concept creat pentru a aduce mai aproape de copii fascinanta lume a personajelor negative din basme și povești. Prin ateliere de creație, spectacole și activități interactive, cei mici descoperă latura umană a vrăjitoarelor, reginelor, piraților și a altor personaje legendare, învățând să le vadă într-o lumină diferită.

Evenimentul, desfășurat în următoarele trei weekenduri, include activități creative și educative: ateliere de pictură pe suporturi alternative, sculptură în dovleci și chiar crearea propriilor „unelte magice”. În plus, vizitatorii se bucură de recitaluri susținute de muzicienii OCC și de aventuri palpitante în Parcul de Aventură, unde traseele pline de adrenalină sunt atracția principală pentru cei dornici de provocări.

Printre momentele de neuitat ale evenimentului se numără spectacolele speciale „Noaptea Vrăjitoarelor” și „Noaptea Magiei”, programate în Sala Mare, respectiv în Salonul Mozart, contribuind la atmosfera de basm a Târgului.

Noaptea Vrăjitoarelor, din nou în Sala Mare

Unul dintre cele mai iubite evenimente de la Opera Comică pentru Copii, Noaptea Vrăjitoarelor, are loc în acest an în ultimul weekend al lunii octombrie. Proiectul a pornit de la ideea de a aduce în faţă personajele negative interpretate de artişti care merită din plin aplauzele publicului. Pe 26 și 27 octombrie spectatorii mici și mari sunt așteptați cu cea mai frumoasă costumație pentru a pătrunde în lumea fantastică a poveștilor de pe Calea Giulești nr. 16. Personajele negative din spectacolele Operei Comice pentru Copii – vrăjitoare, troli, regine, căpcăuni, pirați, animale fantastice, ba chiar și temuta Agatha Trunchbull – își dau întâlnire la o nouă ediție de Noaptea Vrăjitoarelor, în regia lui Emil Pantelimon, singurul eveniment interactiv care le pune într-o lumină bună. Împreună au pregătit pentru micii și marii spectatori întâlniri pline de culoare și neprevăzut!

Noaptea Magiei revine în Salonul Mozart

Obiecte zburătoare, iepurașul Biribum, porumbeii fermecați, personaje magice din povești și nu numai revin în această toamnă în Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii, la Noaptea Magiei, spectacol interactiv conceput și prezentat de Bogdan Muntean. Invocate de magicianul OCC, ele aduc o ocazie nemaipomenită pentru întreaga familie de a se bucura de un spectacol unic, cu reprezentații succesive, dedicat publicului de orice vârstă. Sunt prezentate cele mai frumoase trucuri din spectacolele de magie ale teatrului, dar și noi momente realizate în colaborare cu spectatorii. Toamna aceasta, magia adevărată se găsește la Opera Comică pentru Copii, în perioada 19-27 octombrie. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Activități în aer liber în continuare disponibile publicului

Grădina OCC găzduiește activitățile tematice incluse în Târgul Vrăjitoarelor. Intrarea este liberă, iar pentru participarea la anumite activități este necesară achiziționarea tichetelor OCC disponibile în incinta festivalului. Costul unui tichet este de 3 RON! Atracțiile în aer liber includ:

  • Copacul cu păsări răpitoare (5 tichete) – Vizitatorii pot observa de aproape păsări impresionante, domesticite.
  • Plimbări cu poneiul (6 tichete) – Cei mici pot experimenta bucuria unei plimbări călare pe ponei, în siguranță și însoțiți de personal dedicat.
  • Căsuța Păsărelelor (Gratuit) – Un loc de observare a păsărilor mici într-un decor special amenajat, oferit gratuit publicului.
  • Caruselul (4 tichete) – Distracție clasică la carusel, perfect pentru toți copiii care adoră rotirile încântătoare.
  • Photo Point (5 tichete) – Vizitatorii pot face poze în decoruri tematice de poveste, amintiri de neuitat.
  • Trenulețul (3 tichete) – O plimbare liniștită cu trenulețul, ideală pentru a vă relaxa puțin în timpul târgului.
  • Orga (Gratuit) – Muzicieni din echipa Operei Comice pentru Copii vor susține recitaluri surpriză pentru publicul prezent în târg.
  • Roata (4 tichete) – O plimbare pe cea mai simpatică roată poate oferi priveliști spectaculoase asupra evenimentului.
  • Colțul Culorilor (5 tichete) – Un spațiu unde copiii își pot exprima creativitatea pe diverse suporturi.
  • Satul Bebelușilor (5 tichete) – Un spațiu tematic pentru cei mai mici, unde pot explora în siguranță și se pot juca.
  • NOU – Cripta (5 tichete) – O incursiune fascinantă în lumea marilor creatori de muzică clasică, într-un decor tematic: Puccini, Ceaikovski și Mozart, precum și alte surprize. Cu lumini difuze și sunete subtile, acest spațiu îi invită pe participanți să reflecteze asupra geniului muzical al acestor legende, într-un mod captivant și educativ.
  • Decor Dovleci (10 tichete) – Atelier de sculptură și decorare a dovlecilor, perfect pentru a crea opere de artă de sezon.
  • Ateliere Vrăjitoare (10 tichete) – Participanții creează unelte magice în cadrul acestui atelier creativ, inspirat de vrăjitoare și magi.

Atelierele tematice și standurile comercianților parteneri completează experiența vizitatorilor, oferindu-le ocazia de a achiziționa suveniruri și cadouri memorabile.

Intrarea este liberă! „Târgul Vrăjitoarelor” este deschis în fiecare vineri între orele 16:00 și 21:00, iar sâmbăta și duminica de la 10:00 la 21:00, în perioada 18 octombrie – 3 noiembrie 2024. Pentru detalii suplimentare și programul complet al activităților, vă invităm să vizitați www.operacomica.ro și să urmăriți paginile oficiale de pe rețelele sociale.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către  soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole  de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”,  „Abonamente” sau „Voluntariat”.

Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Departamentul de Justiție al SUA cere vânzarea browserului Chrome de către Google

Departamentul de Justiție al Statelor Unite intenționează să ceară unui judecător federal să oblige Google (Alphabet) să vândă browserul Chrome, într-o mișcare agresivă ce...

Teoria relativității generale a lui Albert Einstein rămâne valabilă – Ce arată un nou studiu

Rezultatele obținute de instrumentul Dark Energy Spectroscopic Instrument (DESI) au oferit dovezi convingătoare că teoria relativității generale a lui Albert Einstein rămâne valabilă, chiar...

Andrei Rațiu, printre primii jucători care vor evolua pe noul Camp Nou! Redeschiderea arenei este programată pentru februarie 2025

FC Barcelona își va relua meciurile pe Camp Nou în februarie 2025, după o lungă perioadă de renovare, iar Andrei Rațiu, fundașul român legitimat...
Ultima oră
Pe aceeași temă