Emigranții români din Marea Britanie au un predecesor ilustru. Este vorba de omul de afaceri Barbu Ionescu, cel care a devenit în perioada interbelică un adevărat rege al cafelei în Londra. El a fondat un lanț de cafenele care poate fi comparat cu Starbucks. Barbu Ionescu a emigrat în Marea Britanie din cauza sărăciei și a început de jos, ca spălător de vase într-un restaurant. Cu noroc și cu un acut simț al afacerilor, a reușit să acumuleze o avere imensă, de milioane de lire sterline. În perioada interbelică, Barbu Ionescu a devenit unul dintre principalii susținători ai lui Carol al II-lea, înainte de Restaurația din 1930.
Aromă cu noroc
Povestea de succes a lui Barbu Ionescu a început în primele săptămâni petrecute la Londra. Emigrantul român și-a găsit o slujbă modestă. El spăla vase într-un restaurant din celebrul cartier londonez Soho. Într-una dintre zile, în timp ce se afla la muncă, Barbu Ionescu a auzit niște clienți care se plângeau de calitatea cafelei care le fusese servită în restaurantul în care muncea el. Prin tradiție, britanicii sunt mari consumatori de ceai, nu de cafea, iar în perioada interbelică, locuitorii arhipelagului britanic începuseră să descopere farmecul cafelei de calitate. Acesta este contextul în care Barbu Ionescu și-a luat inima în dinți și le-a propus clienților nemulțumiți să îi dea prilejul să spele onoarea restaurantului. Curioși, aceștia au acceptat, iar Barbu Ionescu le-a preparat o cafea în stil turcesc, la ibric, tare și dulce. Clienții au fost entuziasmați de cafeaua servită de român, iar vestea despre restaurantul cu cea mai bună cafea din Londra s-a răspândit rapid. Fluxul tot mai mare de clienți l-a determinat pe patronul lui Barbu Ionescu să îl promoveze. Mai întâi, acesta a devenit chelner. Servea cafeaua pe care o prepara el însuși. Apoi, Barbu Ionescu a devenit asociatul patronului său. Pentru că restaurantul respectiv, deși fusese mărit, nu mai făcea față numărului tot mai mare de clienți, în cele din urmă, Barbu Ionescu a dezvoltat o adevărată rețea de cafenele. La fel, cafeaua Barbu devenise una dintre cele mai apreciate în epocă. Barbu Ionescu a investit cu cap profitul obținut din comerțul cu cafea și a devenit unul dintre cei mai bogați români din Occident. Povestea sa a fost relatată pe larg în cartea Ecaterinei Rădoi, «Viața Regelui Mihai I».
Prietenul Regelui
Magnatul cafelei era unul dintre admiratorii lui Carol al II-lea. Fiul Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria renunțase la titlul și la prerogativele de Principe Moștenitor, precum și la mariajul cu Regina Elena, pe atunci Principesa-Mamă Elena a României, și se mutase în Occident, unde trăia sub numele de Carol Caraiman. În aceste condiții, la moartea Regelui Ferdinand I, în anul 1927, pe tronul României a venit Regele Mihai I, pe atunci un copil de doar 5 ani. Regele Mihai I era ajutat de un Consiliu de Regență în care intrau unchiul său, Principele Nicolae al României, fratele mai mic al lui Carol al II-lea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, și președintele Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan. Deși Regele Mihai I era iubit de oameni, iar popularitatea sa era enormă, opinia publică avea o părere foarte proastă despre Regență. În acest context, tot mai mulți români priveau cu speranță spre Carol al II-lea. Acestea sunt împrejurările în care Barbu Ionescu i-a propus viitorului rege al României să finanțeze o adevărată lovitură de stat, menită să îl așeze pe Carol al II-lea pe tronul ocupat de fiul său. Carol al II-lea a acceptat, iar în anul 1928 Barbu Ionescu a pus la dispoziția viitorului rege un castel în comitatul Surrey, din apropierea Londrei. Acest castel urma să devină cartierul general al conspiratorilor.
Planul era simplu. În contextul în care partizanii lui Carol al II-lea din țară făceau o propagandă tot mai zgomotoasă în favoarea fostului Principe Moștenitor, Barbu Ionescu s-a oferit să tipărească un mare număr de manifeste prin care Carol al II-lea să își anunțe revenirea și să ceară sprijinul românilor. Aceste manifeste trebuiau să fie tipărite la Londra, apoi îmbarcate în două avioane închiriate de magnatul cafelei, care își așteptau încărcătura pe aeroportul Craydon, apoi transportate în România și răspândite în marile orașe. Ele trebuiau să ajungă în București, în Cluj, în Cernăuți, în Chișinău, în Iași și în alte orașe. Concomitent, Carol al II-lea trebuia să își facă apariția în țară și să preia puterea. Lovitura era sprijinită chiar de unul dintre membrii Regenței, Principele Nicolae al României.
Un adevărat scenariu de film
Însă tentativa de lovitură de stat din 1928 a fost dejucată de un detectiv englez. Faptele ar putea inspira un scenariu de film polițist. Liderii Partidului Național Liberal, aflat la guvernare, nu agreau ideea revenirii lui Carol al II-lea. De aceea, ei au însărcinat serviciile secrete să îi supravegheze pe viitorul rege, precum și pe partizanii acestuia din România. În anii în care Carol al II-lea trăia în Franța, el era supravegheat de agenți români sub acoperire. Însă, după ce s-a mutat în Anglia, șefii serviciilor secrete românești au angajat un detectiv particular, Harold Brust. Acesta lucrase în trecut și pentru poliția engleză, Scotland Yard, însă nu se remarcase prin nici o faptă deosebită. Detectivul englez a avut un noroc imens. Agenții serviciilor secrete române au aflat că, în România, tinerii partizani ai lui Carol al II-lea formaseră rețele care aveau ca misiune să distribuie manifestele ce urmau să sosească din Anglia. Informația a ajuns la Harold Brust, care a aflat, întâmplător, că o tipografie din Londra urma să livreze un volum mare de tipărituri unei persoane care locuia în Surrey. A reușit să îl tragă de limbă pe unul dintre muncitorii tipografiei, iar în ziua în care a fost livrată prima parte din comanda tipografică, el a recurs la un truc.
A închiriat uniforma unui băiat în prăvălie de la un măcelar, a cumpărat o pulpă de vițel și s-a prezentat la intrarea servitorilor din castelul în care locuia Carol al II-lea. În bucătărie erau depozitate unele colete pline cu manifeste. După ce a livrat pulpa de vițel, a profitat de cele câteva momente în care a rămas singur în bucătărie, a deschis un colet, a luat câteva manifeste și a fugit. Manifestele au ajuns la Ambasada României. Guvernul de la București a protestat viguros, iar guvernul britanic a decis să îl expulzeze pe Carol al II-lea din țară, și astfel tentativa loviturii de stat finanțată de Barbu Ionescu a luat sfârșit.
Unul dintre funcționarii Casei Regale a României, Eugeniu Artur Buhman, care a lucrat vreme de 42 de ani pentru Familia Regală, relata aceste incidente în memoriile sale. Pe data de 8 mai 1928, el menționa că “Principele Carol, care se afla pentru scurt timp în Anglia, a fost avizat de autoritățile engleze că prezența sa acolo este indezirabilă“.
„Bineînțeles că această dispozițiune surprinzătoare pentru o țară cunoscută ca ospitalieră a fost luată în urma intervenției guvernului nostru, guvern care-și zice liberal. Ziarele noastre ne informează că Dna Lupescu (n.r. – amanta lui Carol al II-lea, Elena Lupescu), care însoțește pe Principele Carol, a fost chemată la Poliție și interogată minuțios asupra trecutului ei.
Interdicția de a sta în Anglia a fost aplicată și persoanelor care întovărășesc pe Prințul Carol: Neculai Gatoschi, Puiu Dumitrescu, Neculai și Constantin Lupescu (tatăl și fratele doamnei) și un domn Florescu, care erau toți musafirii lui Barbu Ionescu, proprietarul unei frumoase reședințe din împrejurimile Londrei“, scria Eugeniu Artur Buhman.
Epilog
Carol al II-lea s-a întors în Franța. Lovitura de stat eșuată în 1928 a reușit în 1930. Barbu Ionescu s-a numărat o perioadă printre apropiații noului rege, iar unii l-au considerat drept membru al camarilei.
Însă relațiile dintre ei s-au răcit, iar Barbu Ionescu s-a întors în Anglia, la afacerile sale. Carol al II-lea a părăsit domnia în 1940, când fiul său, Regele Mihai I, a revenit pe tron. Anul viitor vom aniversa 90 de ani de la încoronarea ca rege a lui Mihai I, în 1927, ceea ce reprezintă un record istoric absolut.
