În vârstă de 90 de ani, Iosif Viehmann este o figură iubită, care reprezintă pentru lumea speologiei ceea ce este Neagu Djuvara pentru istorici.
Unul dintre cei mai pitorești savanți din România a împlinit, de câteva săptămâni, 90 de ani. Iosif Viehmann poate fi considerat patriarhul speologiei românești, iar figura sa reprezintă pentru această știință ceea ce reprezintă Neagu Djuvara pentru istorici. La fel ca și marele istoric, Iosif Viehmann continuă să scrie și să atragă noi tineri spre știința care i-a fost cea mai mare iubire.
În urmă cu câteva zile, a lansat primul ghid dedicat Peșterii Scărișoara din Munții Apuseni, celebră în întreaga lume datorită ghețarului subteran, care era odinioară utilizat de săteni drept ”frigider” natural. Printre cele mai importante descoperiri științifice care pot fi trecute în palmaresul lui Iosif Viehmann se numără urma Omului de Vârtop, veche de 26.000 de ani, dar și experimentul căruia i s-a supus voluntar, referitor la perceperea trecerii timpului în lipsa soarelui.
Deși era octogener, Iosif Viehmann s-a închis în Peștera Vântului, unde a petrecut 10 zile. Cu prețul unei ocluzii intestinale, el a reușit să demonstreze că organismul uman percepe relativ corect scurgerea timpului, chiar dacă omul este izolat în măruntaiele pământului.
Studentul lui Emil Racoviță
Iosif Viehmann s-a născut la Cluj la 1 septembrie 1925, într-o familie mixtă: tatăl său era german, iar mama româncă. A absolvit, în 1944, în plin război, Colegiul Național „C.D. Loga“ din Timișoara, apoi s-a înscris la Facultatea de Științe Naturale a Universității Regele Ferdinand I din Cluj. Aici, el s-a îndrăgostit iremediabil de speologie, datorită mentorului său, Emil Racoviță. Încă din primul an, Iosif Viehmann a intrat sub vraja marelui naturalist, care a fost primul român care a ajuns în Antarctica.
”Eram în anul I și am mers, cu niște colegi, la secretara profesorului, căruia îi spuneam Moșul, ca să îi cerem împrumut o lampă cu carbid și un pumn de carbid, deoarece voiam să explorăm o peșteră. Mi-a deschis chiar Emil Racoviță, care ne-a dat el însuși lampa, atunci când a auzit pentru ce avem nevoie”, spune Iosif Viehmann. O altă amintire este legată de faptul că marele savant l-a învățat să nu părăsească Institutul de Speologie, primul din lume, fondat la Cluj în 1920, doar pentru a merge la prânz. ”Nu are sens să mergi doar pentru o zeamă”, i-a spus Emil Racoviță, iar de atunci, Iosif Viehmann îl ascultă. Tot de la el a moștenit și obiceiul de a trage un pui de somn după prânzul servit la Institut. ”Emil Racoviță ne spunea: Băieți, lăsați-mă să îmi adun gândurile!”, își amintește Iosif Viehmann.
O vreme, Iosif Viehmann și-a făcut siesta în laboratorul fotografic amenajat în Institut chiar de către Emil Racoviță. Între Emil Racoviță și tânărul student de atunci s-a legat o prietenie sub forma relației maestru-discipol. Iosif Viehmann a devenit asistentul lui Emil Racoviță și a decis să se dedice speologiei, chiar dacă în perioada 1951-1956, a trebuit să părăsească Clujul, pentru că fusese numit profesor la Năsăud.
În 1956, s-a întors la Cluj, ca cercetător la Institutul de Speologie, pe care a continuat să îl servească și după ce a ieșit la pensie. Profesorul Iosif Viehmann a putut să își susțină doctoratul abia după căderea comunismului, în anul 1991, din cauza unei opreliști politice. Însă lipsa acestuia nu l-a împiedicat să realizeze descoperiri precum cea a stalactitelor termosensibile, din gheață, o premieră mondială pentru lumea științifică.
