3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăOp & EdSoluțiile de pace ale gânditorilor liberi din SUA

Soluțiile de pace ale gânditorilor liberi din SUA

Nimeni nu mai caută pacea. Războiul din Ucraina este turat la maxim, nu doar de propagandă. Încă din toamnă, împreună cu un grup de gânditori liberi, am prevăzut conflictul iminent. Și am descris pe larg motivele desantului militar și soluțiile de pace.

Argumentele noastre în favoarea păcii și interesele ascunse ale SUA în a susține Ucraina, explicate îndelung, sunt confirmate astăzi de gânditorii liberi din SUA: Jeffrey Sachs, John Mearsheimer, William Ruger și mulți alții. Din motive de spațiu, am ales doar trei academicieni care ne confirmă ideile. 

Criza energetică a fost fitilul. Fluctuațiile principalilor indicatori pe bursele internaționale, flacăra chibritului. Noul NATO din Pacific, AUKUS, oxigenul întreținerii focului. De aici am plecat.

Administrația Biden era interesată să ascundă corupția sistemului politic kievean, în care fiul președintelui Hunter era implicat.

Ăsta pierde, ăsta câștigă, hai la alba-neagră de poveste

Și iată că în 24 februarie 2022, Putin a invadat Ucraina, ca o consecință a agresivității și a disprețului lumii unipolare.
China, SUA și clubul bogaților lumii sunt principalii câștigători ai conflagrației. Ucraina este doar un pretext. Rusia și-a arătat colții de șenile, în timp ce Uniunea Europeană își sapă groapa, prin sancțiunile care lapidează finanțele populației. 

UE pierde catastrofal. Are o conducere imbecilă. Depășită de realitate. 

Bruxelles-ul accelerează proiectele de luptă contra himerei: încălzirea globală, o acțiune ideologică a clubului de la Davos. Asta în timp ce Germania își redeschide minele. 

Europenii sunt dependenți în proporție de 40 % de combustibilii fosili ai Rusiei. Liderii organismelor europene continuă agenda globalismului: o planetă fără carbon. 

Occidentul vrea să pună ursul cu botul pe labe

Am spus de repetate ori că Pacea trebuie căutată în fiecare zi. Una dintre soluții ar fi fost Acordul Minsk 2. Alta, stoparea înarmării debordante. Unde sunt arme, e și poftă de luptă. 

Obrăzniciile lui Volodimir Zelinski, care a pus de nenumărate ori la punct Occidentul, nu sunt doar dezgustătoare, dar confirmă supozițiile noastre că joacă rolul de războinic într-un conflict nedeclarat SUA-Rusia. 

Ucraina e doar un pretext. 

Dar despre soluțiile de pace nu mai vorbește nimeni. 

Atât timp cât în cursa înarmărilor, bolizii financiari turează focoasele, nicio mare putere a lumii nu dorește pacea. 

Predicatul zilei e inspirat din Orwell: ”Războiul e pacea. Libertatea e sclavie. Ignoranța este putere.”

La fel ca-n peștera lui Platon, orbii nu văd. Mulțimea luptă cu like-urile. N-are cine să o lumineze. Întreaga presă mainstream e servită de propagandă. Emoțiile adună lumea, bogații scot profit. Că așa-i în tenis, vorba regretatului Toma Caragiu. 

soluțiile de pace
Desen de Ștefan Popa Popa’S

Dar revenind la soluțiile propuse de gânditorii liberi români, nealiniați liniei de comandă a comandamentului general al războiului, să ascultăm vocile unor distinși academicieni, politologi și profesori americani. 

Cum gândesc titanii? SUA, NATO și Ucraina vor pierde războiul, susține Jeffrey Sachs

Jeffrey Sachs este cunoscut drept cel mai apreciat gânditor al lumii pe teme de dezvoltare durabilă. Aprecierile sale vin să confirme că nu am bătut câmpii.

”Ucraina ar trebui să intensifice diplomația păcii. Avea soluții de negociere încă din martie. A abandonat, în urma atrocităților rusești de la Bucea. În condițiile de față, Ucraina și NATO își supraestimează capacitatea de a învinge Rusia pe câmpul de luptă. Rezultatul este un război de uzură, pe care fiecare parte crede că-l va câștiga, dar pe care ambele părți îl vor pierde” – este de părere Jaffrey Sachs, conform project-syndicate.org.

Mearsheimer: „Nato a provocat agresivitatea Rusiei”

Politologul american John Mearsheimer a fost unul dintre cei mai faimoși critici ai politicii externe americane de la sfârșitul Războiului Rece. Poate cel mai bine cunoscut pentru cartea pe care a scris-o împreună cu Stephen Walt, „The Israel Lobby and U.S. Foreign Policy,” Mearsheimer este întemeietorul unei școli de gândire altfel a relații politice internaționale, bazată pe realismul care presupune că, în încercarea de a păstra securitate națională, statele vor acționa preventiv în așteptarea adversarilor, nu prin dogma războiului. De ani de zile, Mearsheimer  susține că SUA, împingând NATO spre est și stabilind relații de prietenie cu Ucraina, a provocat agresivitatea Rusiei lui Vladimir Putin, a reamintit recent Isaac Cothiner, editorialist la The New Yorker.

Într-adevăr, în 2014, după ce Rusia a anexat Crimeea, au existat două Acorduri: Minsk 1 și Minsk 2. Sfătuită de SUA, administrația de la Kiev nu a trecut la negocieri. Politologul american susține deci că Rusia a fost provocată de Occident.

citește și: Ne paște închisoarea digitală!

„Rusia va fi împinsă într-o relație tot mai fierbinte cu China”

”Operațiunile militare ale Rusiei sunt în primul rând un răspuns la temerile Rusiei că Ucraina, vecinul ei, se apropie de Occident și de posibila aderare a sa la NATO,” susține William Ruger, profesor la Texas University și director al Institutului CATO, potrivit Daily caller.

”Administrația SUA nu ar mai trebui să încurajeze Ucraina că va câștiga războiul. Este o atitudine nesăbuită de a susține conducerea de la Kiev. Recenta criză este ultimul „autogol,” pe care realiștii l-au prevăzut de ani de zile. Ucraina pur și simplu nu contribuie la siguranța sau prosperitatea noastră, iar flirtul cu NATO are un dezavantaj semnificativ. Ne subminează siguranța, făcând mai posibilă o ciocnire a SUA cu Rusia. Politica externă greșită a ultimelor administrații a făcut posibilă intrarea  într-o spirală de criză, chiar într-un conflict convențional sau nuclear.  Ar fi trebuit să închidem ușa deschisă a NATO cu mult timp în urmă,” a repetat recent avertismentul, demult formulat, profesorul William Ruger.  El mai susține că Rusia va fi împinsă într-o relație tot mai fierbinte cu China. Și asta ar dezavantaja SUA, pe termen lung. 

Toate aceste idei au fost expuse de către grupul nostru de gândire liberă tot anul acesta. Noile miliții ale gândirii arestate, ne-au stigmatizat. Continuăm, deci, și mai hotărâți lupta pentru adevăr. Repetăm. Ucraina este un proxy. Războiul ascunde interesele hegemonice ale grupurilor de putere din SUA și satisface pofta de bani a ”oligarhilor buni.”

Vocile lumii

Adrian Severin

fost președinte al OSCE

soluțiile de pace

 ”LA Davos, Henry Kissinger a prezentat un punct de vedere asupra războiului din Ucraina, identic cu cel formulat de mine, încă de la începutul intervenției militare. 

Aceasta nu înseamnă că dl Kissinger a fost inspirat de mine, ci că eu nu l-am plagiat pe el. Pur și simplu, doi oameni care cunosc din contact direct dedesubturile întregii afaceri au ajuns la aceleași concluzii. 

Spusele mele au fost sancționate de CNA. Spusele lui au fost cenzurate fiind excluse de pe pagina oficială a reuniunii. Ministerul Adevărului funcționează din plin,” a scris Adrian Severin, fost președinte al OSCE, pe pagina sa de facebook.  

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă