Analiștii occidentali încadrează protestele recente din Franța sub spectrul inevitabilului. Criza financiară lovește în punctele slabe ale societății. Revoltele tinerilor din suburbiile marilor orașe sunt puse pe seama carențelor educaționale, precarității, șomajului în creștere și a lipsei de perspective, într-o lume tot mai intolerantă.
Conform relatărilor de presă, majoritatea rebelilor sunt adolescenți, aparținând unor minorități etnice. Neverosimilă pare lipsa unui scop al mișcării. Tinerii distrug, incendiază, devastează magazine, doar din nebunia vârstei?
Bătălii din plăcere cu polițiștii
Manifestările stradale nu au revendicări politice, economice sau religioase. Nici nu fac apel la greve sau neplata taxelor. În ciuda șomajului ridicat, tinerii nu cer dreptul la muncă. Deci, nu este o intifadă. Atunci ce e? O insurecție? Nu s-au găsit centre de coordonare și de comandă. Formele de organizare par inexistente. Totuși, cum de s-au folosit dispozitive de incendiere la distanță, în mai multe suburbii franceze, în același timp? Pura întâmplare și caracterul anarhic al manifestărilor au făcut ca locuințele a peste două sute de primari să fie atacate în același timp și în același mod?
Incendierea bibliotecii din Marsilia e o acțiune ritualică.
citește și: Kompromatul Gabrielei Firea și patriotismul de cavernă
Se spune că tinerii au folosit rețelele de socializare neconvenționale, cum ar fi cele ale tranzacțiilor cu bitcoini, cu servere aleatorii, greu de controlat de către autorități. Revoluționari de profesie nu au fost identificați. Armata de anarhiști nu are lideri. Nici revendicări. Doar riposte dure față de autorități. Deci nu e nici insurecție. Atunci, ce poate fi?
Să iei o decizie în Franța e mai greu decât să escaladezi Mont Blanc-ul!
Se știe că Franța suferă de o criză de autoritate. Pare a fi singura țară din Uniunea Europeană în care luarea unei decizii e mai grea decât trecerea Rubiconului.
Să fie o revoluție? O organizare ad-hoc a tinerilor cu aspirații, cu viziuni diferite față de lume și viață? Istoria ne-a demonstrat că în revoluții se schimbă un regim cu altul. Fără a comenta spiritul autodistructiv al fiecărei revoluții, putem susține că toate au fost conduse de lideri. Nu praful străzii compune ceața, cum nici elefanții nu l-au ajutat pe Hannibal să cucerească Roma. Unde e ideea legată de mișcarea împotriviștilor?
Pe vremea copilăriei noastre în comunism, ni se spunea că tinerilor occidentali li s-a urât cu binele.
Ultima rebeliune din Franța seamănă, la capitolul distrugeri, cu cea din anul 2005, când un mauritanian și unul de origine tunisiană au murit electrocutați, ascunzându-se într-o cutie de înaltă tensiune, de frica polițiștilor. Dar ceva e, totuși, diferit.
Dispută franceză: cine e mai valoros, polițistul sau eroul?
După împușcarea tânărului Nahel de către un polițist, în Franța se caută mai mult motivul pentru care familia ucigașului în uniformă a adunat un milion de euro, iar cea a minoritarului ucis, doar două sute de mii.
Se caută efecte, fără să se caute cauzele?
Oricând în istoria lumii, chiar dacă cruciadele copiilor au fost simple fantezii, tinerii au purtat cu ei sămânța scandalului. Pot fi mai ușor manipulați de către adulți, prin metode psihologice, de constrângeri fizice și materiale. Cine-l mână-n luptă pe noul soldat manciurian? Acel luptător abuzat, supus antrenamentelor autogene, chiar spălat pe creier, în stare să ucidă fără prejudecăți?
Există forțe capabile să stârnească spiritul de revoltă, să se folosească de ingenuitatea adolescenților?
Nicolae Steinhard, un evreu convertit la ortodoxism, a analizat în scrierile sale filosofice paradigma stărilor de nervozitate socială în paradisurile inteligenței.
“Degeaba avem doctorate, supercalificari, istețime, supracultură, dacă suntem răi și haini, toate congresele și bursele pe care le câștigăm se duc pe apa sâmbetei, din lipsa bunătății,” scria Steinhart.
Franța suferă azi de o criză de destin? Puterea civilizațională și-a atins limitele. Inteligența și cultura unei națiuni imperiale nu mai pot convinge.
Unii francezi îi consideră extremiști pe protestatari, alții îi desconsideră și nu îi scot din condițiile de paria.
Noi, cei trecuți prin tranziția de la comunism la o societate liberală, am simțit pe pielea noastră efectele sorosismului, acea falangă a CIA, care a creat în ani de zile rețele de influență, a cultivat precaritatea și frustrările sociale, pentru ca într-un moment de derută, laboratoarele specializate să provoace contagiunea emoției, în stare să scoată mulțimea pe străzi.
Maidanul de la Kiev, urmat de Primăverile arabe, fenomenul Occupy Wall Street, protestele pentru justiție din România, toate au avut ca unic scop distrugerea elitei politice și acapararea puterii prin reprezentanți docili. Tinerii au fost doar mijloace de manevră.
Oare am uitat dezvăluirile ulterioare protestelor studenților de la Sorbona anilor ’69, despre implicarea principalului serviciu de informații american? Generalul Charles des Gaulles voia să retragă Franța din NATO. În final, a reușit să închidă bazele militare și să cultive mândria națională.
Astăzi, stima de sine e reprimată brutal prin mijloacele tehnicilor moderne. Lumea digitală e leagănul războinicilor de mâine.
Civilizația umană nu mai poate fi antagonică războiului, pentru că supremii diriginți ai șantierelor de modelare a omului nou sunt preocupați doar de adunarea munților de bani.
VOCILE LUMII
Financial Times
„În 2021, șomajul în SUA era de 5,5% pentru cei născuți în America și de 5,6% pentru cei născuți în străinătate. În Franța, șomajul este de șapte la sută în rândul celor născuți în țară, dar de 12 la sută pentru imigranții stabiliți în comunitățile franceze, ajungând la 17 %, în rândul celor sosiți în ultimii zece ani,” scrie Financial Times.
