Dacă e adevărat că, înainte să fie ascuns, dl Dragnea achiesase – cum era și rațional – la candidatura comună pentru prezidențiale a președintelui Senatului, atunci decizia dnei Dăncilă de a-și aroga în mod unilateral postura a fost trădarea căreia dl Tăriceanu – prin ieșirea de la guvernare – n-a făcut decât să-i dea curs. Problema este dacă nu cumva tocmai candidatura la prezidențiale a fost condiția care i s-a pus premierului pentru a fi lăsată să ducă jocul mai departe, promițându-i-se totodată, evident, sprijin în materie. În condițiile aproape de naufragiu în care navighează, dna Dăncilă afișează o siguranță de sine cu totul deconcertantă, ca și cum ar avea în buzunar bagheta unui magician înstelat cu care împarte apele. De altfel, este clar că în următoarele două luni vom asista la o luptă nu atât între candidați, ci între magicienii lor, care nu în săbii, ci în baghete se vor tăia – până se vor împăca.
Sub aceste auspicii, Guvernul nu cade, indiferent câte ipocrite perdele de fum aruncă PNL sau USR. Trebuie o moțiune de cenzură – or, PNL se codește, cântărind după cum îi profită candidatului său. Din nou, profesorul Vlad Nistor face adevărate volute retorice pentru a salva situația ușor ingrată a partidului. Nu este în interesul președintelui Iohannis ca executivul PSD – un perfect paratrăsnet electoral – să plece. Din contră, și președintele, și dl Barna – declarați de dreapta – au nevoie de un adversar de stânga, în capul căruia să arunce toate cioburile din lume, indiferent de când zac sparte.
Nici alegeri anticipate nu vor fi, Maxicron și Minicron bat câmpii pe marginea unei Constituții care nu lasă loc practic, fezabil, de anticipate. În plus, este imposibil să convingi parlamentarii – care au și ei neveste, amante, obligații – să-și dea demisiile înainte de expirarea mandatelor pe cale naturală, la capătul lui 2020. Să fim serioși, în ce țară suntem, de când parlamentarii vor binele patriei? Problema USR-iștilor, de exemplu, fiind progresiști, n-ar fi de amante, ci de timp. Dacă mai trag mult de el, le cam fuge neomarxismul de sub picioare.
Între timp, în Parlament, luptă e strânsă, corp la corp, ca la Mărășești. Semnalul a fost dat chiar de PSD, care a anunțat, pe față, că negociază cât mai multe racolări, în special de la ALDE. Sunt vremuri de trădare. Licitația e în toi. Strigările se fac în șoaptă și se strecoară printre canatele înaltelor uși cu intarsii ale Casei Poporului. Care popor?! Numeri pe degetele de la o mână (care evident că o spală pe cealaltă) parlamentarii care au rămas în formațiunea politică inițială. Faites vos jeux car rien (de moins) ne va plus. Funcționează toate preceptele pieței libere, între care celebrul Nu e nebun ăla care cere, ci ăla care dă stă în capul mesei. Nicio strigare nu mai aduce a enormitate, nici măcar cea a UDMR, care mai că ar sprijini „ciuma roșie“ cu condiția să se treacă o lege prin care formațiunii maghiare să i se asigure locuri în Legislativ indiferent dacă la urne trece sau nu pragul verde!!! Aleluia.
Toate-s vechi și nouă toate. Situația e fluidă ca și cascada Urlătoarea.
Una peste alta, ce se vede din avion este că Tăriceanu – candidatul care, sprijinit de PSD, ar fi intrat sigur în turul doi (pe post de competitor real, nu de sparring-partner) – a fost anihilat din punct de vedere prezidențial. Apare că „26 Mai“ nu a fost țintit neapărat împotriva lui Dragnea, ci mai curând împotriva lui Tăriceanu – el fiind adevărata miză și, prin efect de domino, cel doborât în final. Asemenea cavalerilor din vechime, dl Tăriceanu, tras jos din șa, riscă să intre acum sub copitele cailor. Nu-i vorbă că a și renunțat la liniile sale anti-abuz, și-a cam pierdut adică – de la eliminarea lui Dragnea – identitatea de mesaj. Rămâne de neînțeles de ce – în timp ce el a sprijinit „pe unii și pe alții“ (de exemplu, pe dl Isărescu, păstrat în continuare guvernator al Băncii Centrale) – „unii și alți“ nu l-au sprijinit, și ei, la rândul lor. Alianța cu ProRomânia este o plasă de salvare iluzorie, putându-se rupe oricând. Dl Ponta este un tânăr Richelieu care, când se plictisește de craniile adversarilor politici, joacă baschet și cu cele ale amicilor. Ce fel de deal-uri și alianțe a făcut în culise dl Tăriceanu? I s-au dat ceva asigurări sau i s-a dat doar țeapă? Mister.
Ne amintim că un mister similar ne-a lovit și când, în 2014, tam-nesam, un alt liberal de vază, Crin Antonescu, și el provenit tot din prima linie a fostei Convenții Democrate, a fost sinucis politic „foarte intempestiv“, tocmai când era pe punctul să câștige cu ochii închiși președinția, accident cu autor necunoscut, în urma căruia a fost introdus în competiție – și a și câștigat-o – actualul președinte. Și atunci, și acum, dl Ponta executa cu talent lovituri de picior căzute. Nu trebuie să fii adept al teoriei conspiraționiste ca să întrezărești, între cele două cazuri, o asemănare atât de izbitoare încât i-a trântit pe amândoi liberalii la pământ.
Ce miroase de la distanță este trabucul cubanez al dlui Meleșcanu, transformat, peste noapte, în ghioaga dnei Dăncilă. După ce Emil Constantinescu a fost învins de Securitate, iată că i-a venit rândul acum și dlui Tăriceanu, poate ultimul mohican al numitei Convenții. Cuțitul în spinare i-l înfige cel pe care l-a promovat, protejat, corcolit, deși unii analiști independenți i-au atras atenția, mai mereu, că dl Meleșcanu este cel mai mare fariseu post-decembrist din politica românească. Cariera de profitor în serie și-a început-o trădându-l pe Iliescu (care îl făcuse om), de care s-a debarasat apoi ca de-o măsea stricată. Din punct de vedere conspirativ, dl Meleșcanu poate fi comparat doar cu dl Băsescu. Perfidia lui soft, de Geneva, vine din același trunchi cu perfidia hard (de Constanța) a marinarului. Privind cu atenție, parcă distingem, ca prin ceață, tipologia „securistul bun – securistul rău“. Printre altele, cine l-a desemnat pe Meleșcanu șef la SIE, adică, într-un fel, lupu᾽ paznic la oi? Ați ghicit: Băsescu. Bună dimineața.
În rest, aprobând ca STS să fie în continuare uzitat și peste două luni – în timp ce Comisia pentru anchetarea europarlamentarelor are deja concluzii urâte privind ilegalitatea(!!) respectivului soft cu bucluc –, dna Dăncilă produce noi semne de întrebare privind coerența și onestitatea demersului ei politic. De ce preferă un serviciu militarizat în loc de AEP sau BEC? Oare i s-a promis că, indiferent de ce va vota poporul, dumneaei va intra sigur în turul doi? Păi, atunci, este evident că nu are niciun interes, ba chiar nu are voie, să schimbe nici softul, nici serviciul.
În schimb, dl Barna a spus că, în turul doi, îl sprijină pe dl Iohannis. Greșit. Răspunsul corect ar fi trebuit să fie: „În turul doi, mă voi sprijini pe mine“. Să fie prostie (n-ar fi de mirare la Maxicron, care pierde teren pe zi ce trece) sau gura păcătosului adevăr grăiește? Are cumva dl Barna un glob de cristal în pantaloni, în care citește că nu va intra în turul doi? Atunci se confirmă, iată, încă o dată că – în planul de dreapta – se prevede un tur doi de tip tangou dansat cu stânga, adică suntem din nou aduși la cuplul Iohannis–Dăncilă. Cu rezultatul cunoscut. Dacă-i blat între palate, atunci e unul de tip special, în care decidenții se bat precum chiorii de ochii lumii, iar intermediarii sunt mai importanți decât decidenții.
A spune că, în realitate, se agață toți de numitorul comun care este puterea, ca rufele la uscat, e mai aproape de adevăr.
Rămâne factorul imponderabil Mircea Diaconu. Care poate da totul peste cap. Copleșit de mănunchiul de trădări care îl împresoară, electoratul masiv s-ar putea bășica și, pe fondul unei alergii naționale, aproape de șocul anafilactic al depresiei generalizate, ar putea bascula către varianta unui independent. Cu cât haosul politic se adâncește, cu atât șansele lui Mircea Diaconu – de a fi mitizat de către marele public și învestit drept rezolvitor al gravelor probleme de sistem ale țării (pe cele de caracter, oricum, nu le poate rezolva) – cresc. Vom trăi și vom vota. Dacă ne lasă STS.
