Talibanii s-au întors într-o lume plină de talibani. Lumea pe care au găsit-o le e pe deplin familiară. Nu au niciun motiv să se simtă stingheri, ciudați, dimpotrivă.
Cu diferența că spre deosebire de restul talibanilor nenumiți așa, ei încă își poartă numele propriu, dar e posibil să se dea și ei pe brazdă, adaptându-se lumii moderne care multiplică profiluri la nesfârșit, pentru a-și ascunde mereu adevărata identitate. Aproape că nu mai există subiect care să nu împartă lumea în tabere de talibani, și care fiecare acuză talibanismul celorlalți. Pandemia e ultimul subiect care a căzut pe masa talibanismului global. Puținii care au rămas să judece rațional au fost copleșiți de gălăgia celor care s-au bombardat public. Unii au văzut existența virusului peste tot, un virus ubicuu, alții nu l-au văzut deloc și nu sunt dispuși să admită existența lui nici dacă se îmbolnăvesc. Unii văd moartea venind călare pe calea aerului prin virus, alții o văd strecurată parșiv în serul vaccinului.
Lista contrariilor necomplementare se poate înmulți la infinit. Când se deschide cutia fanatismelor, pe fundul ei nemaigăsindu-se nicio speranță. Aruncând o privire retrospectivă a comportamentului celor două tabere de talibani rămân câteva semne de întrebare. Progresiștii marxiști s-au năpustit prin propagandiștii de serviciu, împăunații influenceri, să bage lumea în case, susținând dezinfectarea absolută, când nici nu se punea problema de vreun pericol real. Se pot găsi explicații de ordin speculativ la această mișcare suspect de cadențată, dar nu merită să ne lansăm pe această pistă care exclude minime dovezi jurnalistice. În schimb, putem să ne punem întrebări și să sesizăm comportamentul dubios al unora, inclusiv al politicienilor, care au pus covorul roșu acestui virus de la bun început pentru a călători peste tot. Totul a dat senzația că acest virus nu trebuia să fie izolat, să nu cadă cumva pradă izolaționismului, el trebuia să fie globalist. Poate dacă virusul apărea în Afganistan ar fi rămas să lupte în munți cu talibanii, dar cum China s-a specializat în ultra producție globală nu se putea face de râs ieșind pe piață cu un virus de undă scurtă.
Nu în ultimă instanță, medicii s-au împărțit și ei în cete care se duelează, pro sau contra vaccin, pro sau contra virus, năucind populația care se duce când într-o parte, când în alta, de la ipohondri vacciniști la ipohondri anti-vacciniști, toți curentați continuu.
Acest talibanism pandemic își trăiește gloria pe toate cărările și pârâiașele virtuale. Talibanismul cultural își are la rândul lui, adepții săi zeloși. De la cei care susțin întoarcerea la un tribalism medieval, la cei care nu mai știu cum să schimonosească natura umană pentru a nu mai semăna cu chipul originar, numind asta apoi pompos și afectat, progres. Împotriva devianților neomarxiști soluția nu este să ne lăsăm bărbi de călăi și să mergem în munți pentru a reinventa traiul patriarhal. Unii vor să se întoarcă la epoca medievală, pozând în cruciați cu papion, alții nu s-ar mai opri până în epoca păgână, cu zei bărboși, focuri nestinse și fecioare despletite, pentru aceștia din urmă Evul Mediu fiind deja mult prea urban. Talibanii religioși îl văd pe dracul gol în tehnologie, iar talibanii atei progresiști asociază cu întunericul orice urmă de normalitate rămasă.
Apoi îi avem pe talibanii climatici, care ar sacrifica creșterea unor animale pentru carnea de laborator, e drept intrând în contradicție cu propria dogmă progresistă care salvează declarativ toate animalele planetei și care propovăduiește prin exemplu direct formula biblică răsturnată: iubește-ți aproapele tău, câinele, ca pe tine însuți! Evident că există și talibani atermici. Pentru ei nu există disconfort termic, prin urmare totul e o farsă. Nu se prăjesc, nu îngheață, și în general au ceva din nesimțirea conservei uitată cu anii pe raft. Să nu uităm și specia talibanilor latenți, cei care sunt activați doar în momentele de cumpănă ale sistemului. Și atunci unii se mai miră, văzând cum site-uri de dicționare sau cărți intervin în lupta politică a momentului fără pic de subtilitate, așa cum s-a petrecut acum câțiva ani, când aceste site-uri se jucau cu cuvintele grele ale limbii române la adresa unui politician demonizat la modul apocaliptic la acea vreme.
Deasupra tuturor sunt talibanii noștri politici, fanaticii ciolanului, secondați de talibanii civici cu care se și confundă deseori și care vânează continuu disidenți, cei care se încăpățânează să nu devină talibani, care pun întrebări, caută nuanțe și mai ales comit imprudența de-a gândi cu mintea lor. Însă cum această etichetă de disident a căpătat în timp o faimă pozitivă, a trebuit să fie înlocuită cu cea de conspiraționist. Dacă în dictatură erai taxat drept disident în moment în care nu urmai linia partidului – stat, astăzi ești numit adept al teoriei conspirației. E adevărat că pe lângă talibanii anti – conspiraționiști, care vor să eludeze rolul organizațiilor secrete în istorie, unii din naivitate, cei mai mulți din interes, îi avem și pe talibanii conspiraționiști care devin fabulaționiști, fideli caragialianului: „simt enorm și văz monstruos”. Aceștia din urmă aruncă poduri gigantice în timp și spațiu, creând legături între cele mai greu de asociat situații și personaje, mai mult sau mai puțin terestre. De la Elvis trăiește la vaccinul exterminator planetar, totul e absolutizat și dus la nivel de literatură fantasy.
Numitorul comun al talibanismului de orice fel este deformarea realității, unii o fac prin adaos de elemente, iar alți prin omiterea de date. Faptul nud e dușmanul de moarte a tuturor manipulatorilor fanatici. Și unii și alții duc în derizoriu ideea de bun simț, lovind cu ciocanul în dictonul latin : ”Contra factum non est argumentum” – nu poți să demonstrezi contra faptelor.
