Mulți au comentat investiția uriașă de 45 de milioane de lire sterline în organizarea evenimentului. Dar să vedem beneficiile aduse Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
În primul rând, publicitatea imensă adusă țării cu cea mai veritabilă monarhie din lume. Peste 3 miliarde de telespectatori au urmărit ceremonia de la Capela St. George din cadrul Castelului Windsor, transmisă de BBC. Cu opt ani în urmă, la nunta Prințului William cu frumoasa Kate Middleton, celebra companie de broadcasting se lăuda cu cifra-record de 2 miliarde. Diferența de un miliard, consemnată sâmbătă, se datorează, pe de o parte, extinderii rețelelor de televiziune, cât și vedetelor de la Hollywood, prezente într-un spațiu de maximă încărcătură istorică.
În al doilea rând, vânzările imense de produse artizanale cu chipurile celor doi îndrăgostiți, banii strânși de hotelieri (peste 400.000 de turiști străini), de cârciumarii din zona de vest, toate cumulate ajungând, potrivit experților de la „The Guardian”, la peste 1,2 miliarde de lire sterline, depășind de trei ori veniturile obținute din precedenta nuntă.
Să fie acesta doar “efectul Meghan”, cum susțin de o vreme criticii Coroanei britanice. Nu știm dacă nunta a fost gândită și ticluită într-o serie de laboratoare secrete, nici dacă îmbătrânita familie regală britanică a avut nevoie de o infuzie de sânge proaspăt după atâtea căsătorii între rude.
Nici n-are importanță. Tinerii se iubesc.
Conduși de secole de o casă domnitoare respectabilă și de o Biserică Anglicană, mare promotoare a capitalismului, britanicii și-au adus recunoștința față de Casa de Windsor impecabil. Câtă emoție, câtă bucurie pentru oamenii simpli.
Am fost învățați de mici prin povești cu prinți și prințese. Niciodată nu am înțeles de ce a trebuit să ni se taie nouă, românilor, cu acordul lui Churchill, această vitalitate. Nunta lui Harry cu Meghan ne-a arătat nouă, întregii lumi, că măcar pentru o zi basmul poate fi trăit în realitate.
De mic o întrebam pe mama mea, Elena, pentru care am aprins ieri o lumânare, dacă oamenii când ajung mari pot scrie și face ca poveștile să fie adevărate. Iată că sub ochii noștri cineva a scris un basm minunat. Și asta se datorează exclusiv Familiei Regale britanice, un edificiu de tradiție, un păstrător de sigilii și de demnități, cea care a trasat demult o linie lungă spre viitor. Iată că azi, prin intrarea unei actrițe de culoare în familia regală, se reinterpretează. Sparge cutumele. Se adaptează noului și aspirațiilor lumii. Cine nu dorește încă din pruncie să ducă o viață de prinț sau de actriță?
Poate și aici se ascunde miracolul audienței uriașe a unei nunți care nu a fost cu onorurile de stat. Prințul Harry, devenit pentru prima dată după 175 de ani Duce de Sussex, rămâne al șaselea pe linia de succesiune la tronul britanic. De aceea guvernul Majestății Sale nu i-a dat onorul decât în Parlament.
Povestea merge mai departe, pentru că a existat odată un Churchill care, pentru păstrarea tradiției și a valorilor regale britanice, a sacrificat tronul cosangvinului Mihai, verișor cu Regina Elisabeta a ll-a. Ne-a dat pe mâna rușilor, într-un egocentrism feroce. Sigur că maestrul Paul Johnson l-a mai spălat puțintel în biografia devenită memorabilă.
1,2 miliarde de lire sterline au intrat doar într-o săptămână în PIB-ul Regatului Unit. Cam cât produce exportul nostru de grâu într-un întreg an agricol bun.
Să investești 45 de milioane și să scoți 1,2 miliarde, doar pe baza unei relații de iubire dintre popor și Suveran, nu e un adevărat business de succes?
În ziua de 30 septembrie 2018 ne vom bucura și noi, românii, de o nuntă regală la Sinaia. Nicolae de Roumanie se căsătorește religios cu aleasa inimii – Alina Binder. Cuplul a trimis invitații în toată lumea. Vor fi prezenți invitați din treisprezece țări. Marea dilemă a momentului e dacă mama prințului Nicolae, Elena, va trece peste resentimente și va onora cum se cuvine momentul unic din viața fiului. Dar mătușa, Majestatea Sa Margareta, va fi prezentă la Biserica Sf. Ilie, situată nu departe de Castelul Peleș? Carol I a clădit o reședință trainică pentru familia sa și generațiile viitoare.
În momentele de bucurie, resentimentele și păcatele tinereții se iartă de către maturii creștini. Cei care cred în Dumnezeu știu că nimeni nu e fără de păcat. Iar judecata o dă El, nu familia sau rudele supărate pe un anumit ton zeflemitor sau pentru vreo (i)reverență juvenilă.
În cadrul unei taine duhovnicești, oamenii buni se împacă. Nu cerem deschiderea Palatului Peleș pentru tânărul (încă) renegat, deși ar avea dreptul sangvin măcar la o justă petrecere în castelul construit de un străbunic, mai iertător decât orice creștin ortodox, domnitor pe aceste meleaguri.
Suveranitatea e sinonimă înălțării.
Oamenii mici se închină îndeobște la Majestățile Lor pentru că se regăsesc în drumul spre eternitate prin ei. Dar ce ne facem când poporul blând și iertător își dă seama că legăturile sunt otrăvite de sentimentul urii?
Singur la altar, Nicolae va fi privit ca un erou. Întotdeauna cei simpli sunt de partea celui oropsit, ogârjit, cum spunem noi în
Banat.
