O dată, când preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Guvernului modificarea sistemului judiciar, că aşa vor poporul şi societatea deschisă GRECO, replicând că va trece la acţiune atunci când în interiorul sistemului judiciar se va găsi un consens, şi a doua oară ieri, când, întrebată de reporterii The Guardian de ce nu o susţine pe Laura Codruţa Kovesi pentru postul de procuror-şef al Parchetului European, i-a lăsat mască: „Ea trebuie să îşi rezolve problemele cu sistemul judiciar înainte de a-și asuma această misiune“.
Preşedintele tot o dă înainte cu teza inspirată din 10 august 2018, zi în care era preconizată o lovitură de stat, dejucată de Carmen Dan, atât de hulită astăzi, că politicienii vor să controleze sistemul judiciar, uitând că domnia sa a cerut Consiliului Suprem al Magistraturii, o instituţie de drept constituţional, să se implice în modificările legislative, părând că nu ştie că CSM e independent şi reprezintă pe toţi magistraţii.
Mie îmi place mereu să fac recurs la istorie.
Dacă a intrat cineva cu bocancii în independenţa Justiţiei au fost mai întâi sereiştii, prin celebrele protocoale şi oferirea de asistenţă de specialitate pentru urmărirea judecătorilor, iar a doua oară preşedintele Iohannis, când a cerut modificări de legi, în acord cu cererile Pădurii, nu ale magistraţilor.
Sigur că sistemul, după ce şi-a fabricat instituţii pe care nu le poate controla nimeni, şi-a fabricat şi o serie de asociaţii ale procurorilor şi judecătorilor, rămase, din păcate, nereprezentative. O serie de goarne de reţea, care au pus stăpânire pe Secţia de Procurori din CSM, sunt mai vocale doar pentru a da impresia că sunt multe.
Dacă te uiţi în foile lor de parcurs, vei vedea cât de învârtite şi de plimbate prin lume sunt personajele de tip Danileţ, de parcă actul de justiţie se realizează prin simpozioanele de la Stockholm sau Tallin, nu prin birourile lor de acasă, unde stă Codul Penal pe masă cum la ţăranii mei stau sfinţii.
Procurorii din solda Pădurii sunt oameni rezistenţi. Pe ei nu-i întreabă nimeni de ce nu au dosare finalizate, de ce sunt mai mult pe la workshop-uri decât pe terenurile unde se săvârşesc infracţiuni. De partea opusă sunt procurorii oneşti, pe care-i identifici uşor după simplitate şi programul de lucru de acasă, fără a fi mai cunoscuţi de poliţiştii de frontieră decât de judecători.
Aşa-i în viaţă. Unii muncesc fără să tragă o carte câştigătoare, iar alţii merg serviţi în viaţă, pentru că, mai demult sau mai recent, au dat şi ei cu subsemnatul, sub semnătura lor colcăind o lume a întunericului care-i ţine în gheare şi le indică ce să facă şi când să iasă la raport.
Viorica Dăncilă a ieşit magnific din cleştele obligativităţii jocului de rol într-un război care nu-i aparţine.
Sigur că oneştii din sistemul judiciar, acele fiinţe din tumultul de 4.000, urmărite şi pedepsite pentru că nu s-au închinat, ar putea zice că sunt părăsiţi şi lăsaţi din nou în ghearele ciclonului.
Viorica Dăncilă a spus cu subiect şi predicat că nu va desfiinţa Secţia de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ), instituţie care, alături de Inspecţia Judiciară, le stă ca osul de peşte în gât celor care mai speră că se reîntorc la paradeli şi la trimiteri în Beciurile Domneşti a celor nealiniaţi.
Dar pentru ca The Guardian să facă nu doar subiect de ziar, chiar o campanie, pentru fosta şefă a DNA, revocată din funcţie, pentru a fi răsplătită de noul Komintern cu o funcţie şi mai mare (lecţia sovietică e în vigoare şi acum: scapi de cineva avansându-l), e pentru că la început a existat o poveste.
Povestea Codruţei crescute în Pădure
Un bătrân lup de mare, care s-a predat cu de toate, ca o şaormă prea unsuroasă, fratelui cel mare, avea nevoie de un sistem de putere, în lipsa unuia politic. L-a sunat pe finul său, primar de Arad, şi l-a rugat să-i recomande un tip obedient şi servant. Aşa s-a născut Florian Coldea. La umbra sistemului a crescut-o pe micuţa baschetbalistă Codruţa. I-a dat să pape mai întâi cu suzeta porţii mici, pe care le-a denumit anticorupţie. Apoi bucăţi mai mari, ca peste puţin timp să-i ofere hălci din duşman, la tavă, în aspic înstelat. Pentru că atunci când a venit în Bucureşti nu avea dinţii pregătiţi, băieţii din Pădure i-au dat celei poreclite Lulu colţi de granit, să poată devora prăzile. Mică fiind, la început nu ştia cum să găsească duşmanul. Nu-i nimic, a venit Pădurea şi acoperiţii lui Coldea au servit-o cu ketchup şi muştar să-i nu-i fie prea greu micuţei la stomac. A crescut mare ca voinicul din poveste pentru că a avut în jurul ei procurori fără scrupule şi agenţi ai serviciilor secrete. I s-a îngroşat şi vocea. Nu din prea mult tutun sau Chivas, ci din prea plină personalitate. Când era în stratosferă nu mai mânca micuţele victime singură. Avea o armată de paraditori, de gealaţi ai sistemului, care mestecau duşmani pentru ea. Aşa a ajuns mare. Şi când să fie încoronată ca Zeiţă a puterii, hop, căderea cea aspră. Aşa, marele filosof, cu editură servită, a stigmatizat-o, pentru noi, cei neînchinaţi la Biserica autocefală a Securităţii, cu celebrul Slujirea pură.
Pentru că sistemul de la noi e internaţionalist, la fel ca bunicul kominternist, tot cu Internaţionala în gură, precum şarpele cu victima-n dinţi, a plasat-o pe Codru (ce tautologie cu Pădurea născătoare şi făcătoare de minuni) direct sub pulpele tremurânde ale lui Merkel şi ale însiropatului cu zeamă de ploşniţă, poreclit Sciaticul.
A avansat în carieră asemenea unui general din zilele noastre. Fără operă, ar fi ajuns şi mareşal. Dar pe timp de pace nu se putea. Aşa că i s-a oferit un post într-o clădire fără suflete, numai să aibă şi ea un scaun unde să-şi odihnească bătrânele cioante. Acum e deja la senectute. Uită că mai are niţcaiva dosare în care trebuie să dea răspunsuri în calitate de inculpat.
Apropo, cei de la The Guardian nu cred că sunt civili. Jurnaliştii de modă veche ne-ar fi sunat şi pe noi să le povestim despre cât de coruptă e însăşi Zeiţa Anticorupţiei. În lumea noastră se ştie că şi tribunele occidentale nu luptă pe inima goală. Pădurea a îndestulat şi conturile The Guardian. Aşa se zice pe la colţuri.
Mai sunt unii naivi, pe care eu i-am poreclit idioţi utili, care mai cred că Laura Codruţa Kovesi ar fi un subiect de presă. Eh, nu. E doar un topic din agenda ascunsă a celor care din anticorupţie şi-au făcut meniu zilnic.
Revenind la Viorica Dăncilă, răspunsurile ei sunt perfecte. Mai întâi aşteaptă consensul între magistraţi pentru armonizarea legilor Justiţiei şi doar apoi trasul în foi de Parlament sau în ordonanţe de Guvern. În al doilea rând, hai să aşteptăm, alături de premier, judecata dreaptă a celei acuzate de zeci de abuzuri în serviciu. Până la pronunţare, trebuia să-i acordăm micuţei, devenită hăndrăloaică pentru corupţi, prezumţia de nevinovăţie.
Poate într-o zi aflăm şi noi că n-a fost decât chilotul tetra peste care s-au tras izmenele regimentului. Dar până atunci să-i dăm şi Vioricăi Dăncilă răgazul să nu se mai preocupe de legile gata făcute şi să-şi vadă de lupta pentru cetăţeni. De lupta contra corupţiei se ocupă societatea în civil şi mirenii lui Soros. Magistraţii liberi cu tăierea împrejur a asociaţiilor obediente Fratelui cel Mare şi mai puţin juridico-genezei sistemului juridic naţional.
Din internaţionalism s-au clădit cariere, dar niciodată opere.
