11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiVine valul 5! Suntem mai bine pregătiți?

Vine valul 5! Suntem mai bine pregătiți?

Toți experții spun răspicat faptul că va exista un val 5 al pandemiei de coronavirus. În unele țări, a și ajuns deja. Există un decalaj al transmiterii, iar România se va afla față în față cu acest al cincilea val la mijlocul lunii ianuarie.

Virusul a suferit o nouă mutație. Oamenii de știință au numit această nouă formă a virusului Omicron. Dar, dincolo de faptul că i-au dat un nume, deocamdată nu se pot trage concluzii privind agresivitatea acestei noi manifestări. Singurul lucru știut este că se propagă cu o repeziciune mai mare decât variantele anterioare și că organismul vaccinat rezistă mai bine acestui virus!. Deocamdată, nu se știe cât de grav îi va îmbolnăvi pe cei care se infectează.

Să ne aducem aminte de primele valuri

Mai țineți minte problema testelor? A fost o mare problemă faptul că România nu a avut capacitatea materială pentru a face suficiente teste pe zi. Spitalele, mai mari sau mai mici, nu au avut suficiente echipamente. Unitățile medicale nu au avut echipamente pentru medici și pentru personalul sanitar aflat în prima linie a războiului cu pandemia. Nu au avut măști, mănuși, combinezoane de protecție sau substanțe biocide.

Dotarea spitalelor a lăsat de dorit. Era nevoie de mii de echipamente de protecție pentru medici și asistente, așa cum era nevoie de paturi pregătite pentru secțiile de terapie intensivă. Era  nevoie de ventilatoare și paturi în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă pentru a-i salva pe cei cărora pneumonia declanșată de COVID-19 le duce plămânii în stare de nefuncționare. Este adevărat, pandemia ne-a luat prin surprindere, dar a fost o greșeală gravă faptul că sistemul medical nu era deloc pregătit pentru un astfel de dezastru.

Atunci când s-a pus problema faptului că testele nu sunt suficiente nimeni nu a vorbit însă despre o politică a autorităților. În opinia mea, nici acum nu se fac suficiente teste, iar singura explicație pe care o pot găsi este aceea că un număr mare deteste va duce la identificarea foarte multor pacienți asimptomatici. Chiar dacă nu suferă fizic, aceștia trebuie izolați. Acest lucru înseamnă concediu medical, iar un număr prea mare de concedii medicale nu poate fi suportat de CNAS.

Valurile succesive ale pandemiei de până acum ne-au arătat limpede că nu am fost pregătiți. Probabil justiția va decide dacă achizițiile de materiale au fost legale. Tot probabil, cineva va răspunde pentru izolete sau pentru proasta gestiune a spitalelor modulare. Ca și pentru promisiunea neîndeplinită de suplimentare serioasă a paturilor din secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă.

Nu pot să trec peste faptul că mobilizarea sistemului de sănătate pentru a face față pandemiei a însemnat și scăderea atenției acordate pentru pacienții cronici. Scandaluri ca cel de la Spitalul Colentina sau cel de la Spitalul Foișor au fost doar vârfuri ale unei situații extrem de grave.

Un raport al Comisiei Europene privind sistemul de sănătate din România în anul 2020 arată următoarele: „În România, ca în multe alte ţări ale Uniunii Europene, numărul real al deceselor asociate COVID-19 poate fi mai mare decât numărul deceselor raportate, din cauza testării limitate, dar şi din cauza dificultăţilor legate de stabilirea cauzei decesului în perioada de debut al pandemiei. Numărul deceselor cauzate de COVID 19 nu include decesele posibil indirecte – de exemplu cele care provin de pe urma accesului redus la servicii medicale pentru pacienții non-COVID şi cele în rândul persoanelor care nu au beneficiat de tratament de specialitate din cauză că s-au temut că vor contracta virusul”.

Cum suntem azi?

La capitolul experiență, stăm foarte bine, pentru că am trecut prin toate. Din păcate, nu pot în acest moment să constat că suntem mai pregătiți din punct de vedere al sistemului medical. Este foarte adevărat, avem echipamente de protecție, avem măști, o parte a populației (prea mică!) este vaccinată.

Avem, de asemenea, în fruntea Ministerului Sănătății un profesionist. Dar din punct de vedere profesional, gestiunea urgenței se împarte între instituțiile conduse de doi medici, ambii profesioniști redutabili: prof. dr. Alexandru Rafila și dr. Raed Arafat. Există o acută nevoie ca cei doi să lucreze împreună și să așeze sistemul de sănătate într-o schemă profesionistă care să funcționeze eficient pe ambele paliere: cel al pacienților COVID-19 și cel al pacienților non-COVID. Și sunt sigur că cei doi vor găsi înțelepciunea să lucreze în cea mai bună variantă pentru pacienții români.

Dar sistemul de sănătate românesc este suferind de foarte mulți ani, pandemia i-a făcut doar o radiografie necruțătoare. Au ieșit la iveală superficialitatea și feudalismul sistemului, iar singurul răspuns coerent a fost eroismul celor în halate albe. Trebuie să ieșim din această paradigmă a soluției de ultim moment și să nu mai fim în situația de a răspunde în funcție de „voința” virusului, ci din perspectiva unui sistem de sănătate performant.

În egală măsură, avem mari așteptări de la guvern. Pandemia ne-a arătat slăbiciunile statului. Un stat aflat departe de cetățeni și subordonat doar intereselor politice. Este un bun prilej acum să coroborăm pregătirea sistemului de sănătate cu reformarea sa reală. Iar acest lucru înseamnă  eliminarea oricărei realități de tip feudal. Și nu numai din sistemul de sănătate!…

Avem și noi, cetățenii, răspunderea noastră în bătălia cu pandemia

Oricine ar încerca să sugereze că doar statul trebuie să aibă grijă de cetățeni se înșală! Vrem sau nu vrem, va trebui să conviețuim încă o vreme cu acest virus și va trebui să purtăm mască, să ne spălăm pe mâini, să evităm aglomerațiile. Acum, în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, avem tendința să lăsăm garda jos. Este o greșeală! Mai bine sănătos acasă, în fața televizorului sau citind o carte, decât în spital pentru că am vrut neapărat să vizităm târgul de Crăciun.

Și revin cu obstinație la nevoia de vaccinare. Nu-i mai credeți pe cei care, fără nicio pregătire medicală, uneori fără niciun fel de studii superioare, agită apele descurajând vaccinarea. Vaccinul, indiferent de producătorul său sau de tehnologia folosită, este singurul scut în fața unui dezastru de proporții uriașe. Da, vaccinații pot lua virusul, dar nu mai fac forme grave. Uitați-vă la statisticile privind decesele: 90 la sută din cei care pierd bătălia cu virusul nu s-au vaccinat. Pot înțelege ezitările și întrebările unor oameni care au rezerve în privința vaccinării (campania de comunicare a guvernului este foarte slabă!), dar condamn cu fermitate știrile false și aberațiile lansate de semidocți despre pericolul vaccinării! Vaccinul nu înseamnă că Bill Gates ne implantează cipuri, ci înseamnă că suntem conștienți de riscul asupra sănătății al acestei pandemii și înțelegem că trebuie să folosim toate mijloacele pentru a ne proteja sănătatea. Atât pe a noastră, cât și pe a celor dragi nouă!…

În fața valului 5 trebuie să fim inteligenți! Vă doresc tuturor multă sănătate și vă urez sărbători liniștite și frumoase!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

În premieră, Ucraina lovește Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune

Kievul a declarat că a lovit un arsenal rusesc în apropierea orașului Karachev din regiunea Bryansk, la peste 110 km (70 mile) de Ucraina Ministerul...

România, cea mai ridicată inflație din UE pentru a opta lună consecutiv

Banca Națională a României a revizuit în creștere prognoza inflației pentru finalul anului 2024 la 4,9%, față de 4% anterior BNR a estimat că inflația...

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă