Cum era de aşteptat, presa din România nu a remarcat decât declaraţia sa potrivit căreia “pentru maghiari Centenarul Marii Uniri nu reprezintă «un moment festiv»”. Sau că secuii au existat înainte de România modernă. Deloc nu a fost comentată viziunea sa europeană, anunţul că viitorul Europei este al iliberalismului.
Dar, înainte de a explica ce înseamnă iliberalism, să ne reîntoarcem la Tuşnad, acolo unde s-au ţinut discursuri şi s-a respirat aer de munte, fără ca autorităţile române să perturbe adunarea, spre cinstea lor.
Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, ne-a îndemnat ca atunci când sărbătorim Centenarul să recitim Declaraţia de la Alba Iulia, el adăugând că acest document garanta dreptul la autonomie al maghiarilor din Transilvania, promisiune care nu a fost respectată. “Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”, se enunţa în Declaraţia de Unire. Are dreptate el sau au dreptate românii care susţin că maghiarii au suficiente drepturi?
Născut şi crescut într-un burg austro-ungar, nu pot fi decât subiectiv. Ahány nyelven beszélsz, annyi ember vagy. (Câte limbi vorbeşti, atâţia oameni eşti – n.a.) Eu cred că mai multă autonomie înseamnă mai multă democraţie, dar când gândeşti ideologic vezi gri-ceţos prin numere de înmatriculare cu obscenităţi.
Iar în ceea ce priveşte asumpţia că secuii au existat înaintea României moderne, nimeni nu poate nega evidenţa. Statul naţional român s-a format după mijlocul secolului al XIX-lea, pe când secuii au fost aproape o mie de ani honvezii împărăţiei.
Dar să ne întoarcem la ceea ce presa internaţională anunţă drept o atitudine vizionară a premierului conservator al Ungariei.
Vikor Orban a anunţat vineri că votul pentru Parlamentul European din 2019 este decisiv pentru viitorul Europei. El a spus că „elita” politică occidentală şi cea a UE nu au reușit să protejeze blocul continental de imigrația musulmană și a venit timpul să plece. „Elita europeană este vizibil nervoasă”, a spus Orban sutelor de susținători în aplauze, comentează o depeşă Reuters.
„Scopul lor (al establishment-ului – n.a.) este de a transforma Europa, de a ne arunca într-o epocă postcreștină și într-o eră în care națiunile dispar – acest proces ar putea fi subminat în alegerile europene. Și este în interesul nostru elementar să oprim această transformare.”
Democraţia liberală a lucrat nedemocratic în Europa de Est
Orban a declarat că votul parlamentar european trebuie să demonstreze că există o alternativă la democrația liberală, despre care a spus că a lucrat în moduri nedemocratice în Europa de Vest, fiind intolerantă la opiniile alternative.
„Democrația creștină nu este liberală… Este iliberală, dacă doriți”, a spus Orban.
Dar ce este o democraţie iliberală?
Un concept pe care Viktor Orban şi l-a asumat în urmă cu patru ani, tot la Tuşnad.
Sunt mulţi analişti care încearcă să explice ruptura care se petrece sub ochii noştri între “Vechea Europă” şi “Noua Europă”. Între Europa catedralelor şi Europa imigranţilor. Între polarizarea puterii pe flancul Franţa-Germania şi lăsarea MittelEuropa mai la periferie. Europa celor două viteze a enervat reprezentanţii ţărilor Grupului de la Vişegrad, din care România nu face parte.
Democraţia iliberală este o democraţie neîmplinită, în care cetăţenii sunt sufocaţi de principiile dictatului celui mai puternic.
Pentru a fi corecţi cu datele istorice, trebuie să precizăm că termenul de democrație iliberală a fost folosit de Fareed Zakaria într-un articol citat în 1997 în revista “Foreign Affairs”.
Potrivit lui Zakaria, democrațiile iliberale cresc în întreaga lume și limitează din ce în ce mai mult libertățile oamenilor pe care îi reprezintă. Zakaria subliniază că în Occident democrația electorală și libertățile civile (de vorbire, religie etc.) merg mână în mână. Dar, în jurul lumii, cele două concepte se despart. El susținea că democrația fără liberalism constituțional generează regimuri centralizate, eroziunea libertății, concurența etnică, conflictele și războiul.
Definiția lui Zakaria a fost promovată de premierul ungar Viktor Orban în 2014, care a construit strategia politică a partidului său, FIDESZ, pe baza acestui concept. El a susținut, înainte de cel de-al doilea mandat al său de premier, că scopul partidului a fost acela de a crea un stat iliberal, un stat non-liberal care nu respinge principiile fundamentale ale liberalismului, cum ar fi libertatea individului, dar include ca program de ţară o abordare națională diferită, specială, faţă de Europa patriilor lui De Gaulle.
Globaliştii se tem că Viktor Orban se îndreaptă spre un autoritarism marca Putin.
Ce nu înţelege vechea Europă?
Popoarele din Europa de Est încă nu şi-au regăsit identitatea pentru a avea ce să deşerte în Europa naţiunilor. Scriitorii, cum ar fi Steven Levitsky și Lucan Way, resping conceptul de democrație iliberală, spunând că termenul „democrație iliberală” este inadecvat pentru unele dintre aceste state, deoarece aceste regimuri sunt, în centrul lor, democrații care au mers prost. Astfel, Levitsky și Way au creat un nou termen pentru a elimina conotația pozitivă a democrației din aceste state și pentru a le distinge de democrațiile defectuoase sau în curs de dezvoltare: autoritarism competitiv.
Falia dintre dezbateri şi argumente este întreţinută ca Groapa Marianelor de mituri şi antropologii.
O democraţie iliberală cum o vrea Viktor Orban este acea democraţie în care guvernelor din estul Europei să nu li se mai traseze fişe de parcurs de la Bruxelles, să li se ceară cote de imigranţi, ci să li se permită să atingă cât mai rapid standardul occidental, dar prin conservarea identităţii naţionale.
Poate că Viktor Orban nu le spune conţopiştilor de la Bruxelles mai pe şleau: sunteţi vinovaţi că ne-aţi lăsat pradă comunismului, când voi, tineri fiind, mărşăluiaţi pe străzile Parisului cu pumnul stâng ridicat şi cu cărticica de învăţături a lui Mao, părinţii noştri înfundau puşcăriile pentru idealul de libertate.
