Indiferent de apelul la calm și la rațiune al oricui către oricine, este limpede că trăim vremuri extrem de încordate. Parcă nimic nu mai este sigur, parcă nimic nu mai poate fi stabilit dinainte. Ordinea sau predictibilitatea au devenit tot mai mult niște concepte teoretice, iar spaimele și neliniștea au înlocuit sentimentul de bine.
Este foarte adevărat că fenomenele care altădată ne păreau extrem de îndepărtate sunt astăzi parte integrantă a vieții noastre. Pandemia de COVID-19 a fost un chinuitor exercițiu de supraviețuire care a lovit din plin echilibrul – sau tendința de echilibru – din societate. Efectele pandemiei nu au dispărut, și nici chiar pandemia nu a dispărut din viața noastră. Dar dacă acum am învățat să o gestionăm, traumele ultimilor doi ani nu se șterg cu una cu două.
Pandemia a fost o piatră de încercare pentru omenire. Iar pentru noi, europenii și, mai exact, pentru această parte a Europei în care ne găsim și noi, a urmat războiul din Ucraina. Un război care, iată, nu dă niciun semn de încetare. Ostilitățile nu se opresc, iar viața de tip european spre care tindeam până de curând nu mai este aceeași.
Consecințele războiului se regăsesc flagrant în ceea ce specialiștii numesc „criză”. O criză pe care toate lumea o percepe aparent doar din perspectiva ei economic. Prețul la energie a urcat incredibil, inflația este tot mai acută, o decompensare generală a cuprins omenirea. Iar peste toate planează o teribilă și înfricoșătoare perspectivă – aceea a unui dezastru nuclear.
Toate aceste lucruri au o consecință despre care se vorbește mai puțin, și anume consecința emoțională. Spectrul încetării existenței nu este o glumă și nu poate fi minimizat. Acest spectru apasă asupra existenței fiecăruia chiar dacă puțini dintre noi îl conștientizează cu adevărat sau îl rostesc. Macină încet, dar sigur, viața interioară a ființei și stinge acele lumini care ne motivau să mergem înainte. Optimismul și speranța își pierd din acuitate, dorința de a supraviețui devine simplă și prioritară.
Riscul degradării ființei este cel mai periculos lucru care ni se poate întâmpla.
Reacția omului în fața sărăciei, a foametei, a războiului presupune nu doar o bătălie pentru supraviețuire, ci și renunțarea la tot ceea ce omul a făcut să fie înălțător. Înseamnă renunțarea la cultură în favoarea unei pâini, renunțarea la contemplare în favoarea acțiunii imediate, dar și renunțarea la reflecție în favoarea acțiunii imediate.
Ce mai contează o carte când frigiderul este gol? Cum să te mai duci la un concert când familia ta este în dificultate? Când proiecția viitorului pe care o făcuseși cu doar 3-4 ani în urmă se dovedește a fi invalidă? Sunt întrebări retorice poate, dar a căror validitate nu poate fi pusă la îndoială.
Nu demult, domnul președinte Klaus Iohannis a făcut o declarație de o surprinzătoare sinceritate: România este un stat eșuat! Nu voi comenta despre acest subiect, însă voi spune că unul dintre motivele dezechilibrului emoțional profund din sânul societății românești este rezultatul muncii de foarte slabă calitate a celor pe care i-am ales să ne conducă. Indiferent de partid.
Națiunile sunt puternice pentru că statele sunt construcții valide, active, inteligente și orientate spre bunăstarea popoarelor. Așa cum am mai scris, nu o dată, faptul că avem sentimentul că nimeni nu are de fapt grijă de noi nu face decât să întărească starea de neputință în fața a tot ceea ce ni se întâmplă.
Drumul acesta spre neant al omenirii poate fi oprit! Chiar dacă avem conducători slabi, chiar dacă provocările sunt uriașe, păstrarea condiției noastre de ființă umană spirituală și inteligentă depinde de noi înșine.
Titlul acestui articol poate vă face să zâmbiți sau să încercați o paralelă cu felul în care au folosit comuniștii cuvântul vigilență. Dar nu este deloc așa! Chiar dacă au fost cândva folosite în contexte nepotrivite sau ticăloase, cuvintele nu își pierd sensul. Iar sensul cuvântului vigilență este acela de atenție la ce se întâmplă, atenție la ce se poate întâmpla. Nu este, în realitate, nimic pierdut!
Forța interioară presupune adevăr și asumare!
Stă în puterea noastră să fim puternici! Stă în puterea noastră să fim buni, pozitivi, să avem grijă de noi și de cei din jurul nostru! Putem fi de acord că statul nu ne ajută, dimpotrivă, ne disprețuiește și ne folosește. De asemenea, putem fi de acord că pandemia ne-a marcat puternic, războiul este îngrozitor, criza economică ne afectează pe fiecare. Și, dacă totul este privit așa, în notă negativă, noi ce facem?
Oricât ați încerca să mă contraziceți, eu cred că vremurile grele clădesc caractere puternice. Dacă avem grijă să nu abdicăm de la tot ceea ce ne definește ca oameni, dacă vom prețui educația adevărată, dacă vom respecta adevărul și dacă vom fi suficient de inteligenți să gestionăm fiecare problemă pentru a-i da o soluție, nu ne vom aliena. Bunurile noastre cele mai prețioase sunt omenia și bunul-simț. Dacă nu le vom ceda, dacă nu vom permite nimănui să ne decadă din condiția de om, nu vom pierde bătălia cu aceste timpuri perfide!
Cred că prima și cea mai necesară condiție a supraviețuirii noastre ca ființe dotate cu rațiune și sentimente este capacitatea de a-i înțelege pe cei din jurul nostru. Capacitatea de a lăsa de la noi și de a nu acționa în virtutea vreunui orgoliu. Capacitatea de a întinde o mână și nu de a o retrage în mare viteză. Poate unii dintre dumneavoastră vor considera că este suficient să nu fie răi. Nu sunt de acord cu această abordare, dar trebuie să admit faptul că acesta este primul pas spre bine. Renunțarea la rău – fie că este doar un gând – este urmată de apropierea de acțiune în numele binelui. Acel bine comun care ne face să funcționăm în echilibru și armonie. Putem face acești pași fără probleme. Am dovedit, de-a lungul istoriei, că nu suntem ultimii oameni. Mai mult, în fiecare zi avem printre noi exemple și modele – de la oameni de știință la mari sportivi – care ne dau motive întemeiate de optimism.
Închei aceste rânduri dorindu-vă tuturor multă sănătate și multă, foarte multă capacitate pentru a face bine! Încercați, este o chestiune de atitudine și nu este deloc greu. Ține de voința fiecăruia dintre dumneavoastră!
