Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale.
După demisia premierului conservator, Scoția trece printr-un taifun, iar “geamăna” – Noua Caledonie, printr-un uriaș val de proteste ale indigenilor împotriva puterii coloniale a Franței. Emmanuel Macron a bătut drumul până în îndepărtata insula, cu o suprafață egală Banatului, cu o populație mai redusă, pentru a calma spiritele încinse.
Când generalul roman Iulius Agricola a cucerit teritoriul de nord al populației celtice, în primul secol D.H., oștenii săi i-au zis Caledonia, un nume latin de fată. Nu se știe cum și-au spus caledonienii după colonizarea romană, deși etimologii susțin că baza lingvistică ar fi un cuvânt breton folosit pentru „dur, stâncos”. Anyway, cum ar spune celtul de modă nouă, fostul Highland este actuala Scoție.
La nici o lună de la demisia premierului scoțian Humza Yousaf, pe motiv că nu s-a înțeles cu verzii privind agenda transgender și obiectivele măsurilor împotriva schimbărilor climatice, iată că Noua Caledonie se confruntă cu protestele masive ale indigenilor kurak, amenințați cu restrângerea drepturilor la autodeterminare. Protestele au fost declanșate de votul Adunării Naționale Franceze la legea electorală, care ar permite tuturor cetățenilor din Noua Caledonie – cu rezidență de peste 10 ani – să aibă drept de vot. Până de curând, prin Acordul de la Nouméa, aveau dreptul de a alege și a fi aleși doar cei care s-au stabilit în arhipelag înainte de 1998 — dată la care guvernul francez a lansat un proces de autodeterminare în Noua Caledonie. Înțelegerea ar urma să expire în 2028. Se strânge lațul! din cauza temerilor administrației franceze că va pierde un nou stat din aria sa de influență.
La rândul lor, indigenii kunak se tem că vor fi izolați și reprimați de puterea colonială. Fricile se întâlnesc la răscruce și fac explozie la un simplu fitil.
Așa cum ne-am dat seama în timpul pandemiei, progresiștii folosesc emoțiile în luptele pentru putere.
În Noua Caledonie, băștinașii au forțat trei referendumuri, toate necâștigătoare. Administrația franceză, extrem de autoritară, nu lasă loc de autodeterminarea promisă. Sigur, mestecătorii de lozinci vor zice că iar și-a băgat Putin nasul și în arhipelag.
Mișcarea kunak și Partidul Național Scoțian al premierului demisionar Yousaf (pakistanez de origine) au în comun lupta pentru independență.
Sferele de influență ale lumii se pliază pe tendințele hegemonice ale noilor imperii de la răsărit și încearcă să iasă din magnetismul occidental.
Colonizații s-au săturat de coloniști? Vedeți soarta Americii după Războiul de Independență și veți înțelege că vechile tactici de înrobire nu mai țin.
Anul 2024 este cel mai fierbinte an electoral. În mai mult de jumătate dintre statele lumii, se organizează alegeri parlamentare și prezidențiale. Se spune că Moscova și Beijingul și-au băgat adânc cozile de topor în organismele politice suveraniste! Astfel de acuzații au mai fost formulate în timpul campaniei prezidențiale a lui Donald Trump, din anul 2016. Nicio comisie nu a validat teza, rămasă în conștiința publicului american. Planeta este supusă unui rug aprins, din cauza mânuitorilor focului Noii Ordini Mondiale. Hegemonul de peste Ocean nu poate accepta înlocuirea sa în supremația lumii.
În ultimii trei ani, Franța a pierdut controlul în Africa de Vest. Cinci lovituri de stat succesive au schimbat puterile obediente Parisului. Autoritatea colonială a fost zdruncinată din toți țâțânii. Căderea de la putere a președintelui nigerian Mohamed Bazoum, din iulie anul trecut, a urmat loviturilor de stat succesive din Mali (august 2020), Ciad (aprilie 2021), Burkina Faso (septembrie 2022) și Gabon, în septembrie, anul trecut.
După ce a pierdut cinci state africane, Emmanuel Macron nu-și poate permite să mai piardă o obediență. De aceea a urcat în avioane cel puțin două divizii de jandarmi pentru a restabili ordinea constituțională în Noua Caledonie.
“Forțele de securitate franceze vor rămâne în Noua Caledonie atâta timp cât va fi necesar,” a spus Emmanuel Macron, după sosirea sa pe insula stat din Oceanul Pacific. Luptele de stradă au dus la moartea a șase localnici și zeci de răniți. Străinii au fost evacuați de urgență pe calea aerului. Printre aceștia erau și trei români.
Situația nu se va calma, susțin sursele locale, decât dacă cele două camere ale Parlamentului francez revin la decizia din Acordul de la Nouméa – privind dreptul de vot doar a celor care erau pe insulă în anul semnării acestuia: 1998.
Decizia de a convoca o astfel de sesiune aparține unui singur om: Macron.
Falia dintre colonizați și coloniști e din ce în ce mai mare. Când a ajuns la putere, Emmanuel Macron a promis fostelor colonii că le va da deplina autonomie de decizie. Nu s-a ținut de cuvânt. Dimpotrivă, a trimis și mai multe trupe militare. Chinezii s-au imersionat adânc în companiile de exploatare a resurselor, iar rușii înarmează forțele paramilitare, prin intermediul diviziilor Wagner.
Suntem în plin război nedeclarat al împărțirilor sferelor de influență ale lumii!
Prin imbecila susținere a Ucrainei, în fond un teritoriu aparținând Mamei Rusia, Occidentul a deschis calea frăției fără limite între China și Rusia.
Dacă filosoful francez André Malraux s-a întrebat demiurgic dacă secolul XXI va fi unul religios sau nu, teluric se simte cum plutește în aer noul imperiu răsăritean, cu puteri autocratice, dar mai maleabile la libertățile fundamentale.
Neocolonialismul occidental e mult mai segregaționist prin politicile corectitudinii politice decât Orientul roșu, prezentat mai mult ca o sperietoare.
Nimic nu va mai fi ca-n trecut. Occidentul și-a propus schimbarea paradigmei lumii și și-a prins degetele în propria ghilotină.
Atât s-a putut, vorba nevricosului român nebăgat în seamă.
VOCILE LUMII
Poate cea mai reușită operă a lui Ioan T. Morar este “Cartea de la capătul pământului – Noua Caledonie la un pas de Paradis.” Printr-o lectură superficială, cititorul de vacanță ar putea înțelege că e un manifest globalist, autorul bea Coca & Cola și Perrier la capătul lumii, dar nu este decât o nostalgică epopee a pierderii tradițiilor și obiceiurilor într-o lume interconectată cu modernitatea.
