3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiVasilică Danileț - noul Vasile Roaită?

Vasilică Danileț – noul Vasile Roaită?

Scrisoarea celor 30 de președinți și vicepreședinți de tribunale adresată Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cere imperativ să restabilească de urgență cadrul în care judecătorii se pot manifesta, făcând referire la acțiunile de protest și suspen­dare a activității din ultima ­perioadă.
România are un for reprezentativ al magistraților cu rol constituțional. O putere respectată de către alte autorități. Acesteia i se cer avize, puncte de vedere la normele juridice, acțiuni formale stabilite de legi. În alte state magistrații nu au un nivel de asemenea relevanță.

În Olanda, Regina numește membrii Consiliului Magistraților. Recent, Parlamentul European a ales pe criterii politice noul procuror-șef european. Doar la noi justiția e extrem de politizată. Oare de ce s-a lăsat această putere în stat încălecată?

Sistemul judiciar se află în criză de încredere din cel puțin trei puncte de vedere:

În primul rând, datorită folosirii sale de către alte puteri, nu întotdeauna constituționale. Și aici nu mă refer doar la protocoalele cu SRI. În al doilea rând pentru că magistrații de bună condiție și reputație profesională nu s-au delimitat de paraditori, de cei care voiau să-și ardă justițiabilii ca pe șoareci. Iar în al treilea rând, dar nu ultimul, pentru că nu s-au implicat, decât prin reprezentanți, în modificările legilor justiției. Nu au ieșit în agoră. Au preferat să comunice doar prin sentințe. NU toate victimele au complexul Stockholm.

Mă gândesc cum suportă magistrații corecți, loiali legilor și cu o înaltă postură profesională hărțuielile repetate. Mă gândesc că poate de mult ori reprezentanții lor nu au avut prestigiul și condiția socială a acelor voci recognoscibile și înzestrate cu puterea argumentului. Nu mă gândesc doar la Andreea Ciucă, la Dana Gîrbovan, cele mai vocale prezențe în spațiul public, cât mai mult la contrastul cu Vasilică Danileț, un humanoid care a reușit să se autodetoneze prin propria prezență compulsiv-obsesivă față de condiția veșnicului tânăr luptător pentru total alte cauze decât ale profesiei.
Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic, spun legile de organizare ale profesiei.

De o vreme, precum celulele bolșevice din alte vremuri, parazitează una dintre cele mai importante profesii din societate, singura înzestrată cu balanță pentru echilibrarea dezechilibrelor. Dar unii continuă lupta. Fie pe scări, fie în lift, fie pe la Bruxelles, de parcă înalta poartă l poate rezolva problemele.
Vasilică Danileț a fost un absolvent de drept înzestrat cu mult noroc. După ce a prins un post de judecător la o instanță de orășel, a ajuns rapid la Cluj-Napoca, un mare oraș. Când nu împlinise 30 de ani a fost chemat la București pentru a fi consilierul ministrului Justiției Monica Macovei. În birourile fostei procuroare – care în regim democratic a anchetat și trimis la Jilava protestatarii din Piața Universității din timpul odioasei mineriade din 13-15 iunie 1990 – i s-a nășit steaua norocoasă. Nu știm dacă intrarea în arhivele SIPA sau momentul în care și-a dat în judecată părinții pentru micșorarea ajutorului social i-au desfigurat trăirile și i-au proiectat cariera mirobolantă, plină de succes.

A fost alesul magistraților în Consiliul Superior al Magistraților. Timp de șase ani a avut mandat de reprezentare. Cum a putut pierde ­această poziție… numai el știe. Poate că agenda ascunsă sau legăturile primejdioase cu cei care i-au dat roba de cea mai bună stofă l-au recalibrat ca pe un agent al tensiunii.

Prin acțiunile sale Vasilică Danileț pare să semene lui Vasile Roaită. Acel erou al propagandei staliniste – care ar fi fost ucis de burghezi după ce a tras sirena de alarmă înainte de declanșarea Grevei de la Grivița – a fost coborât de pe soclul de erou pe motiv că nu fusese nici măcar grevist, dar era unul dintre informatorii pe care Siguranța îi infiltrase printre muncitorii de la Atelierele Grivița. Însuși comuniștii l-au dat la câini. Din motive strict de propagandă, PCR-ul i-a furat meritele lui Constantin Negrea, grevist care luptase cot la cot cu Dej pentru drepturile muncitorilor, și i le-a atribuit unei unelte a Siguranței, vechea ­Securitate.

Dacă realitatea se constituie prin lupta eroilor, istoria se luptă cu demitizarea. În multe rânduri vorbeam despre misiunile umane. Unele la vedere, altele cu agendă ascunsă. Tot misiuni fiind.

Din povestea de astăzi nu știm cine joacă rolul lui Constantin Negrea. Resursele sistemului sunt imense. Recent, liderul social-democraților români a recunoscut că ani de zile pe holurile instanțelor bântuiau nu fantomele trecutului, ci ofițeri ai SRI în impozanta lor prezență, cu rol de cerberi care nu lăsau pe nimeni să iasă din infernul protocoalelor și al listelor negre. Are Vasilică din epopeea prezentului vreo asemănare cu acel câine odios din mitologie?

Până la sfârșitul săptămânii trecute, nu răsărise niciun Hades care să se lupte cu Cerberul șef. Iată că au răsărit nu un Hades, ci 30. Să vedem în ce calitate noul Vasilică Roaită va fi primit cu delegațiunea sa de procurori și judecători la Frans Timmermans. Ca civil sau ca înregimentat?

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă