Aruncat în lupta electorală drept o torpilă, a ajuns, după o lună, o biată costiţă din varza de Bruxelles.
Fosta vedetă TV a fost, fără doar și poate, vocea cea mai proeminentă a alegerilor europarlamentare. Cu el cap de listă, PNL a reușit un scor istoric, iar cariera lui politică părea una fulminantă. Diferit faţă de Vasile Blaga, aflat la vârsta sinecurilor, Rareş Bogdan a considerat lupta pentru europarlamentare un pretext bun pentru intrarea în politica naţională, nu oricum, ci la vârf.
Ambiţios din fire, s-a visat pe scaunul Brătienilor. Puţinii lui prieteni ştiu că Rareş are ambiţii nemăsurate. De unde atâta energie? Un vulcan explodează şi apoi mocneşte sau se stinge.
Acum, când va avea bugete de deplasări şi mult timp la dispoziţie, va putea să-şi urmărească propria personalitate urcând pe Etna. Mai are un hop: alegerile prezidenţiale. După aceea va fi liber să joace şotronul indicat de Merkel.
Ceasul public i se va opri şi va avea timp de luxoasele sale excursii. De ieşirile pe insule în cele mai scumpe ţinute, de privit marea şi de contemplat sirenele.
Se credea viitorul președinte al PNL și chiar al țării. Și totuși, în mai puțin de o lună, Rareș Bogdan a rămas doar cu statutul de simplu membru de partid și, desigur, cu poziţia foarte bine remunerată, cea de europarlamentar.
Cum de Biroul Permanent al PNL a îndrăznit să nu-i acorde lui graţia funcţiei de preşedinte interimar al PNL Bucureşti?
Există cel puţin trei motive. Să le luăm pe rând:
Rareş Bogdan, obişnuit să primească pe WhatsApp subiectele aşa-ziselor anchete, a crezut că merge aşa şi-n politică. Să treacă servit la acţiune. Partidul nu e studio de televiziune, cum studioul, împotriva voinţei lui Cozmin Guşă, nu poate fi partid.
Greşeala majoră a new-entry-ului în politică este că şi-a sfidat colegii şi preşedintele partidului. Orice om de partid ştie că există o ierarhie, că formaţiunea politică împărtăşeşte o serie de valori şi se conduce pe baza unui statut.
Servit mai mereu de monştrii care au luptat să pună orice partid pe post de butonieră, a crezut că el poate face agenda politică, uitând sau făcându-se că uită de existenţa unui for statutar.
A lansat teme politice fără să se consulte cu nimeni. A venit uneori în contratimp cu agenda partidului. Şi-a lăsat în offside colegii de echipă, doar pentru că el se credea primus inter pares. A sărit etape întregi. Pofta de mărire l-a făcut să calce pe cadavre.
În ciuda voinţei atot-acaparatoare a monştrilor care devorează partide şi personalităţi, contrar impresiei că Partidul Naţional Liberal s-a predat la cheie sistemului, mai există în corpul social liberal factori imunitari care resping agenţii invadatori.
Da, nu e exagerat, mulţi liberali îl consideră un agent străin de cauza partidului. Un infiltrat. De către cine? E cunoscută prietenia sa cu omul care odată era consilierul lui Crin Antonescu.
Rareş Bogdan s-a înfrânt. Pentru că nu înţelege politica. Nu are stare să fie om de partid, supus ierarhiilor, şi om de echipă. Nu ştie să zidească. Cu dinamita s-au spart munţii, dar nu s-a construit nimic.
Altruismul îi lipseşte cu desăvârşire. Şi-a creat un cult, al cărui singur enoriaş era el. Statuile în viaţă şi le ridică doar dictatorii. Dar PNL n-a căzut încă în totalitate.
Al doilea motiv ar fi că jocul său de putere l-a speriat chiar şi pe Iohannis. E greu de crezut că Ludovic Orban şi-a permis să o pună pe Violeta Alexandru pe post de interim la PNL Bucureşti fără voia stăpânului de la Cotroceni. Există zvonuri că ar fi căzut pe înregistrări când cerea bani unui om de afaceri. E un simplu zvon. Dar, vorba românului, nu iese fum fără foc. Predispoziţia sa pentru bănet cu carul e binecunoscută. Nu e obişnuit cu bancnotele mici şi cu voiajele ieftine. Dimpotrivă.
Al treilea motiv e că nu poţi să joci şi acasă, şi în deplasare. În zadar a încercat să se convingă pe sine că poate duce cea mai grea filială din ţară a PNL şi sarcinile pentru Bruxelles. Nu încap în aceeaşi teacă cele două. Cum varza de Bruxelles nu poate fi servită cu gulaşul pe care l-a mâncat de atâtea ori, nerecunoscând niciodată legăturile sale cu etnia maghiară.
Construirea din temelii a unei filiale necesită timp, răbdare şi multă ascultare. Dintre toate acestea, Rareş Bogdan nu are pe niciuna. E prea grăbit şi nu are ştiinţa jocului. Jocul de partid e altul decât jocul de putere. Când eşti în vrie, n-ai timp să te apleci la cele lumeşti: cum ar fi învăţarea, comuniunea, împărtăşirea valorilor.
Chiar dacă acum e în spume, cum s-ar zice prin Ferentari, îi trece. N-are de ales. E greu şi pentru el să înţeleagă că e doar o piesă dintr-un mecanism. Viaţa bate studioul, cum studioul n-a bătut viaţa.
A fi pe ecran nu-i totuna cu a fi printre oameni. Aerul înălţimilor nu e pentru cei cu nasul pe sus. E pentru alpiniştii care ştiu cum trebuie să-ţi dozezi eforturile pentru a cuceri crestele montane.
Rareş Bogdan avea nevoie de un duş rece, altfel nu se trezea. Nu e el nici Alpha, nici Omega, ci doar o cheiţă de deşurubat palatele, utilă la un moment dat.
Lui Rareş Bogdan, Biroul Politic al PNL nu i-a adus o ofensă. L-a stropit un pic cu apă să se trezească.
Ţâfna cu care a atacat camarila preşedintelui de partid şi un anumit post de televiziune ne lămureşte că nu ştie să facă pasul înapoi, atât de des învăţat în armată, când soldatul este învăţat cum să-şi ia un punct de sprijin pentru asaltul final. Neştiind că pasul de front nu e pas de defilare, el crede că servitul mesei cu generalii la popotă îl scoate din starea de serv şi îl face direct mareşal.
Nu peneliştii, ci propriul ego îi provoacă sfârşitul politic neînceput încă. Dar ce-şi face omul cu mâna lui se cheamă lucru manual.
Acel haştag împreună din cearta lui cu lumea de duminică seara e ridicol. N-a avut niciodată empatie. Prietenii lui se pot număra pe degetele de la o mână. Cei despre care se presupune că ar fi membrii echipei sale nu sunt decât agenţi ai revoluţiei. Poate că bătrânul PNL nu vrea revoluţia cu orice preţ.
Rareş Bogdan e în mare suferinţă. O credem şi n-o împărtăşim. I s-a tăiat zborul – lui, care avea culoar predestinat. Ce ar mai fi vrut să fie şi preşedintele PNL, şi primar general, şi preşedinte de stat. Trei într-una. Pentru că vrea. Pentru că poate. Aşa se gândea.
Numai că duşul rece îl trezeşte şi-l pune la munca de rutină la Bruxelles,unde sunt mai greu de făcut jocurile de putere decât servitul barabulei belgiene coapte în cuptor.
