O adevărată lovitură a plasat cotidianul de business Ziarul Financiar întregii dezbateri economice – dominată de problemele încetinirii creșterii economice, adâncirii deficitelor comerciale și de cont curent și agravării crizei de forță de muncă și marcată, de la sfârșitul anului trecut, de controversele privind măsurile guvernului PSD-ALDE împotriva abuzurilor de monopol ale principalelor companii din energie, telecom și sistemul bancar.
O lovitură în plin, dar fără comentarii! Cine înțelege cum stau lucrurile înțelege, cine nu, nu! Bineînțeles, există și cei ce se fac că nu înțeleg! Pentru primele zece companii din România, ierarhizate după cifra de afaceri, este publicată ponderea costurilor lor cu forța de muncă în totalul cifrei lor de afaceri. Inutil să spunem că aproape toate (nouă din cele zece) sunt companii străine. Și că fiecare din ele stă pe poziție de monopol în domeniul său principal de activitate. Cele zece companii sunt următoarele (în paranteză este menționată naționalitatea acționariatului care deține controlul): Automobile Dacia (franceză); OMV Petrom (austriacă); Rompetrol Rafinare (kazahă); Kaufland România (germană); British American Tobacco Trading (britanică); Star Assembly (germană); Carrefour România (franceză); Lidl Discount (germană); Dedeman (română); Lukoil România (rusească).
Doar într-una din cele zece costurile cu salariile depășesc 10% din cifra de afaceri (și nu cu cine știe ce, ajungând la 11%), în toate celelalte costurile cu salariile fiind mult sub 10% din cifra de afaceri, în majoritatea cazurilor sub 5% și ajungând chiar și la 1%! Iată ce oferă, de fapt, România oamenilor de afaceri: salarii mici! Și iată de ce se află companiile străine în România! În principal, pentru a valorifica salariile mici din România sau, mai bine zis, pentru a beneficia de pe urma salariilor mici din România. Să fie clar. Cei zece nu sunt din activități-fanion ale automatizării și digitalizării, în care roboții înlocuiesc forța de muncă scăzând consistent cheltuielile cu salariile.
Este vorba, dimpotrivă, de activități în care forța de muncă atârnă greu la cântar (comerț, distribuții de carburanți), adică tocmai activități în care salariul mic joacă rolul crucial în reducerea costului total cu forța de muncă. Sunt activități în care, evident, un salariu unitar mare ar îngreuna sever talgerul costurilor cu forța de muncă și, în consecință, al celor totale. Sunt, de fapt, activități economice cu valoare adăugată scăzută, în care câștigurile nete provin din valorificarea mâinii de lucru ieftine, și nu din înzestrări tehnologice ridicate. Transnaționalele urmează o matrice precisă: profituri maxime cu cheltuieli minime. Cheltuielile mici cu salariile nu sunt un scop în sine. Sunt un mijloc. De aceea, este o așteptare deșartă ca o transnațională care intră într-o țară cu salarii mici să se înghesuie în activități, precum IT-ul, în care costul cu forța de muncă poate ajunge la 50-60% din totalul costurilor în ideea că salariul mic ar putea coborî serios factura! Nu că n-ar face-o, dar nu este un obiectiv central în cadrul strategiei lor de ansamblu.
La scara globală la care acționează, transnaționalele ies mult mai bine plasând activitățile cu valoare adăugată înaltă în țările cu salarii mari (în cele mai multe cazuri la ele acasă), pentru a-și rezerva localizarea activităților cu valoare adăugată slabă în țările cu salarii mici. Altfel spus, îndreaptă input-urile tehnologice în țările dezvoltate, pentru a înlocui acolo forța de muncă scumpă, și nu în țările periferice, coloniale, unde profiturile se fac din valorificarea forței de muncă ieftine. Ca atare, coloniile așteaptă degeaba investiții, pentru că acestea nu vin unde salariile sunt mici. N-au de ce!
Este motivul pentru care operațiunile transnaționalelor într-o colonie precum România sunt concentrate în activități cu valoare adăugată mică. Singurii din Top 10 care au o valoare adăugată mai acătării sunt producătorii auto. Dar este o producție în lohn, care prin natura ei nu modifică datele problemei de care vorbim, căci nu este decât o modalitate de a beneficia de salariile mici în activitățile corespunzătoare sau, cum s-ar spune, care se pretează. Pentru a perpetua schema, toate transnaționalele, dar absolut toate, impun o salarizare în rețeaua lor internațională de producție și comercializare care urmează strict configurația salarială din localizările lor și nu cumva standardele din propria organizare.
Invariabil, pentru aceleași funcții și aceleași munci depuse, salariile din subsidiarele din colonii sunt de 4-5 ori mai mici decât în subsidiarele din centrele coloniale, la absolut aceleași condiții de organizare și productivitate. În acest fel, matricea, noi îi spunem colonială, a exploatării salariilor mici din colonii este nealterată, putând fi aplicată mereu și mereu. Întru perpetuarea colonialismului însuși!
Pentru a dimensiona cât de cât cam ce înseamnă derizoriul cheltuielilor cu salariile în ansamblul cifrei de afaceri a primelor zece companii din România să arătăm că, la nivelul de ansamblu al PIB-ului, cheltuielile cu salariile merg spre 40%, semnificând aproape cea mai mică pondere ce revine muncii din toate țările UE. Ținând cont de relația valorică dintre PIB și cifra de afaceri, se evidențiază că partea ce revine muncii din contribuția la PIB a celor zece prime companii din România se află între 2 și 15%, față de 40% la nivel național!
Corespondent, mult superioară este partea pe care capitalul o reține din contribuția la PIB a acestor companii: 70% și chiar peste 80%, față de 45-50% la nivel național! E tare, nu?! Să tot faci afaceri în asemenea condiții! Dacă, evident, este vorba în asemenea condiții de afaceri! Dacă, din derularea unei „afaceri” în sens tehnic vorbind, muncii îi revin doar câteva procente, iar capitalului de câteva ori, chiar de 20-30 de ori mai mult, nu mai ai de-a face cu „afaceri” în sens capitalist vorbind!
Este jaf în toată regula, mai ales dacă, din profiturile realmente obținute, capitalul, indiferent care ar fi acela, declară oficial ca profituri sume derizorii spre evazionarea fiscalității și spre prostirea proștilor! Dar și spre compromiterea capitalismului, asociindu-l cu jaful!
