Aparent, câțiva parlamentari PSD și ProRomânia au defectat. Însă depinde din ce perspectivă. Poate că nu au defectat, ci, din contră, n-au făcut decât să execute întocmai ordinul!…
În Germania, acum doi ani, creștin-democrații lui Merkel și socialiștii lui Schulz au negociat – de la partid la partid – șase luni până să se nască un guvern de coaliție. N-a defectat niciunul de colo – colo. La ei – după 75 de ani democrație – se lucrează instituțional, de la partid la partid, cu mijloace democratice. La noi, în post-ceaușismul târziu, se lucrează tot instituțional, însă de la om la om, cu mijloace specifice…
Dar dacă e vorba de trădări în politică, nimeni nu e ușă de biserică. Cel mai bun exemplu este tot dna Merkel, supranumită, la un moment dat, “fata lui Kohl”. În toiul unui scandal pe bază de donații la CDU, și-a părăsit mentorul, după care, peste câteva luni, i-a înșfăcat și șefia partidului, trimițându-i o scrisoare de despărțire. Nu știm dacă, pe alt meridian, dl Iohannis i-a trimis vreo scrisoare de despărțire dlui Crin Antonescu, la vremea rocadei lor. Și nici dacă dl Meleșcanu i-a scris dlui Tăriceanu măcar un bilețel, când, acum câteva luni, l-a lăsat cu fundu’-n baltă. Din perspectiva PSD, trădând ALDE, bătrânul edec de pe Volga a fost bun. Acum, trădătorii PSD în favoarea adversarilor de la PNL, votând guvernul, sunt răi…
Tot așa, din perspectiva ProRomânia, când dl Tudose a trădat PSD, a fost bun. Scopul era destructurarea PSD. Acum, când îl trădează pe dl Ponta și trece guvernul, e rău. Iată că Micul Titulescu – cedându-i locul la europarlamentare și dându-i astfel un modest cadou de-o juma’ de milion de euro – ia, în schimb, o țeapă. În paranteză fie spus, se potrivește Tudose la Bruxelles cum se potrivește un grataragiu din Obor la Toscade Puccini. Când l-a primit în partid, nu cunoștea marfa? Nu-l lăsase Tudose cu ochii-n soare chiar pe premierului Țării Soarelui Răsare? Oricum, statutul ProRomania nu prevede excluderea din partid. Deci se vor bălăcări și se vor pupa până la adânci bătrâneți sau până când vor fi (re)absorbiți de PSD.
Substratul rebeliunilor (atât din Pro, cât și din ALDE) este că – alegerile parlamentare apropiindu-se – oamenii își caută locuri în strapontinele viitoarei operete. Pe listele lui Ponta, e total nesigur (că mai face 5 la sută). Dar pe listele PNL, este foarte sigur. Cel mai bine știe dl Daniel Constantin. O perfectă moluscă traseistoidă, care după trădarea lui Voiculescu, apoi a lui ALDE, acum trădează și Pro. Se va regăsi sigur pe listele PNL de la anul.
Concluzia e una, cunoscută în spațiul carpato-dunărean: trădătorii „lor” sunt mai buni decât trădătorii „noștri”.
În ce măsură servește interesului electoral al dlui Iohannis acest guvern? La prima vedere, chiar de-asta a fost inventat. Pentru liniștea președintelui. Dar declarații alarmiste de tipul celei făcute de ministrul Muncii, Violeta Alexandru – cum că va crește contribuția la pilonul doi de pensii, echivalând, de fapt, cu o nouă taxă – nu-i servesc președintelui Iohannis, acum, în prag de scrutin prezidențial. Poate nu degeaba dna Alexandru a fost picată la audierea din Comisie. Pare ușor p-afaristă. Nu e singura. Și alți membri ai echipei guvernamentale sunt din alt film. Ministrul de Finanțe, Câțu, își face selfie-uriîn banca guvernamentală, ca o elevă la majorat, admisă la primul ei casting. Am scăpat de hedonistul Orlando ca să dăm de hedonistul Florinel? Ce baftă are țara asta la Finanțe! Din nou, ca și la guvernul Cioloș, unii membri ai cabinetului ne dau senzația că sunt acolo, ca și madam Prună, ca la un hobby saudin rațiuni de progresie a carierei personale, pentru a-și trece eticheta fost ministruîn C.V. E o nesimțire, dacă nu chiar inconștiență cu bătaie la interesul național – să te știi nevolnic, dar să te proțăpești ministru.
Sunt și oameni serioși. Dincolo de transhumanța de politică internă în care a fost prins în ultimii ani, Bogdan Aurescu este un externist de anduranță, tobă de carte. Îi mai trebuie curajul de a băga șomoiogul prin colțurile ministerului, inclusiv în misiunile din străinătate, unde sunt funcționari care n-ar avea loc nici la Autogara Militari darmite în serviciul extern și unde invazia PSD-istă amantlâc-sfertodoctă la nivel de șef de misiune este, într-adevăr (de exemplu flagrant, în Italia), rizibilă.
Punând acest guvern pe picioare, în condiiții aproape imposibile, cu doar 20 la sută în Parlament, dl Orban a repurtat, fără îndoială, o izbândă.
Dar problema este ce va face cu ea în continuare. Statutul de guvern de tranziție – anunțat chiar de președintele Iohannis – nu ar trebui să dea naștere nici celei mai mici comparații cu guvernul Cioloș. Guvernul „zero” a beneficiat, cel puțin, de indiferența Parlamentului, în timp ce guvernul monocolor PNL va avea viața grea. Va fi lovit din toate părțile, ca un sac de box, iar dl Iohannis, odată reales, își va pierde interesul în a-l mai apăra.
Dacă nu se va ține bine în șa, dl Orban va duce partidul, la alegerile din 2020, în Opoziție și-i va lăsa locul freneticului netemperat Rareș Bogdan (al cărui merit în ascensiunea recentă a partidului nu poate fi însă negat). Orban trebuie să demonstreze că este mai mult decât un guvern electoral Iohannis. Care – nota bene – nu va ezita să-l sacrifice.
Așa cum, de exemplu, Emil Constantinescu i-a sacrificat pe Victor Ciorbea sau Radu Vasile, iar Petrov – pe Boc, când deteriorarea situației le-a cerut-o. PNL va trebui să dea niște lovituri în organizarea acestei țări, dacă vrea să rămână la guvernare și după 2020. Dar cum să le dea, cu 20 la sută în Parlament? Poate ar trebui să se aplece asupra unor teme care au nevoie (dar sunt și susceptibile) de un consens național – sănătate, educație, infrastructură.
Partidele vor încerca, încă de la începutul anului viitor, să se poziționeze cât mai bine în vederea alegerilor locale din iunie. Și, cum să-ți faci mai bine reclamă și să atragi propriul electorat altfel decât prin opoziție la guvern?! Dar, atunci, cu sprijinirea acestuia – pentru ca să nu-l lași să cadă – cum rămâne? Ori opoziție, ori sprijin – iată dilema de tragedie greacă pe care o vor înfrunta aceste partide, sfâșiate, nu-i așa?, între datorie și conștiință! Se intră într-o perioadă tulbure, în care dublul limbaj, dubla poziționare vor fi regula iar nu excepția în fărâmițatul nostru Parlament.
Ajungem astfel la avantajul cel mai important – poate chiar la cheia grabei instaurării acestui guvern – repurtat de dl Iohannis în dublul scrutin care începe duminică. Și anume – frâna implicită pe care, sprijinind guvernul, cele patru partide-proptea (USR, ProRomânia, ALDE, PMP) le-au pus-o propriilor lor candidați la președinție. Cum s-ar zice, convingându-le să voteze guvernul de spectru iohannist, dl Orban le-a prins mâna celor în cauză și pentru alegerile prezidențiale. Căci nu poți cu – o mână – să sprijini guvernul lui Ioannis și – cu cealaltă – să sprijini contracandidatul aceluiași Iohannis!
Pe fruntea lui Barna, plutind în derivă după redeschiderea dosarelor, scrie deja Chichirău, fata de la Iași care îi trage preșul de sub picioare.
Paleologu – care probabil ar fi fost un președinte de soarta lui Constantinescu, adică sinucis de securism – și-a greșit și poporul, și timpul.
Diaconu nu se poate alege fără bazinul PSD, care este însă ocupat de dna Dăncilă.
Iar fostul prim-ministru nu are cum să câștige întrucât rolul ei istoric post-Dragnea se va fi terminat odată cu intrarea în turul al doilea. În afară de situația în care o aversă de nehotărâți spală vopseaua de pe lebedele albe, transformându-le în lebede negre, președintele – cu Dăncilă sparring-partener- își va câștiga alegerile. Mai rămâne ca PNL să nu le piardă pe ale sale.
