În colonia România, deținătorii străini ai puterii, pentru a eluda orice răspundere, nu-și asumă ei înșiși guvernarea, exercitându-și de fapt puterea prin intermediari autohtoni. De aici o serie de complicații, dar și un noian de mascarade politice și instituții inutile (alegeri, partide, președinție, parlament, guvern). Cu cât este mai important domeniul de exercitare a puterii cu atât trebuie găsit un intermediar autohton mai devotat și lațul trebuie ținut mai strâns să nu existe cumva rateuri. Și, evident, mascarada este mai mare pentru păstrarea aparențelor! Un asemenea domeniu este cel bancar. În economie, este poate primul pe listă. În sistemul bancar matricea colonială este totală și nu se admit fisuri, devieri sau abateri.
Pentru că aparențele democratice sunt menținute și, în octombrie, expira mandatul de 5 ani al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale zisă a României (parohul oficial al sistemului bancar), s-a pus în mișcare mașinăria alegerii unui nou consiliu pentru alți 5 ani. Partidele parlamentare, care altfel sunt gata în public și la tv să-și scoată ochii între ele, au negociat, în culise, cu nume concrete pe masă componența noului consiliu. Ba și-au plasat susținerile nominale într-o contestabilă schemă care ținea cont doar de algoritmul derivat din arhitectura parlamentului potrivit alegerilor din 2016, fără a se ține cont nici măcar moral de configurația rezultând din alegerile europarlamentare din 2019. De fapt, pe deplin realiști, liderii de partide parlamentare n-aveau de ce să se înfrunte, căci tot n-avea nicio importanță. Lista era agreată „afară” și restul era o pură formalitate! Îndeosebi capul de listă era nu doar agreat, ci stabilit „afară”, iar ceilalți reprezentau cantități neglijabile în măsura în care șeful era cine trebuie. Câțiva, eu le zic fără înconjur, naivi – altfel stimabili parlamentari și avocați – au luat în serios procedurile democratice de desemnare și au vehiculat alte nume, nici nu contează care, pentru lista cu pricina. Pe această listă „șeful” avea concurenți sau chiar lipsea, în baza unor contestări de pe vremea fostului PSD, acel PSD-Dragnea, numit „ciuma roșie”. Mai mulți analiști – altfel evaluatori exacți ai scenei politice românești – au atras imediat atenția, fără echivoc, că în domeniu nu-i de joacă! Ne putem permite – în sensul că ni se permite – să ne jucăm cu pietricele în țărână, dar nu să luăm pietricele din țărână și să spargem geamuri cu ele! Sunt lucruri tabu cu care nu se glumește, iar numirea logofătului șef la BNR este unul din acestea. Și venerabilii analiști aveau perfectă dreptate! Nu ne-au spus însă și de ce! Probabil că au considerat că este atât de clar încât nu mai este nevoie de vreo explicație! Pe principiul din reclama „Prietenii știu de ce!”. Că analiștii aveau dreptate s-a văzut rapid. Conducerea noului PSD – care s-a predat cu arme și bagaje Bruxelles-ului, nefiind de mirare dacă va sprijini indirect și candidatura dlui Iohannis la președinția României – a reiterat ferm susținerea dlui Isărescu pentru un nou mandat de guvernator la BNR, a impus validarea acestuia în comisiile parlamentare de specialitate, a determinat votarea în plen, alături de opoziție, a dlui Isărescu și a echipei sale și – atenție – l-a dat afară din poziția de lider al senatorilor pesediști pe dl Șerban Nicolae, pur și simplu pentru că s-a opus candidaturii dlui Isărescu. Asta pentru ca totul să fie clar! În plen au fost doar 15 voturi negative. Cum s-ar spune, dincolo de rătăcirile de pe vremea PSD-Dragnea, zis „ciuma roșie”, n-au mai rămas decât 15 naivi.
Să vedem însă „ce știu prietenii” și, crezând probabil că este atât de clar, consideră că nu trebuie să ne mai bată la cap! Unde, potrivit statisticilor europene și românești (chiar ale BNR, căci altele în domeniu nu există), aceleași bănci – dar absolut aceleași bănci – realizează profituri de câteva ori mai mari decât la ele acasă, deși au de-a face cu clienți de câteva ori mai săraci decât la ele acasă? Răspuns: în România! Cine e parohul unui sistem care oferă o asemenea minunată oportunitate? Dl Isărescu! Deci, Isărescu reloaded! Cum poate exista o asemenea oportunitate, care, după principiile de prin cărți, constituie chiar o anomalie într-o economie de piață? Simplu: sistemul bancar din România nu este guvernat de o economie de piață, ci de abuz de monopol! Cine permite abuzul de monopol fără vreo contramăsură? Parohul unui asemenea sistem! Adică, dl Isărescu. Deci, Isărescu reloaded! Cum este posibil acest abuz de monopol? Tot simplu: băncile străine dețin 90% din capital în sistemul bancar zis românesc și, ca atare, controlul absolut, putând face deci ce vor; n-au realmente concurenți în băncile românești, care dețin o spuzeală din capitalul total, și pot, ca urmare, spre interesul propriu și în defavoarea clienților români, să acționeze în cartel, afișând o concurență falsă și de formă între ele. Cine permite așa ceva? Dl Isărescu! Deci, Isărescu reloaded! Cine se face că nici nu vede asemenea încălcări ale regulilor și spiritului economiei de piață? Dl Isărescu! Deci, Isărescu reloaded!
Cum altfel decât prin abuz de monopol nepenalizat ar fi posibil ca în România să se practice de către bănci cea mai dramatică marjă de dobânzi (diferența dintre dobânzile cerute la credite și dobânzile cu care se onorează depozitele) din Europa, oricum de 2-3 ori mai mare, potrivit statisticilor europene, decât practică aceleași bănci în țările lor de origine?! Cum e posibil ca în România băncile să cheltuiască cu dobânzile de 5-6 ori mai puțin decât încasează din dobânzi, rată inexistentă, potrivit statisticilor, prin Europa sau în lume?! Cine nu penalizează asemenea practici împotriva economiei de piață?! Dl Isărescu! Deci, Isărescu reloaded!
Ar fi și idioate băncile străine din România ca, în condițiile în care realizează profituri fabuloase din activități curente la adăpostul „valorificării” abuzului de monopol, să se mai obosească să finanțeze economia, care evident presupune și riscuri! Stocul creditelor bancare în România abia ajunge la 50% din PIB, în timp ce în Occident, de unde vin băncile din România, procentul depășește 200% din PIB! Vai, ce ți-e și cu statisticile astea europene! Trai nineacă în România! Profituri bancare fără finanțarea economiei! Superb! Cine asigură un asemenea trai pe vătrai pentru băncile străine? Dl Isărescu! Deci, Isărescu reloaded!
Dar apropo de băncile străine. Cine căuta în urmă cu vreo 20-25 de ani să ne convingă de nevoia ca, în România, să vină cât mai multe bănci străine, pentru că România, ni se spunea, nu are bani pentru finanțări și dezvoltare?! Dl Isărescu! Cine participase asiduu la desființarea băncilor românești, bune sau rele cum erau, pe considerentul că sunt furate de români? Și o asemenea desființare, desigur, pentru ca să vină cât mai repede băncile străine! Dl Isărescu! Întreaga perioadă după 1989 încoace dl Isărescu a fost tot guvernator al BNR, fiind firesc a fi asociat, și de vrea și de nu vrea, cu tot ce s-a întâmplat în această perioadă de 30 de ani! Cine tace acum mâlc, când băncile străine venite să salveze România cea fără bani nu întorc în România nici măcar cât culeg bani din România, stocul creditelor acordate reprezentând doar 75% din stocul depozitelor acumulate? Cine pe cine de fapt finanțează: băncile străine România sau, dimpotrivă, România cea fără bani băncile străine?! Cine tace, cine nu-și aduce aminte de trombonul cu venirea băncilor străine pentru a finanța România și, mai ales, cine acceptă inacceptabilul?! Dl Isărescu! Deci, Isărescu reloaded!
Și apropo de inacceptabilul acceptat. Că sistemul bancar din România participă, potrivit înseși statisticilor BNR, în proporție doar de 8% la finanțarea companiilor românești mai poate fi, să zicem, trecut cu vederea, dar că acest sistem bancar este repudiat chiar de fratele său sistemul nebancar transnațional, care a pus stăpânire pe România, ar trebui să fie rușinea pământului! Participarea sistemului bancar din România la finanțarea expansiunii în România a fratelui său sistemul nebancar transnațional este – atenție mare! – zero! Zero! Nimeni din acest sistem transnațional nebancar nu este nebun să se finanțeze de la fratele său bancar din România cu dobânzi apocaliptice când poate s-o facă în străinătate de la aceleași bănci la costuri de 2-3 ori mai mici. Toate aceste finanțări, făcute fiind la solicitări din România, trec ca reprezentând componenta privată a datoriei externe a României și constituie două treimi din aceasta! Despre alți privați nu poate fi vorba, căci pe privații români (firme sau indivizi) nu-i împrumută nimeni din străinătate! E tare, nu?! E tare potrivit chiar statisticilor BNR! Deci, un cântec vesel să cântăm: Isărescu reloaded!
