L-am întrebat pe unul dintre aceştia, Otmar Kloiber, care sistem de Sănătate este mai bun: cel german, cel britanic sau cel american? Mi-a răspuns: nici unul, depinde ce vreţi să nu funcţioneze aşa de bine.
Să ne întoarcem puţin în anii ’70, într-o mică urbe de provincie din România profundă: doi medici, să le spunem nume de familie C., sunt arestaţi, după un flagrant cum scrie la carte, în care au fost prinşi luând mită.
Şpagă. Şperţ. Ştie cititorul. Acasă la cei doi a fost descoperită o colecţie impresionantă de atenţii şi stive de bani. Cei doi au fost excluşi din corpul medical.
Ceea ce era de neînţeles în mica şi liniştita urbe consta în faptul că, la veniturile relativ mici ale medicilor, din acea perioadă, era inexplicabil cum de singurii prinşi sunt familia de medici C. Şi nu mult mai mulţi doctori.
Toţi schimbau maşinile ca pe cămăşi, toţi trăiau într-un mare fel şi aveau bani de-i întorceau cu lopata. Pot să presupun că ceilalţi aveau diferite genuri de pact cu diavolul, dar este simpla mea părerea, poate eronată.
Să mergem acum în alt oraş de provincie românesc, de la jumătatea anilor 80. Directorul unui respectabil spital de psihiatrie din oraşul G. era cunoscut pentru faptul că este un tip veros.
R. rămăsese celebru după ce o pacientă aflată la limita dintre adolescenţă şi tinereţe fragedă a rupt nişte trandafiri din rondul de flori, aflat în curtea spitalului, şi i i-a dăruit, cu degetele pline de sânge, de la spini. Reacţia lui R. a fost că a făcut o criză de nervi şi a externat-o. În câteva zile, fata s-a sinucis.
Happening-ul acestui episod trist şi ciudat a venit după 1990, când dr. R. a fost obiectul unui alt flagrant, în urma căruia a fost arestat pentru luare de mită. Banii de şpagă erau marcaţi. E plină ţara de astfel de cazuri.
Nu voi insista pe situaţiile penibile în care s-a pus un reputat medic şi profesor universitar, Mircea Beuran, care a fost doctorul personal al unui şef de stat. Nici pe cel al unui fost ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, care conducea un spital din Baia Mare, când a fost prinsă cu o sumă imensă de bani înghesuită într-o sacoşă de plastic.
Nici pe porcăriile care au ieşit la iveală la finalul incendiului din Clubul Colectiv, din care a reieşit că spitalele foloseau camerele barice pentru întinerirea tenului vedetelor şi că pereţii spitalelor erau plini cu cârcămeci microscopici, care au ucis mulţi răniţi în tragicul incendiu.
Chirurgul alcoolic care operează tumori maligne
Să luăm acum cazul acestei onorabile doamne, ce se îndreaptă spre 70 de ani. Are un fibrom transformat în tumoră malignă. Este operată la marea meserie, de un medic de clasă, M., cadru universitar, într-o unitate medicală pe pereţii căreia se plimbă relaxaţi şvabi maro deschis.
Operaţia este model pentru studenţi, pentru că tumora este imensă şi cazul aparte. Doamna revine acasă şi trece pe citostatice.
O rudă a acesteia îl vizitează acasă pe renumitul medic. La un moment dat, cere voie la spălător. Când revine spre camera de zi a locuinţei, intră, din greşeală, într-un soi de dormitor, transformat în depozit.
Pe jos, sunt trei sau patru covoare, unul peste altul. Pereţii sunt ciucure de tablouri amestecate, ca la talcioc.
Patul este acoperit cu multe rânduri de cuverturi grele. Iar peste tot sunt obiecte de toate mărimile, evident, „atenţii” primite. Căţei de porţelan cu privire beethoveniană, peşti imenşi de sticlă, vopsiţi în culorile războiului, cu gurile deschise rotund. Nenumărate obiecte mici de plastic, sticlă, porţelan, metal, feronerie.
„Aş putea să scriu un compensiu gros cât Enciclopedia Britanică despre oamenii ucişi de medici incompetenţi, care le-au pus diagnosticul greşit.”
Trec vreo opt luni şi onorabila doamnă află că a scăpat de cancer. În schimb, face boala citostatică (adică, din cauza tratamentului cu citostatice, are imunitatea scăzută). Aceasta îi provoacă o pneumonie severă.
Este dusă cu Salvarea la un spital, unde dă de un medic foarte competent, oncolog, D., care vede în fişa medicală scris „tumoră malignă” şi, prin urmare, o internează la Oncologie. Femeia nu primeşte tratament pentru pneumonie, este lăsată să se chinuie, scuturată de friguri, toată noaptea, şi moare.
Epilogul? Cîţiva ani mai târziu, într-un mic magazin de făcut xerox-uri, ruda doamnei, care îl vizitase pe renumitul chirurg M., în casa-depozit de şpăgi, se întâlneşte cu un fost student al acestuia, care-i mărturiseşte: M. îi predase curs şi îl ştia bine.
Era genial, dar pentru a lucra, în fiecare dimineaţă mistuia jumătate de sticlă de whisky. Aceasta îl ţinea până după-amiază, când mai lichida şi cealaltă jumătate. Altfel, îi tremurau mâinile şi nu mai putea opera.
Ţara asta frumoasă a noastră este plină de astfel de cazuri. Aş putea să continuu astfel la infinit. Aş putea să scriu un compensiu gros cât Enciclopedia Britanică despre oamenii ucişi de medici incompetenţi, care le-au pus diagnosticul greşit.
Despre alţi medici pur şi simplu ticăloşi, care aruncă din secţie oameni proaspăt operaţi, scoşi de la ATI în scaune cu rotile, afară din spital, numai pentru că sunt pacienţii rivalului.
„Sistemul nu poate fi schimbat decât prin schimbarea mentalităţii oamenilor”
Întrebarea este: cum facem să scăpăm de această pacoste perenă, care ne stă în cârcă? Mai întâi, trebuie să înţelegem că sistemul acesta nenorocit care omoară oameni nu poate fi schimbat decât prin schimbarea mentalităţii oamenilor care îl formează, iar ca să fie schimbată mentalitatea trebuie schimbat sistemul de învăţământ.
În anii ’70, şase state din Asia de Sud-Est s-au întânit, la nivel ministerial, şi au discutat: cum se poate ca noi să fim la pământ, iar japonezii să rupă lanţul la nivel mondial?
Au luat o hârtie şi au început să scrie un tabel cu două coloane, Japonia/noi, apoi şi-au reformat toţi sistemul de învăţământ. Explozia civilizaţională din Singapore, Taiwan sau Coreea de Sud se datorează acestei reforme.
Copiii şi adolescenţii au fost învăţaţi că sunt invingători, nu învinşi, că trebuie să fie competitivi, nu repetitivi şi mediocri, că trebuie să fie cinstiţi, să acţioneze moral, conform unui cod etic. La schimbarea unei generaţii, statele acestea au explodat valoric.
Cât despre sistemul de Sănătate… poţi mări salariile la infinit, cadrele medicale tot vor lua şpagă, iar managerii vor continua să fure. Profesorii universitari vor tinde mereu să-şi promoveze protejaţii. Aşa că trebuie să foloseşti băţul şi morcovul.
Pe de o parte, stabileşti protocoale clare, limpezi, obligatorii. Nu se poate să găseşti o escară cât pumnul şi să o laşi netratată, până când pacientul intră în şoc septic.
Nu se poate să-ţi doneze, pentru un pacient, şapte oameni, iar tu să-i dai două pungi cu sânge şi să minţi că au donat numai doi. Nu se poate să eliberezi raportul de deces peste 30 de zile. Acestea sunt metode de a ascunde malpraxisul.
Pe de altă parte, dacă salariile sunt mari, procurorii trebuie să lucreze şi, când un cadru medical mai ia şpagă (fie şi banii aceia, cei puţini, care sunt strecuraţi în buzunarul infirmierei), ori o unitate medicală sau academică este câmpul de luptă al traficului de influenţă, atunci trebuie arătat băţul.
Mentalitatea nu se va schimba la generaţia aceasta. Ceea ce trebuie să înţelegem cu exactitate este că, pentru o vreme, până când acest lucru se va petrece, nerespectarea protocoalelor şi a a legilor va trebui să fie pedepsită cu duritate.
Altfel, corupţia din noi ne va face tot pe noi înşine să devenim victime. Pe rând. Exact atunci când ne va fi mai greu.
