4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiSuveraniștii aduc neomarxiștii la putere în Europa

Suveraniștii aduc neomarxiștii la putere în Europa

Alegerile din Duminica vindecării orbului din naștere, organizate în România, au reconfirmat supremația PSD-PNL și la locale și la europarlamentare. Sperietoarea ascensiunii extremismului în Europa a adus progresiștii la putere, în Parlamentul de la Bruxelles. Unde dai și unde crapă? – vorba proverbului românesc. Se impun o serie de concluzii!

Dacă alianța electorală dintre PSD și PNL a fost benefică pentru alegerile europene, prin efectul de motorizare, în ciuda predicțiilor noastre că în politică 1+1 nu fac doi, din analiza votului politic de la locale, reiese că cele două partide au pierdut opt procente mergând împreună. Pentru alegerile de la consiliile județene, PSD a obținut  33 % dintre mandate, iar PNL – 28 %. Împreună, scorul ar fost de 61 %. Dar, totuși, europarlamentarele sunt altceva decât localele.

Foto: Institute for European Policymaking @ Bocconi University

În ciuda unui vot politic slab, Alianța Dreapta Unită, moștenitoarea defunctei întovărășiri USR-PLUS, deși s-a prăbușit cu zece procente, față de europarlamentare precedente, de la 22%, la 11%, a reușit să câștige Bucureștiul, Timișoara, Bacăul și un sector al Capitalei.  

Progresiștii susținuți de Statul Paralel s-au concentrat în locurile cu potențial mare. Nicușor Dan și-a spulberat adversarii, făcând pe mulți să creadă că ar fi bun de prezidențiabil. De fapt și de drept, el a biruit prin blatul de la nivel înalt dintre coaliție și ambasadă. La Timișoara, Dominic Fritz a câștigat pe serviciul prost al contracandidatului, care și-a făcut o campanie bătrânicioasă.

Aducerea Forței Dreptei și a Partidului Mișcarea Populară în Alianța Dreapta Unită a fost un lest, nu două pânze de împins corabia progresistă. De fapt, niciun candidat al celor două partide conduse de Tomac și Orban n-a trecut geamandura politică. Rămân în lada de gunoi a istoriei.

Pe fondul neînțelegerilor din PNL, Mihai Polițeanu, milițianul Monicăi Macovei, a devenit primar al Ploieștiului.

Deși a prezentat rezultatul de la urne drept o victorie istorică, George Simion nu și-a anunțat candidatura la președinție. AUR a obținut, zice el, dublu față de alegerile locale din 2020, dar cu un electorat captiv, sub potențialul necesar accederii în finala prezidențialelor.

Înaintea deciziei de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare, AUR avea cota de 30 %. S-a prăbușit, nu doar din cauza forței coaliției, ci și a neînțelegerilor interne, la care s-a adăugat lipsa unor candidați redutabili pentru primării și consilii județene.

Așa cum am mai spus, PNL este fericitul câștigător al biletului pentru o nouă viață, chiar dacă în București a obținut cel mai slab scor din istoria sa postdecembristă: 12 %. Cutuma cu președintele care ia sub scorul partidului trebuie să plece pare că nu se aplică și lui Sebastian Burduja, care a acumulat o zestre de aproape 80.000 de voturi, după o campanie muncită.

Cât despre rezultatul voturilor din țările europene, sperietoarea forțelor extremiste n-a produs un deranj în conclavul eurocrat de la Bruxelles. Ba dimpotrivă, a adus la putere extremismul neomarxist, reprezentat de Renew, grupul europarlamentar înființat de Macron și condus de Dacian Cioloș care – har Domnului! – nu va mai fi ce a fost.  

Coaliția dintre PPE și S&D (socialiștii europeni) s-a cutremurat puțin, dar rămâne la putere. PPE a obținut 184 de mandate, iar S&D – 139. Cele două nu mai pot compune majoritatea necesară pentru alegerea conducerii Comisiei Europene. Împreună adună 329 de europarlamentari, insuficienți. Ar fi trebuit 361. Împreună cu Renew Europe, din care fac parte Reper (câștigător fără loc la alegerile din România) și USR.

Vorba unei colege, dacă îl vom vedea pe Rareș Bogdan votând alături de Dan Barna sau Vlad Voiculescu în forul european, ne dăm foc în piața publică.

Dacă în Germania, partidul cancelarului Olaf Scholz a coborât pe un dezastruos loc trei și nu demisionează, Emmanuel Macron a anunțat că dizolvă Parlamentul și organizează alegeri anticipate.

Astfel, Jordan Bardella, copilul minune al Adunării Naționale – partidul lui Marine le Pen – ar putea  ajunge vedeta competiției prezidențiale franceze din 2027.

Marcel Ciolacu l-a dojenit pe Nehammer pentru blocarea accesului României în Schengen, spunând că electoral, nu i-a adus niciun avantaj. Partidul său ÖVP este în cădere liberă, iar în toamnă sunt alegeri parlamentare.

În Europa de Est, FIDESZ a obținut aproape 60 de procente la alegerile europarlamentare, Partidul Lege și Justiție din Polonia este egalul partidului progresist – Coaliția Civică K0 – al premierului Donald Tusk, iar în Slovacia, SMER, partidul împușcatului Fico, a ieșit pe locul doi, după “Slovacia Progresistă.” Euroscepticii lui Andrej Babiš au biruit în Cehia.

Suveraniștii europeni au scos scoruri mari în Austria, Italia, Olanda, Ungaria, dar nu au obținut suficiente mandate pentru a răsturna establishment-ul de la Bruxelles.

Practic, se poate spune că au facilitat accesul la putere a grupului parlamentar Renew, fondat de Emmanuel Macron și condus de Dacian Cioloș, aruncat la gunoi de alegătorii români.

Vocile Lumii

Ursula von der Leyen, Președinte al Comisiei Europene

Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta va fi cea mai mare familie politică din noul legislativ european.

Cele 189 de mandate obținute de partidele din PPE au fost o veste bună pentru Ursula von der Leyen, care caută să obțină un al doilea mandat de cinci ani la cârma executivului  UE.

Ea s-a grăbit să se prezinte ca un scut împotriva extremelor.

„Nu se poate forma nicio majoritate fără PPE și împreună… Vom construi un bastion împotriva extremelor din stânga și din dreapta”

le-a spus susținătorilor, prezenți la Bruxelles la sărbătorirea evenimentului din noaptea alegerilor, conform Reuters

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Elon Musk, sprijin public pentru AfD în campania electorală din Germania. Declarația controversată a miliardarului

Elon Musk, miliardarul american și CEO al Tesla și SpaceX, a intrat în atenția opiniei publice din Germania prin sprijinul declarat pentru partidul de...

Papa Francisc a condamnat loviturile aeriene din Gaza

 Papa Francisc a condamnat din nou sâmbătă loviturile aeriene israeliene din Gaza, scrie Reuters. Suveranul Pontif și-a deschis discursul anual de Crăciun adresat cardinalilor catolici...

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...
Ultima oră
Pe aceeași temă
  1. ”Cât despre rezultatul voturilor din țările europene, sperietoarea forțelor extremiste n-a produs un deranj în conclavul eurocrat de la Bruxelles. Ba dimpotrivă, a adus la putere extremismul neomarxist, reprezentat de Renew, grupul europarlamentar înființat de Macron și condus de Dacian Cioloș care – har Domnului! – nu va mai fi ce a fost. ”
    Francezii mai ales au taxat la aceste alegeri europarlamentare tembelismul globalist-neomarxist si pupincurismul proislamist al europarlamentarilor partidului lui Macron(Renaissance-Republique en Marche!).
    Cu alte cuvinte, milioane de francezi ceva mai mandri si mai..traditionalisti nu s-au simtit corect si eficient reprezentati de catre europarlamentarii macronisti la Bruxeles, in probleme precum limitarea imigratiei africane si arab-islamiste, promovarea unei legislatii europene care sa limiteze privilegiile a tot felul de minoritati, precum si activitatea teroristilor, plus chestii ce tin de sprijinirea agriculturii, industriei si comertului national.
    La ”reculul” Renew a contribuit si..Romania, prin rezultatele slabe obtinute de catre USR, careia i-a a fost ”taxat” la urne de catre romani globalismul neomarxist LGBT-ist ..obsesiv!