Suveranismul vine de la Dumnezeu. E dreptul natural la autodeterminare. Încerc să înțeleg de ce sunt agasante determinările vechi. Și de unde atâta ură.
Pentru a face recomandări altora, trebuie mai întâi să mă lămuresc pe mine de noua paradigmă, în care patriotismul e stigmatizat și asemuit naționalismului celui de-al Treilea Reich.
Cu permisiunea cititorilor, aș face o serie de încadrări, fără pretenții de definiții livrești.
Rolul jurnalistului e să explice, nu să facă paradă de cunoștințe, de aforisme sau de judecăți de valoare. Și atunci, voi încerca să fiu cât mai bine înțeles de marele public.
Greu e să scrii într-un limbaj comun
Pe vremea uceniciei mele, l-am întrebat pe distinsul om de litere Nicolae Manolescu, apreciat critic român, cum e mai bine să scriu la gazetă. Mi-a răspuns sec: e greu să scrieți într-un limbaj simplu, toți se pricep la scrieri complicate.
Dar oare era nevoie ca patriotismul luminat, atât de colocvial explicat de Seniorul politicii românești, să fie redefinit? Întreb, pentru că nu sunt în stare să pricep.
Naționalismul își pierde azi înțelesul inițial, poate din expunerea prea mare a mișcărilor secolului trecut, dar de la naționalist la extremism e o diferență ca dintre Estrada Chávez, activistul civic american, adus în Biroul Oval zilele trecute, în locul lui Winston Churchill și Hugo Chávez, dictatorul din Venezuela. Sau poate din gălăgia activiștilor noului proletcultism de corporație care strigă, asemenea fanilor olandezi, de la Campionatul Mondial din Italia anilor ’90: ”să moară Dinamo!”, îndemnați de suporterii steliști prezenți în cizmă, fără a înțelege “urarea,” derivă sensul inițial.
Care e diferența dintre George Simion și Dacian Cioloș?
desen realizat de Ștefan Popa Popa’S
Analfabeții internetului de azi, posesori de icon-uri, în golurile de cuvinte, sunt mai predispuși să acționeze la interjecții, decât la cuvinte prețioase.
E o nouă eră a apucaților. Din lumea celor care nu cuvântă, se crapă viitorul.
Negaționiștii nu au îndoieli, decât certitudini, pe care le exprimă papagalicește
Foarte puțină lume mai caută azi înțelegerea și ascultarea. Mulți sunt posedați de certitudini. Terenul e demult minat de ideologia salvării, haloul de prins în plasă entități umane, neînzestrate cu personalitate, numai bune de scos la produs cauze de către marele și nemilosul stăpân al lumii de azi.
Pașoptiștii înainte de a fi europeni au fost naționaliști, așa se spune. Dar pentru a înțelege termenele, trebuie să ne jucăm, nu avem de ales, cu o serie de definiții.
Cine a creat statul național român?
Naționalism, patriotism, suveranism. Care e diferența?
Prima încadrare se leagă de strămoși. Naționaliștii au definit și legiferat în dreptul internațional națiunile, formate din comunități istorice care vorbesc aceeași limbă.
Deci, pașoptiștii, cei care prin Proclamația de la Islaz au dat o primă constituție, au creat o imaginea luminoasă ataşamentului faţă de naţiune, fondată pe încrederea în libertate, credință şi europenism, sunt incorecți în paradigma cauzelor de salvare? Astăzi, pentru corecții politici, Eftimie Murgu, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu, toți școliți în occident, ar putea fi stigmatizați de cei învățați că statuile sunt de vină de pașii mici spre progress? De aici, la dărâmarea lor de pe soclu nu mai e un spațiu de timp, decât ai spune BLM.
Patriotismul, fără încadrări de formă, doar prin conținut, se referă la dreptul pământean al apartenenței la același teritoriu.
Alma mater sau alma parens, așa defineau latinii locul în care au crescut, trăit și desăvârșit ca oameni. Mamă hrănitoare, echivalentul patriei.
Vocile lumii:
Octavian Paler: “Avem o singură patrie, restul sunt țări”
”România este patria mea, restul sunt doar țări! ” avea să spună și să scrie în paginile acestui ziar Octavian Paler. Nu-ți poți lăsa identitatea ca pe un bagaj într-o gară străină, zicea încă de pe vremea când iubirea pentru Europa nu se măsura în numărul de bătrâni, șterși la fund.
Oricâte farafastlâcuri ar mai inventa globaliștii, o patrie avem, restul sunt țări, chiar dacă noii iobagi se rușinează când deretică prin palatele domnești, fiindu-le rușine că sunt români.
“Uterele umblătoare” apar nu numai în poveștile distopice ale Margaretei Atwood, ci și în proiecția viitorului, pentru că nu-i așa?, prea sunt îmbătrânite țările.
O lume, altădata educată, e tot mai troglodită și încarcerată în noile pușcării digitale.
Digitalizarea duce la analfabetizare
Cum să te simți modern, ferească Dumnezeu de “omul nou,” când știi că educația a dus la scrisul caligrafiat și la semnătura olografă, iar acum digitalizarea trage intelectul înapoi. Mai știu tinerii să scrie de mână? „A” mare de tipar, „b” mic…
Râdeau progresiștii că în societățile cu obiceiuri feudale, oamenii puneau degetul în loc de semnătură. Într-o revanșă nemaipomenită a istoriei, degetul ca semnătură va reveni din nou prin progresul adus de noua industrializare “soft power.”
E o rușine să gândești? Să nu judeci prin lozinci? Să-ți dai seama că lupta globală nu e pentru prosperitatea umană, ci pentru restalinizarea pe alte coordonate?
Omul nou va fi condus de firele nevăzute
Industriașii fricii controlează fiecare om de pe planetă prin GPS. Geneticienii elitelor caută soluții de control a minții umane. Când vor reuși, patriile vor fi niște epave, iar generațiile Zombi își vor desăvârși plenar opera de viețuire, atârnați de niște gadgeturi, fără a mai avea liberul arbitru și niciun fel de echilibru.
Nu poți vorbi despre suveranitate, dacă nu ai înțeles de ce în lumea progresului cu de-a sila a fi naționalist e câh, iar patriot e “shameful.”
Dacă l-am susținut pe Donald Trump în aspra luptă cu dușmanul invizibil, e pentru că am crezut în ideile legate de administrația sa: prosperitate, respectul valorilor, credință, onoare și nu în ultimul rând suveranitate.
Conceptul de suveranitate, dreptul fiecărui om, stat sau regiune la autodeterminare și la un parcurs sănătos în competiția globală pentru supremație nu a fost încă dat la câini.
Vorbim despre egalitate de gen dar nu și despre egalitate între popoare. Oare de ce?
Adenauer și Charles de Gaulle au fundamentat “Europa patriilor.” De ce le e jenă mahărilor de la Bruxelles de părinții fondatori? PPE s-a bazat în secolul trecut pe doctrina subsidiarității, pe care Merkel și alte zuze politice au aruncat-o la gunoi.
E în interesul elitelor de pradă să existe națiuni de ranguri diferite. Asistăm la boncănitul rasismului oficial, dar avem gura plină de Europa, ce blestem.
Generația mea a privit de jos mântuirea prin suveranitate. Veneam dintr-o lume care nu ne aparțineam. Patria noastră era ocupată.
Cât de înălțător ne simțeam când după Revoluție trecea Suveranul?
